Europarlamentare 2014: lupta pentru Europa şi autismul României

Câteva afişe care au adus în prim-plan sintagma atât de controversată „Mândri că suntem români”, încă o rundă a interminabilului meci Ponta-Băsescu şi cam la atât se reduce campania pentru alegerile europarlamentare pe la noi. În România, viaţa politică se scurge la fel de molcom şi de tulbure precum Dâmboviţa de-a lungul Bucureştilor, iar alegerile europarlamentare nu au nici cea mai mică şansă de a schimba situaţia. Nici clasa politică şi nici populaţia nu par să fie conştiente că Europa reprezintă pentru ele cu mult mai mult decât nişte fonduri substanţiale (pe care nu prea ştiu să le obţină, deşi sunt oferite pe tavă) şi un profesor destul de sever şi tot mai puţin popular (a cărui metodă didactică se cam poticneşte în faţa încăpăţânării şi inventivităţii discipolilor români). De ce s-ar sinchisi cineva?

În Europa, în schimb, clasa politică este cu adevărat preocupată de aceste alegeri europarlamentare, primele după ce populaţia chiar a apucat să se dumirească ce înseamnă criza economică. Nepăsării omului de rând faţă de proiectul destul de complicat al Uniunii Europene i s-a adăugat neîncrederea. În aceste condiţii, absenteismului tradiţional de la alegerile europarlamentare i se poate adăuga o ascensiune fulminantă a partidelor extremiste, în special a celor de extremă dreaptă, antieuropene. Oamenii politici proeuropeni se tem de o prăbuşire din interior a construcţiei europene: pe fondul nepăsării celor mai mulţi, aceia mai puţini care se declară împotriva Uniunii Europene pot să lucreze nestingheriţi împotrivă-i, utilizând chiar mijloacele democratice pe care ea le pune la dispoziţie. Tema principală a acestor alegeri nu mai este reprezentată de politica agricolă sau monetară sau de libertatea circulaţiei ş.a.m.d, ci însăşi de problema dacă Uniunea Europeană va mai merge înainte sau va face paşi însemnaţi înapoi.

Am auzit prima oară de această temere în urmă cu mai bine de şase luni, în cadrul unei conferinţe susţinute la Bucureşti, la Institutul Diplomatic Român, de Jean-Louis Laurens, fost director general pentru afaceri politice în cadrul Consiliului Europei. Audienţa a fost surprinsă de seriozitatea şi preocuparea cu care invitatul expunea perspectiva sumbră a unor alegeri parlamentare caracterizate printr-un absenteism masiv şi procentaje ridicate obţinute de partidele de extremă. Cu toate acestea, nu sunt sigur că cineva a înţeles gravitatea situaţiei şi motivele patosului autentic cu care vorbea invitatul.

De altfel, şi astăzi, prea puţină lume din România conştientizează pericolul. Rupţi cu totul de ceea ce se petrece în celelalte state membre, habar nu avem, de pildă, că la Fréjus, în Franţa, noul primar din partea Frontului Popular, de extremă dreapta, refuză să mai arboreze drapelul Uniunii Europene pe instituţia pe care o conduce sau că, temători (şi oportunişti în acelaşi timp), socialiştii lui Manuel Valls au adoptat ca axă a campaniei lor tocmai lupta împotriva extremei drepte.

În Occident, lupta pentru Europa a început fără ca noi nici măcar să fi aflat. Se anunţă o luptă lungă şi dificilă, dincolo de acest prim episod al alegerilor europarlamentare din 2014. În autismul nostru politic, nu doar că nu avem nici cea mai mică intenţie de a participa, dar nici măcar în postura de spectatori nu ştim să ne aşezăm.