Occidentalii, confruntați de Rusia: lași sau inconștienți și indolenți?

Deși sprijinul francez pentru Ucraina sub forma echipamentului militar este unul relativ modest comparativ cu capacitatea militară a Franței, Parisul neregăsindu-se în topul furnizorilor de dispozitive militare către Kiev, președintele Emmanuel Macron a devenit foarte vocal împotriva Rusiei în ultima perioadă.

Mai întâi a invocat posibilitatea trimiterii de trupe franceze pe teritoriul ucrainean, pentru a sprijini Kievul în respingerea agresiunii ruse, fără a fi explicit în ce măsură acestea ar urma să fie implicate în acțiuni de luptă ori în misiuni mai puțin beligerante, de tipul antrenării recruților ucraineni.

Ulterior, cu ocazia unei întrevederi cu omologul său ceh Petr Pavel care a avut loc marți, la Praga, Macron i-a îndemnat pe aliații europeni „să nu fie lași” în sprijinirea Ucrainei și înfrângerea atacului Rusiei.

Declarația a făcut bineînțeles înconjurul globului în presă, iar Macron a explicat-o și mai bine ceva mai târziu, cerând „luciditate asupra situației din Europa” și adresând întrebarea esențială căreia Occidentul trebuia să îi fi răspuns de multă vreme: „Este războiul nostru sau nu este războiul nostru?”

Est-ce notre guerre, ou n’est-ce pas notre guerre?

Mă bucur că Macron a venit cu aceste precizări ulterioare pentru că, evident, impasul Occidentului în privința războiului declanșat de Rusia în Ucraina nu este generat de lașitate. Să fim serioși, Rusia a demonstrat pe câmpul de luptă că nu poate reprezenta o amenințare convențională pentru NATO, iar retorica nucleară nu ar trebui să sperie pe nimeni: orice demers atomic rusesc câtă vreme operațiile militare terestre ucrainene se desfășoară pe teritoriul recunoscut internațional ca aparținând Ucrainei ar însemna transformarea Rusiei într-un stat paria pe întreg globul pentru câteva generații bune.

Atunci, dacă motivul ambiguității occidentale față de conflictul din Ucraina nu este lașitatea, care ar fi el?

Găsesc că explicațiile țin de inconștiență și indolență.

Faptul că statele occidentale nu au mai fost implicate de 75 de ani într-un război serios, împotriva unei mari puteri, pentru protejarea unor interese vitale, a tocit pur și simplu capacitatea elitelor politice occidentale de a analiza lucid și a acționa eficient în asemenea circumstanțe. În special ultimele trei decenii au contribuit la această complacere într-o situație în care mulți indivizi din Occident, fie ei la vârful societății sau cetățeni de rând, au impresia că poziția privilegiată a occidentalilor în lume este un dat imuabil. În realitate, ea trebuie apărată constant. Norocul până acum, pentru Occident, a fost că această poziție nu a fost contestată serios. În schimb, agresiunea rusă asupra Ucrainei reprezintă prima asemenea contestare care nu poate fi ignorată.

Chiar dacă unii decidenți din Occident își închipuie că ar mai putea ajunge la o soluție negociată cu Rusia sau poate chiar că o victorie rusă în Ucraina nu ar fi așa dezastruoasă, de fapt ambele scenarii ar însemna un semnal pentru întreg restul mapamondului că declinul poziției occidentale privilegiate a pornit.  Cutia Pandorei se va deschide.

Puterea și autoritatea se mențin doar atât timp cât prin exercitare, mai ales împotriva contestărilor, ele sunt actualizate atât în conștiința celor care le dețin cât și asupra celor care le recunosc. Prin urmare, menținerea puterii și autorității Occidentului depind în acest moment de înfrângerea agresiunii ruse din Ucraina. Orice decident occidental care percepe lucrurile altfel dă dovadă de inconștiență.

Sunt însă unii care sunt pe deplin convinși că Rusia trebuie oprită și învinsă în Ucraina, care au răspuns afirmativ întrebării dacă războiul din estul Europei este și un război al lor. Totuși, aceeași dezobișnuire față de ce înseamnă un război îi împiedică să ia măsurile necesare pentru a influența decisiv rezultatul confruntării. Prea puțină asumare a sacrificiilor necesare în fața propriilor cetățeni, prea puține măsuri de creștere a producției militare și a livrărilor de armament către Ucraina. Într-un cuvânt indolență și, pe undeva, și calicie, demonstrată prin livrări cu țârâita (chiar și atunci când sunt stocuri suficiente), întotdeauna mai târzii decât ar trebui.

Occidentul să se gândească bine la întrebarea pusă de Macron, să îi dea un răspuns o dată pentru totdeauna și să acționeze în consecință.