Un sondaj de opinie efectuat în Irlanda arată că aproape trei sferturi din cetăţenii irlandezi doresc să aibă şansa de a se pronunţa printr-un referendum pe marginea Tratatului Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii, care ar ridica barierele vamale dintre SUA şi UE şi ar unifica standardele comerciale între cele două ţărmuri ale Atlanticului. Irlandezii sunt îngrijoraţi că tratatul, negociat în spatele uşilor închise, va fi folosit pentru a introduce subversiv reglementări în favoarea marilor corporaţii şi în detrimentul democraţiei.

Inf. 133 - Referendum TTIP IRlanda

Potrivit sondajului comandat de platforma anti-TTIP Uplift şi publicat de cotidianul britanic The Independent, 74% dintre irlandezi vor referendum naţional pentru ratificarea acordului comercial cu SUA şi a unui acord similar cu Canada, cunoscut sub acronimul CETA.

Cei mai sceptici dintre irlandezi sunt tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani, îngrijoraţi de păstrarea secretului negocierilor şi de posibilitatea favorizării marilor corporaţii în detrimentul democraţiei. Lipsa transparenţei negocierilor îngrijorează 69% dintre cetăţenii irlandezi.

Sondajul de opinie face parte dintr-o campanie al cărei obiectiv este convingerea guvernului să organizeze un referendum naţional pentru ratificarea celor două tratate.

Sursa foto: Uplift

 

 

Tags: , , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu