Revelația

(Probabil) Marele roman al finalului de an vine dintr-o zonă mai puțin așteptată: din Georgia. De la Nino Haratischwili – născută la Tbilisi în 1983 și, deja, un nume consacrat în literatura, dramaturgia și regia de teatru europeană. „A opta viață (Pentru Brilka)” este titlul cărții (care curentează imediat la lectură și care poate da, ușor, dependență) cu care Nino Haratischwili intră (pe filieră germană – traducere de Laura Karsch; în Germania, de altfel, autoarea și locuiește în cea mai mare parte a timpului) în limba română – și o face într-un mare fel. „Un covor e o poveste. În ea se ascund, la rândul lor, nenumărate alte povești. (…) Covoarele sunt țesute din povești. Așadar, trebuie păstrate și îngrijite. Chiar dacă acesta a zăcut ani la rând împachetat, acum trebuie să renască și să ne spună poveștile sale. Sunt sigură că și noi, fără să fi bănuit vreodată, suntem țesute în el. Și Stasia a lovit cu toată forța în covorul greu. Nu am uitat niciodată această lecție. Nu știu dacă ar trebui să îi mulțumesc Stasiei în acest punct pentru că m-a condamnat, mai mult sau mai puțin, cu revelația ei, să cad în mrejele poveștilor și să caut ani în șir, ca o obsedată, poveștile din spatele poveștilor, asemenea straturilor diferite ale unui covor valoros” – e un citat lung de la începutul cărții, anume ales, pentru a exemplifica maniera de a înțelege și de a povesti pe care o etalează această uluitoare scriitoare.

„A opta viață (Pentru Brilka)” e o saga estică – cu aproape un secol ca interval temporar în care e derulată acțiunea cărții. Altfel spus: de la 1917, cu câteva luni înainte de Revoluția din Octombrie, până spre zilele noastre, în 2006, când Niza (strănepoata Stasiei – cea care ne reamintește că așa cum o pipă nu este neapărat o pipă, nici un covor nu e doar un simplu covor!), cea care locuiește la Berlin, fuge încă o dată de trecutul dureros al familiei sale. Acestei fugi de istorie îi răspunde, asimetric, o altă fugă: a nepoatei Nizei – Brilka. Niza merge după ea pentru a o (re)aduce acasă – o face de altfel, dar nu oricum, ci reașezând pe coordonate și mai solide marea poveste a familiei sale. Combinație strălucită de Gabriel Garcia Marquez și Lev Tolstoi, „A opta viață (Pentru Brilka)” e publicată, în premieră, în 2014 și tradusă mai apoi în numeroase limbi, devenind, binemeritat, bestseller la nivel mondial. În 2014, Nino Haratischwili avea 31 de ani. Cartea are aproape 1.000 de pagini și e lesne de presupus că a scris câțiva ani la ea. Marea întrebare (care ascunde uimire și o imensă admirație pentru această performanță literară cu adevărat ieșită din comun) este: cum a putut scrie așa ceva? Cum a putut Nino Haratischwili să scrie, la nici 30 de ani, o – pur și simplu – capodoperă?

Articol apărut pe LaPunkt.