Marţi s-au împlinit 100 de ani de la începutul bătăliei de la Mărăşti, prima din seria de trei mari victorii ale armatei române împotriva Puterilor Centrale, din vara anului 1917, care au consfiinţit păstrarea fiinţei statului român modern.

De bună seamă de o anvergură mult mai redusă decât încleştările uriaşe dintre marile puteri, de pe Somme, de la Verdun sau de la Tannenberg, pentru o naţiune mică precum România, aceste victorii au fost însă imense. Şi nu neapărat prin prisma rezultatelor concrete ulterioare, căci România a fost totuşi obligată să accepte un armistiţiu la Focşani şi o pace la Buftea din postura de învinsă, ci prin învăţătura care se desprinde din derularea evenimentelor.

În vara anului 1916, România intra în război derulând ofensiva împotriva Austro-Ungariei de-a lungul întregului lanţ carpatic şi construind defensiva de-a lungul Dunării şi în Dobrogea. În numai câteva luni, armata şi administraţia românească erau nevoite să se retragă în Moldova, după înfrângeri răsunătoare la Turtucaia sau pe Neajlov. În 1916 ne-am dovedit total nepregătiţi, chiar şi după 2 ani de neutralitate în care se presupunea că nu avem altceva de făcut decât să ne întărim armata. Achiziţii făcute pentru a îmbogăţi pe băieţii şmecheri de atunci, diletantismul unei părţi a comandanţilor, lipsa de motivare a soldaţilor care reclamau pe bună dreptate că nu au să apere decât „cenuşa din vatră” sunt explicaţiile simple ale dezastrului din 1916.

De-abia în faţa ameninţării distrugerii totale, elitele României de atunci s-au trezit la realitate. În sfârşit, achiziţiile de tehnică militară s-au făcut pe bune (este drept, majoritatea fiind livrări din partea Antantei) şi instrucţia soldaţilor a fost realizată temeinic. Abia acum ajung la conducere comandanţi merituoşi, printr-o breşă temporară în barajul clientelismului şi nepotismului şi tot acum se face în sfârşit promisiunea justă a împroprietăririi şi a votului universal, pentru motivarea corespunzătoare a soldatului de rând.

Rezultatul atingerii normalităţii s-a văzut în victoriile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Îl las pe generalissimul trupelor inamice, mareşalul August von Mackensen, să descrie profunda schimbare survenită între 1916 şi 1917: „Domnule, după ce am luptat cu românii în 1916, am crezut cã a dispãrut armata românã, cã ea nu existã în 1917 când trebuia sã fac un nou efort şi sã cuceresc şi restul României. Dar când a început bătălia de la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz, mi s-a spus că în faţa mea este armata română despre care eu aveam convingerea că dispăruse. Dar armata română înviase din cenuşa ei ca pasărea Phoenix. Rapoartele de front veneau năpraznice: <<Nu sunt români, sunt negri ca dracii şi viteji! N-au nici o haină pe ei! Sunt şi în pielea goală! Sau în cămăşi. Şi la baionetă nu putem să rezistăm!>> Atacul la baionetă îi speria pe toţi! Şi fugeau… fugeau nemţii, care nu fugeau de obicei, de data asta fugeau!”

Cred că puţine lucruri pot avea mai mult miez decât această comparaţie între 1916 şi 1917. Pe de o parte, 1916, anul dezastrului ca urmare a deşănţării unor elite corupte şi îndrăgostite de propriile lor privilegii, pe de alta, 1917, când prin politici în sfârşit judicioase şi, mai ales, prin dreptate faţă de oamenii de rând şi faţă de cei cu merite adevărate, a fost evitată distrugerea totală.

La 100 de ani de la aceste evenimente, nu suntem prea departe de prima fază. Privilegii cât cuprinde pentru cei de sus, poveri cu nemiluita pentru cei de jos.  Doar încercarea uriaşă care să arate cât de profundă este putreziciunea lipseşte.

Vrem să renaştem la nivelul anului 1917? Nu avem decât să adoptăm aceleaşi măsuri cuminţi care au produs victoriile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, să facem ca şi omul de rând să simtă beneficiile cetăţeniei sale româneşti.

De aceea mie îmi sunt scumpe aceste victorii şi mai importante decât Somme, Verdun sau Tannenberg.

Poate tocmai de aceea politicienii români nu a fost ieri la Mărăşti să comemoreze victoria de acolo. Ei trăiesc în continuare în 1916.

 

Tags: , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu