Gălăgia generalizată privind tehnicile de felație, picate cam prost pe fondul subiectului hărțuirii sexuale globale, are dezvoltarea unui orb pus să lupte kung-fu. Deși ți-ai fi zis că i s-au ascuțit complementar alte simțuri, omul doar dă din toate alea, în speranța că poate-poate, altoiește adversarul cu vreo norocoasă și năucitoare lovitură.

Așa și opinia publică, atent strunită de vorbitori de meserie, dă în școală, în părinți, în profesori, în sistem, în organizatori fără nici o reținere. Ba chiar dă și în tinerele aspirante la Miss Felație 2017, sperând că acolo, undeva, o fi și soluția.

Înainte de a ridica ciomagul, fiecare dintre toate femeile cu care au venit în contact vreodată fetele alea, de la moașa comunală responsabilă de apariția fiecăreia și până la portărița de la stabilimentul unde a avut loc bairamul, aveau o datorie și anume să le învețe să spună „nu!”.

Sigur, acest refuz nu vine așa ca vreo pogorâre de duh. El se naște din responsabilizarea junei fecioare, din explicațiile pe care adultele (în principal, dar nu numai) le oferă tinerelor cu privire la demnitate, la prezență, reputație, bun-gust, renume, calitate. Chestii care definesc, de regulă, o femeie în adevăratul sens al termenului. Fără ipocrizie spus, trăim un fel de revoluție sexuală, în care sexul și sexualitatea ne inundă ochii și creierii de pe toți pereții și de pe toate canalele. Efectele sunt considerabile – să faci rost de parteneră e mai ieftin decât o labă strămoșească – și nu m-aș grăbi să spun că dezinhibițiile și chiar dezinvoltura sunt specifice doar tinerilor. Aici intră chestia cu ipocrizia majorității celor care acuză imoralitatea sexului oral. Multe femei, chiar. Statisticile sunt destul de elocvente privind frecvența pe verticala socială și cronologică a condimentării sexului la români.

Dar, despre anumite lucruri o doamnă nu vorbește public, nu dă nici un indiciu, nu mimează și nu. Acest ultim „nu” e foarte important pentru o femeie. Acest „nu”, ce trebuia spus când imbecilul cu ideea a propus ghidușia, este foarte important pentru tânăra fată. Oricare ar fi ea. Indiferent de context, chiar și dacă e beată muci, trebuie să știe și să spună „nu”, atunci când situația îi vine puțin oblic pe demnitate. Dacă are demnitate. Pentru că asta face o doamnă!
Într-o societate plină de țărănci urbanizate, aflate abia la a treia generație încălțată, a fi doamnă e o provocare. Degeaba rimel, țoale de alea „dă firmă, fată!”, degeaba tencuială groasă. Atitudinea face diferența. Atitudinea, reputația, eleganța, calitatea sunt chestii despre care aș vorbi prin școli, fetelor în primul rând, chiar dacă simultan cu discuțiile despre sex. Cel puțin așa am făcut cu fata mea.

Altfel, fetele noastre vor accepta compromisuri jenante, confundându-le cu normalitatea și peste ani vor fi cele care vor acuza tot felul de hărțuiri sexuale. Este imperios necesar să învețe, niciodată nu e prea târziu, să spună „nu”. Exact când e cazul, pe tonul potrivit și indiferent de context, dacă nu-i potrivit. Asta face o doamnă.

Elita se cultivă din timp. Celelalte freacă degetele și fac calcule rapid, în gând.

 

Tags: , , , , , ,

 

1 comentariu

  1. Gustav spune:

    Of doamne. Vorbesti atata despre ipocrizie si lipsa de esenta, iar textul asta este plin de truisme si emfaza. Sa pui in aceeasi propozitie ‘fata’ si ‘doamna’ mi se pare de o disperare extraordinara. Vrei neaparat sa-ti demonstrezi punctul de vedere, foloseste argumente viabile nu texte din astea gasite in carti motivationale. Au 15 ani. E vorba de mult mai mult decat elitism si eleganta. Tu faceai parte din elita la 15 ani? Nu zic ca aplaud evenimentul, dar sa scrii un articol despre demnitate, eleganta si stil in contextul asta, mi se pare insipid. Poate episodul asta o sa contureze caracterul unora dintre ele, poate nu, cine stie. Cert este ca fiecare la 15 ani face porcarii monumentale de care nu afla nimeni. Asta nu te face demn si nici elegant, te face doar norocos. Daca experienta asta te invata si in urma ei scoti ceva calumea din tine, abia atunci vorbim ‘Despre atitudine si demnitate’. Ai parinti care te educa, excelent, dar demnitatea nu apare asa cu una cu doua, ca ai avut tu parte de sfaturi moral-acceptabile in viata ta. Trebuie sa dai cu capul de zid ca sa ajungi sa-ti formezi niste principii sanatoase. Le felicit pe fete/organizatori/participanti? In niciun caz. Dar de aici pana la a scrie ‘despre demnitate’ (in acelasi context cu cliseul ala cu țoale „dă firmă, fată” si tencuiala – ce sfortare intelectuala) e drum lung.

Leave a Reply to Gustav