În ultimii doi ani, Turcia a fost zguduită de numeroase atacuri teroriste, precum şi de o tentativă de lovitură de stat, evenimente care au dat posibilitatea regimului politic condus de preşedintele Recep Tayyip Erdogan să instaureze măsuri autoritare.

Şerban Filip Cioculescu, lector la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti şi cercetător la Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, explică într-un interviu acordat lui Vladimir Adrian Costea pentru Europunkt care sunt rădăcinile terorismului din Turcia, cum influenţează el evoluţiile de pe scena politică turcă şi cum determină radicalizarea societăţii turceşti.

cioculescu interior

Vladimir Adrian Costea: Care sunt factorii care determină frecvenţa ridicată a atacurilor teroriste din Turcia în ultimul an?

Şerban Filip Cioculescu: Studii bine documentate arată că statul turc se confruntă cu atacuri teroriste nu doar în ultimii doi-trei ani, ci de zeci de ani, acest lucru având legătură cu politicile adoptate de urmaşii politici ai fondatorului Republicii, Kemal Atatürk, faţă de minorităţile etnice şi faţă de anumite grupuri politice marginale şi marginalizate. În anii ’70 ai secolului trecut au avut loc multe atacuri asupra unor activişti filo-comunişti şi a unora kurzi, comise de gruparea extrem de violentă numită Bozkurtlar (Lupii cenuşii), forţă paramilitară a Partidului Mişcării Naţionaliste.

În 2016 s-au semnalat multiple atacuri, comise atât de Statul Islamic, cât şi de extremişti kurzi, membri sau simpatizanţi ai PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan).

ISIS e deranjat de implicarea Turciei în luptele din Siria, unde Ankara ajută grupări sunnite „moderate” precum Armata Liberă Siriană şi gherile turcomane (grup etnic înrudit cu cel al turcilor), dar a renunţat să mai ceară plecarea de la putere a preşedintelui sirian Assad. De asemenea, se pare că au încetat şi posibilele afaceri cu petrol pe care unele surse le-au atribuit Turciei în relaţia cu ISIS. Ankara a decis să accepte riscurile luptelor contra ISIS. Însă se afirmă de către unii analişti că o vreme Turcia a permis infiltrarea unor elemente jihadiste pe teritoriul său, gândind că vor fi utile contra regimului Assad, spre a îl destabiliza. Numai că între timp, ISIS a devenit inamicul Turciei, ale cărei formaţiuni militare luptă acum în Siria şi contra Califatului proclamat de Abu Bakr Al Baghdadi.

În ce-i priveşte pe kurzi, ei sunt furioşi din cauza politicilor anti-autonomiste ale Ankarei şi pe transformarea lor în ţapi ispăşitori de catre regim. Guvernul turc vrea să blocheze apariţia unui stat kurd în nordul Siriei, de aceea bombardează poziţiile grupului paramilitar kurd YPG (Yekîneyên Parastina Gel – Unităţile de apărare ale poporului), grup susţinut de americani şi de alte state occidentale. De fapt YPG face parte dintr-o structură mai largă, numită Forțele Democratice Siriene, în cadrul cărora luptă şi arabi sunniţi, dar şi creştini, asirieni iar eficienţa lor în lupta comună contra ISIS a fost remarcabilă. În presa occidentală, eforturile antijihadiste ale YPG au fost mediatizate intens și pozitiv, în timp ce Turcia a fost criticată pentru că nu trimite mai multe forțe contra islamiștilor. În plus, Ankara acuză PKK de complicitate ″criminală″ cu YPG, iar în această logică atacurile teroriste kurde au probabil menirea să „pedepsească” Ankara pentru atitudinea sa ostilă faţă de kurzi și pentru blocarea apariţiei unui Kurdistan independent.  În mod normal Turcia ar trebui să negocieze cu facţiunile moderate ale kurzilor, în loc să folosească masiv forța contra lor.

Care sunt consecințele pe care atacurile teroriste le produc asupra politicii regimului Erdroğan atât pe plan intern, cât și pe plan extern?

Aceste atacuri vin pe fondul represaliilor extreme adoptate de regim după puciul militar eşuat din vara anului trecut, soldate cu epurarea (concedierea) şi chiar arestarea a zeci de mii de poliţişti, militari, profesori, funcţionari publici, jurnalişti. Fapt ce a facilitat succesul teroriştilor, deoarece se resimte lipsa poliţiştilor şi a militarilor experimentaţi. În atacul de la Reina de pe 31 decembrie, poliţia ar fi trebuit să ajungă în maximum 3 minute (zona este centrală), iar atacul a durat şapte minute, atacatorul reuşind să fugă nestingherit după ce schimbase de mai multe ori încărcătorul.

Atacurile sângeroase diminuează legitimitatea internă a regimului, dar Erdogan, ca şef al statului, se bazează încă pe o majoritate largă spre a încerca modificarea Constituţiei şi dobândirea de prerogative care să transforme ţara într-un stat cu regim prezidenţial.

Pe plan extern, e evident că a scăzut numărul de turişti străini, de investiţii străine, economia se resimte. Lira turcească a scăzut masiv în vara anului trecut, iar sancţiunile impuse de Rusia la finele anului 2015 au contribuit la deteriorarea economică. În ianuarie anul curent, lira a atins un nou minim, un dolar fiind schimabt pe 3,6 lire. În 12 luni scăderea monedei a fost de circa 19%, nivel ce aminteşte de situația dificilă din anul 2008. Inflaţia a atins 8,5% în decembrie 2016, depăşind cele mai pesimiste estimări, iar PIB s-a depreciat vizibil.

AKP guvernează din 2002, fără întrerupere, trebuie să recunoaștem că timp de peste un deceniu liderii săi au reușit să aducă prosperitate economică populaţiei, însă lucrurile nu mai stau așa în ultima vreme. Timp în care opoziţia politică e persecutată, se închid ziare ostile guvernului, sunt pline puşcăriile de jurnalişti şi de politicieni kurzi, sau se ridică abuziv în mai 2016 imunitatea parlamentară a deputaţilor Partidului democratic al poporului (HDP), care are 59 mandate din cele 550 ale Legislativului, partid în care  kurzii moderaţi sunt numeroşi. În total au rămas atunci fără imunitate 138 de parlamentari din patru partide, care sunt hărțuiți cu dosare penale. Iar președintele Legislativului, Ismail Kahraman, desigur membru AKP de frunte, a spus că Turcia ar trebui să aibă o constituție islamică, contrazicând prin urmare moștenirea politică a lui Ataturk. Principalul partid de opozitie, Partidul Republican al Poporului (HCP), e prea slab să se opună eficient abuzurilor  si măsurilor de mână forte. În Parlament are doar 133 de deputati şi nu a reuşit să blocheze formarea majorităţii de două treimi care a ridicat imunitatea aleşilor acuzaţi de a fi prokurzi.

Cum se modifică relațiile regimului Erdogan cu SUA, respectiv Rusia, ca urmare a creșterii frecvenței atacurilor teroriste?

Erdogan aşteapă desigur sprijin din partea SUA, marele său aliat din NATO, dar criticile aspre şi acuzaţiile referitoare la găzduirea clericului Gulen, blamat pentru a fi pregătit puciul din vara anului trecut, au răcit aceste relaţii. De asemenea, atacurile militare contra kurzilor sirieni, protejaţi de Washington, au produs iritare în SUA.

Însă, desigur, SUA au interes ca Turcia să devină eficientă în combatarea terorismului şi să se evite destabilizarea profundă, chiar riscul de război civil. Noul preşedinte american Donald Trump şi-a propus să zdrobească ISIS cu ajutorul Rusiei și desigur, cu al Turciei, deci ne așteptăm la concesii față de Erdogan, chiar dacă nu îmi pot imagina o extrădare a lui Gulen. Pentru că ar antagoniza și mai mult opoziția democrată (PD) din SUA.

În ce o priveşte, Rusia e bucuroasă de noile relaţii pozitive cu Turcia, la care nu se aştepta mai deloc cu doi ani în urmă. Cooperarea contra Daesh ar putea fi un liant comun, la fel marile interese economice, de pildă conductele de gaz şi centralele nucleare – domenii în care Turcia are mare nevoie de Rusia.

Considerați că atacurile teroriste slăbesc, sau dimpotrivă, facilitează puterea de negociere a Turciei în raport cu problema imigranților musulmani?

Atacurile teroriste slăbesc legitimitatea regimului Erdogan, iar o parte a populaţiei turce începe să ceară reducerea numărului de imigranţi sirieni. E vorba şi de concurenţa pentru joburi, dar şi de planul lui Erdogan și al lui Yildirim de a naturaliza foarte mulţi sirieni, mai ales ca să obţină un electorat fidel şi mână de lucru mai ieftină. Mă tem că vor exista forme de acţiune violentă, inclusiv teroristă, spre a limita „absorbţia” unui număr prea mare de sirieni în cadrul naţiunii turce, care, să nu uităm, este diferită etnic de popoarele arabe, în ciuda religiei islamice comune.

Aranjamentul negociat de Turcia cu UE, prin care Turcia primeşte cel puţin 3 miliarde euro şi acceptă să reprimească pe teritoriul ei imigranţii sirieni ajunşi în spaţiul UE a stârnit îngrijorare în multe ţări europene, deoarece mulţi se tem ca Turcia să nu ameninţe cu deschiderea „robinetului” de imigranţi în schimbul accelerării integrării europene. Adică un fel de șantaj geopolitic. Exact integrarea care e un „vis” tot mai îndepărtat pentru majoritatea turcilor, în condiţiile în care abuzurile contra drepturilor omului comise de autorităţi la „comanda” preşedintelui Erdogan sunt tot mai mult mediatizate în spaţiul european.

În ce măsură abuzurile comise de Erdogan au contribuit la slăbirea sistemelor de securitate din Turcia?

Epurările atât de masive, demiterile, arestările a zeci de mii de funcţionari, poliţişti, magistraţi, militari, au destabilizat sistemul naţional de securitate al Turciei, făcându-l vulnerabil în faţa atacurilor teroriste, dar şi a agitaţiei sociale. Când dai afară poliţişti, jandarmi, agenţi ai serviciilor de informaţii care au fost şcoliţi ani îndelungaţi şi testaţi în multe misiuni, e foarte greu să îi înlocuieşti rapid cu cadre care să fie nu doar loiale, ci şi eficiente. Nu mai zic de demantelarea corpului ofiţeresc, arestarea şi trecerea în rezervă a unor aviatori performanţi, piloţi de avioane militare, a unor ofiţeri de marină… mă tem că ani de zile armata turcă va fi vulnerabilă în desfăşurările sale din Marea Neagră. Turcia cred că va rămâne în NATO, dar e posibil să vină cu o contribuţie diminuată calitativ faţă de anii anteriori.

Considerați că atacurile teroriste reprezintă o amenințare la adresa regimului Erdogan, sau dimpotrivă, constituie un pretext pentru a continua încălcările ordinii constituționale și ale statului de drept?

Atacurile comise de terorişti, cu o frecvenţă crescătoare în ultimii doi-trei ani, ameninţă mai ales societatea turcă, demonstrând vulnerabilităţile sistemului de securitate creat de stat şi adâncește faliile pe linie etnică şi religioasă. Paradoxal, efectul e de a consolida capacitatea guvernului şi a preşedintelui de a se menţine la putere, pretextând lupta contra ameninţărilor şi nevoia de solidaritate naţională.

Nu putem şti exact către ce formă de guvernare merge Turcia, însă numărul mare de abuzuri comise de autorităţi contra unor cetăţeni, a unor ziare şi posturi de televiziune – concedierile, arestările, anchetele repetate de tip hărţuire – demonstrează tendinţa Turciei de a evolua către un model de democraţie non-liberală, către un regim autoritarist, de mână forte. Reprimarea kurzilor are şi va avea ca efect intensificarea eforturilor de autonomie şi chiar independenţă ale acestei minorităţi care constituie cam 25% din populaţia de peste 80 de milioane de locuiutori a Turciei. Iar tendinţa de a impune islamizarea societăţii, chiar şi în forme mai puţin grave decât, să zicem, în Arabia Saudită ori Iran, nu cred că va diminua elanurile criminale ale agenţilor ISIS deoarece aceştia doresc nu consolidarea, ci debilitarea statului turc, spre a permite includerea teritoriului turcesc într-un aşa-zis “califat”, un stat al tuturor musulmanilor sunniţi.

În ce măsură amenințarea terorismului și abuzurile regimului Erdroğan contribuie la radicalizarea societății turce?

Cu certitudine, intensificarea violenţei politice din două direcţii – dinspre stat şi dinspre grupuri non-statale rebele – conduce către radicalizarea principalelor forţe politice de pe scena internă. Apar forme de rezistenţă pasivă sau activă contra abuzurilor statului, tendinţe de rebeliune şi chiar alte tentative de puci, iar, prin interzicerea unor partide de către regim, de fapt apar forţe de rezistenţă politice clandestine, cu potenţial crescut de violenţă.

Repetarea cu frecvenţă sporită a unor atacuri teroriste masive precum cel din Clubul Reina din Istanbul generează o cerere tot mai mare din partea populaţiei de măsuri de securitate extremă, chiar cu preţul nerespectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Poliţistul asasin, care l-a ucis pe ambasadorul Rusiei la Ankara, ar putea fi sindromul radicalizării unor segmente ale forţelor de ordine, în direcţia recursului la acţiuni violente contra minorităţilor etno-religioase sau contra unor reprezentanţi ai statului şi ai altor ţări. Au mai fost în trecut astfel de episoade, nu vorbim de o situaţie fără precedent. Poliţişti, jandarmi şi militari, care au fost sau vor fi demişi în cadrul măsurilor de pedespsire a autorilor puciului din vara anului trecut, riscă să se asocieze şi să formeze grupuri de gherilă de tip criminal, subterane, cu nivel crescut de violenţă.

Acum peste patruzeci de ani a fiinţat un grup militar, JITEM, braţ armat al Jandarmeriei ce avea ca misiune lupta contra teorismului kurd, dar în realitate a comis numeroase execuţii extrajudiciare, acte de terorism contra civililor. Se pare că e vorba de circa 5000 de morți între 1969 şi 1980. Ca reacţie, kurzii şi-au format grupări de autoapărare, iar în 1984 s-a înfiinţat PKK, Partidul Muncitorilor din Kurdistan, condus de un “warlord” care avea să devină faimos, până la arestarea şi condamnarea sa la puşcărie pe viață în Tucia, anume Abdullah Öcalan. Grupul a fost aşadar de la început marxist, dar şi separatist, militând pentru un stat kurd de sine stătător. Kurzii au oricum un cvasi-stat în nordul Irakului, sunt dornici să controleze şi zona din nord-vestul Siriei pe care au protejat-o de Statul Islamic şi de alte forţe rebele, s-au consemnat şi revolte locale ale kurzilor din Iran – aşadar multe motive de îngrijorare pentru liderii politici  şi militari turci. Acum preşedintele Erdogan acuză practic întreaga populaţie kurdă din Tucia că e simpatizantă a PKK, ceea ce evident o exagerare.

 

*Punctele de vedere exprimate în interviu aparţin exclusiv persoanei intervievate, fără a reprezenta poziţiile oficiale şi fără a implica instituțiile pentru care acesta lucrează.

 

 

Tags: , , , , , , , , , , ,

 

1 comentariu

  1. Baciu Dumitru spune:

    D-le, mare specialist! Nu reflectati/relatati realitatea, legata de Turcia, cat si de evolutia sa! Acest articol/material, are caracter de manipulare a maselor necunoscatoare de situatia reala a Turciei! Inclin sa cred ca va aflati undeva prin zona „ GULEN„ !!! ori, sunteti instrumentul de operare al unor servicii din exterior!
    Cele relatate in articol, nu reflecta realitatea!

Leave a Reply to Baciu Dumitru