Nu pot să nu observ şi să nu încerc să îmi explic nivelul ridicat de agresivitate şi violenţă din societatea românească.

Două automobile gata să se tamponeze: în loc să se bucure că nu s-au acroşat, conducătorii automobilelor se înjură copios în cel mai bun caz, dacă nu cumva sar la bătaie cu bâte, spray-uri paralizante, pistoale cu gloanţe de cauciuc şi cine mai ştie ce. Dezbateri,  televizate sau nu: în loc să se discute cu calm idei, se lansează cu ferocitate atacuri la persoană pe un ton cât mai ridicat şi mai isteric cu putinţă. Priviri mai intense către o persoană, dintr-o curiozitate cu totul şi cu totul inocentă: „Ce te uiţi aşa la mine? Ţi s-a urât cu binele?” Şi atâtea altele… Fără a pretinde că îi caracterizează pe toţi românii,  violenţa fizică, dar mai ales cea verbală, fără consecinţe penale sau contravenţionale, măruntă, dar frecventă, este extrem de răspândită. Proporţiile ei dovedesc că nu vorbim de un fenomen izolat, individual, ci de un adevărat fenomen social.

Mai mult, este un fenomen ale cărui proporţii sunt cu mult mai mari în România decât în alte părţi. Am avut ocazia să cunosc şi să observ străini acţionând în multe situaţii, de la cele cotidiene, din mediul casnic, până la unele cu totul şi cu totul speciale, în condiţii de competiţie acerbă. Rareori am remarcat o asemenea încrâncenare şi o predispoziţie spre conflict, mai ales la cei provenind din Occident.

Studiile biologilor, psihologilor şi antropologilor susţin, cu un grad destul de ridicat de certitudine, că deşi agresivitatea este înnăscută la fiinţele umane, violenţa nu este o metodă preferată de acestea pentru rezolvarea situaţiilor dificile cu care se confruntă. Violenţa devine cu adevărat o opţiune în momentul în care omul se simte ameninţat de un pericol, când sentimentul de insecuritate atinge o anumită intensitate.

Aducând laolaltă premisele de mai sus, reiese cu simplitate concluzia că violenţa din societatea românească este de fapt un indicator al nesiguranţei generalizate. Oamenii nu au repere clare după care să îşi măsoare succesul în viaţă, nu au încredere în normele şi în convenţiile sociale şi, prin urmare, nici în semenii lor, se confruntă cu o lipsă cronică de predictibilitate. Este ceea ce sociologii numesc anomie, un concept care datează în sociologie încă de la începuturile ei durkheimiene şi un diagnostic pe care specialişti precum Vintilă Mihăilescu l-au pus demult societăţii româneşti. Un diagnostic cu adevărat grav: în termenii cei mai pesimişti, nici nu se mai poate vorbi de o societate în adevăratul sens al cuvântului, ci de o masă mare de indivizi şi grupuri sociale restrânse, obligaţi să trăiască laolaltă pe acelaşi teritoriu, preocupaţi de tot ceea ce este privat, cel mai adesea în dauna a ceea ce este public.

Sunt convins că prin aceasta vă puteţi explica multe dintre neîmplinirile din ultimii douăzeci şi patru ani, precum şi violenţa de care vorbeam. Fără încredere în instituţii sau în ceilalţi indivizi, fără repere morale solide, românul se simte dezorientat şi nesigur atât în faţa lumii exterioare, cât şi a unei evaluări a propriei sale fiinţe şi existenţe. Durkheim arăta că, în anumite condiţii, o asemenea nesiguranţă poate conduce la suicid. În general însă, nesiguranţa provoacă o stare permanentă de frustrare, de nefericire, o apăsare şi o teamă care stimulează agresivitatea înnăscută. La primul stimul mai puternic perceput ca producând disconfort şi pericol, apare violenţa.

Închei prin a vă solicita un exerciţiu de imaginaţie, pentru a vă putea reprezenta mai bine ideile expuse mai sus. Imaginaţi-vă că v-aţi rătăcit într-o pădure deasă, la kilometri depărtare de orice aşezare. Nu se poate spune că sunteţi un împătimit al traiului în natură şi n-aţi avut nici măcar inspiraţia să vă uitaţi vreodată la Bear Grylls. Se înserează, sunteţi dezorientat. De jur împrejur sunete bizare, ba chiar lugubre. Vă daţi seama că în caz de pericol nu aveţi unde fugi. La un moment dat, simţiţi o atingere pe spate: care este prima dvs. reacţie?

 

Articol preluat de pe LaPunkt.ro

 

Tags: , , , ,

 

1 comentariu

  1. Raluca spune:

    Prima reactie este de bucurie! :))

Leave a Reply to Raluca