Economie şi extremism: Germania, între a fi stâlpul de sprijin al Europei şi călcâiul lui Ahile

Cel puţin în concepţia românului de rând, alimentată de o presă lipsită în mare parte de spirit critic, Germania este percepută ca una dintre cele mai stabile şi prospere ţări din Europa, pilonul esenţial pe care se sprijină  Uniunea Europeană. Într-adevăr, Germania este cel mai populat stat european, cu economia cea mai mare şi cu o poziţie centrală pe continent, chemat parcă a fi inima noii UE, după valul de aderări central şi est-europene din 2004, 2007 şi 2013. Mai mult încă, Germania a evitat până acum mari turbulenţe politice, de felul celor din Italia, Austria, Franţa, Olanda sau Grecia, acolo unde forţele de extremă au ajuns sau au fost foarte aproape să ajungă la guvernare.

Este cumva normal ca privirile multor eurofili să  se îndrepte cu speranţă  spre Germania, ca un posibil garant al stabilităţii Uniunii Europene.

Cu toate acestea, Germania este departe de a fi insula de pace, de securitate şi chiar de prosperitate pe care suntem tentaţi să ne-o imaginăm, iar continuarea construcţiei europene de o manieră germanocentristă ar fi o mare greşeală.

În primul rând, economia Germaniei este o economie vulnerabilă. Deşi ajunsă indiscutabil regină în Europa, mare parte a prosperităţii şi robusteţii economiei germane se bazează pe un sistem internaţional şi regional globalist de liber schimb care să îi faciliteze exporturile, precum şi pe uniunea monetară imperfectă euro, care foloseşte şi adânceşte dezechilibrele economice din Europa în favoarea Germaniei, cel puţin până la un punct. De aceea, orice perturbări ale comerţului mondial, precum cele prilejuite de politicile anti-globaliste ale preşedintelui american Donald Trump, şi o eventuală criză puternică a zonei euro, precum cea care ameninţa să înceapă odată cu falimentul Greciei, ca să nu mai  vorbim de o disoluţie a ei, ar afecta teribil economia  germană.

Mai mult, economia germană este ameninţată puternic de criza demografică a ţării, una dintre statele cu cea mai îmbătrânită populaţie din lume. Pentru a-şi păstra competivitatea, Germania va fi nevoită pentru cel puţin un deceniu să  importe constant forţă de muncă, venită atât din statele est-europene membre UE (vezi celebrul caz al instalatorului polonez, iar mai nou puternica imigraţie românească), cât şi din state din afara UE (adoptarea a circa un milion de imigranţi sirieni şi nu numai în 2015 se explică mai degrabă prin necesitatea stringentă de a pompa rapid forţă de muncă ieftină în economia  germană decât printr-o imensă  pornire de generozitate).

Ori acest fapt nu poate duce decât la agravarea tensiunilor sociale într-o ţară în care clasa de mijloc şi cei de jos, laolaltă cu serviciile publice, au început să sufere tot mai mult după două decenii de politici de austeritate.

Nemulţumirea faţă de această stare de fapt a început să se traducă tot mai mult în costuri electorale pentru actuala clasă politică din Germania, chiar dacă nu în ritmul pe care l-au cunoscut alte ţări europene, mai vulnerabile. În 15 ani, cele două mari partide tradiţionale germane de centru-dreapta şi centru-stânga, CDU şi SPD, au scăzut de la circa 72%, cât reprezentau în totalul preferinţelor electoratului, la mai puţin de 45% la alegerile europarlamentare din mai 2019, lăsând locul unei fragmentări accentuate pe scena politică.

Nu doar că moartea bipartidismului tradiţional stă mărturie unor serioase probleme socio-economice pe care clasa politică nu este în stare să le rezolve, făcând Germania tot mai dificil de guvernat, dar ea a lăsat loc şi ascensiunii periculoase a extremismului de dreapta, bine înfrânat pentru mai bine de şaizeci de ani. La ultimele câteva alegeri, partidul extremist AfD a punctat repetat în jurul şi chiar deasupra pragului de 10%, iar grupările neo-naziste sunt tot mai îndrăzneţe în răspândirea antisemitismului şi ameninţarea, ba chiar asasinarea politicienilor moderaţi, acţiuni încurajate de pasivitatea autorităţilor.

O privire mai de aproape asupra Germaniei dovedeşte contrariul perspectivei îndepărtate, exagerat de pozitive. În ciuda aparentei sale stabilităţi, Germania se confruntă cu serioase dezechilibre şi probleme,  pe care actuala clasă politică nu s-a dovedit capabilă până acum să le rezolve satisfăcător, fiind captivă în continuare concepţiilor de dezvoltare specifice începutului anilor 2000.

De aceea, a aşeza UE pe temelii preponderent germane sau inspirate preponderent din modelul german ar reprezenta o acţiune riscantă. Înţelept ar fi ca UE să se reformeze într-o manieră care să împiedice creşterea ponderii şi importanţei nucleului german şi ca Germania însăşi să îşi reevalueze propriul model economic şi social, în sensul diminuării vulnerabilităţilor care o pot foarte lesne transforma dintr-un pol  european de stabilitate într-un călcâi al lui Ahile.

Sursa foto: shutterstock