Fiecare pasăre pe limba ei piere sau UE, concursul trucat al lui Martin Selmayr şi ipocrizia democratică

Mulţi lideri europeni, deopotrivă şefi de state şi de guvern sau lideri ai instituţiilor europene, acuză în stânga şi în dreapta populismul est-european şi autocraţiile din Rusia, China şi Turcia pentru problemele existenţiale cu care se confruntă Uniunea Europeană. UE este portretizată drept victima curată şi inocentă a tenebroşilor certaţi cu democraţia şi cu drepturile omului.

În realitate, problemele nu ar apărea dacă nu ar exista putreziciune şi în însuşi miezul profund al Uniunii, dacă veşmântul curat pe care să străduieşte să îl ţeasă ideologia oficială pro-europeană nu ar avea în fapt petele şi găurile lui.

Una dintre aceste mari probleme este cea a statutului birocraţilor europeni din Comisia de la Bruxelles, personaje cu mare putere decizională, dar cu legitimitate şi răspundere politică limitată. Nici preşedintele Comisiei, nici ceilalţi comisari nu sunt puşi în funcţiile lor executive în urma unui tradiţional proces democratic, ci printr-un mecanism complex în care sunt negociate numeroase interese, de cele mai multe ori destul de îndepărtate de voinţa exprimată de alegătorul de rând din Europa. De aceea, este absolut necesar ca transparenţa, meritocraţia şi bunul simţ să guverneze total asupra acţiunilor comisarilor şi a numeroşilor birocraţi aflaţi în subordinea lor. Altfel, suspiciunile privind subordonarea lor în faţa marilor state europene sau a grupurilor de interese ale marilor companii pot prinde rădăcini puternice şi afecta iremediabil încrederea cetăţenilor europeni în Uniune.

Din păcate, cazurile în care democraţia şi statul de drept, proclamate cu emfază în documentele fundamentale ale UE şi în declaraţiile liderilor europeni, sunt stâlcite în practică se înmulţesc şi se agravează la nivelul Bruxellesului. Dacă abuzurile care se produc se pot încadra uneori în limitele legii şi ale regulamentelor interne, în fapt ele sunt profund imorale şi subminează grav credibilitatea UE în raport cu cetăţenii ei.

După scandalul de acum doi ani privind angajarea fostului preşedinte al Comisiei, Jose Manuel Durrao Barroso, drept consultant al băncii Goldman Sachs, scandalul mai recent al concursului trucat prin care Martin Selmayr, consilierul personal al actualului şef al Comisiei, Jean-Claude Juncker, a fost propulsat în cea mai înaltă funcţie birocratică de la Bruxelles, cea de secretar general, este simptomatic pentru pericolul care sapă la temelia construcţiei europene.

Am explicat mai detaliat la momentul de maximă intensitate a scandalului cum condiţiile administrative pentru numirea secretarului general au fost mimate, ocolite sau încălcate, într-un modus operandi care nu diferă mai deloc faţă de cel din corupta administraţie publică românească.

Reiau observaţiile de atunci pentru că ele sunt confirmate de raportul Ombudsman-ului european, Emily O’Reilly, încheiat după 5 luni de investigaţii. Raportul, cerut de Parlamentul European, ai cărui membri au fost foarte indignaţi la izbucnirea scandalului, explică într-o manieră tehnică că au fost săvârşite nu mai puţin de 4 abateri de administrare defectuoasă (maladministration).

Mai importante decât această sesizare care probabil că nu va avea niciun efect juridic asupra lui Juncker sau Selmayr sunt observaţiile de natură politică. Biroul Ombudsman-ului european, acest „câine de pază” al democraţiei şi statului de drept la nivelul instituţiilor europene semnalizează prejudiciile pe care comportamentul lui Juncker şi Selmayr îl aduc credibilităţii Bruxellesului.

În 2014, Juncker, candidat la funcţia de preşedinte al Comisiei, şi Selmayr, şeful staff-ului său de campanie, militau tocmai împotriva ideii că UE ar fi condusă netransparent de funcţionari nealeşi democratic. Comportamentul lor dovedeşte însă tocmai contrariul, alimentând copios criticile euroscepticilor.

Mai mult, îngrijorător este că niciunul dintre cei 28 de comisari nu a ridicat vreo obiecţie în faţa propulsării imorale şi incorecte a lui Selmayr în înalta funcţie de secretar general al Comisiei. Se pune întrebarea dacă membrii elitelor pro-europene mai au tăria morală de a stopa şi de a sancţiona ei înşişi abuzurile care se petrec în rândul lor. În plus, reacţia pe alocuri nesinceră şi ostilă a Comisiei faţă de presă, după izbucnirea scandalului, notată de Ombudsman-ul european, creează noi îngrijorări privind posibilitatea corecţiei acestor comportamente care subminează democraţia şi statul de drept la nivel european.

Să fim bine înţeleşi. Nivelul de respectare al democraţiei şi al statului de drept în Uniunea Europeană este net superior celui din Rusia, China, Turcia sau a celui din democraţiile neconsolidate din estul continentului. Dar stabilitatea şi credibilitatea UE în raport cu proprii cetăţeni şi cu restul lumii depinde într-o mult mai mare măsură de acest aspect politic fundamental decât aiurea, unde coeziunea se bazează pe comuniunea etnică, lingvistică şi religioasă sau pe capacitatea de represiune a statului.

De aceea, este necesar ca asemenea abuzuri administrative şi ale bunului simţ să înceteze urgent, iar cele deja săvârşite să fie penalizate deopotrivă de opinia publică şi la nivel instituţional. Demisia de onoare a lui Martin Selmayr, în lumina raportului Ombudsman-ului european, ar fi o rază de speranţă pentru Uniunea Europeană.  Din păcate, răspunsul trufaş şi ipocrit al Comisiei la raportul Ombudsman-ului, care subliniază că procesul a fost unul legal, anunţă un viitor tulbure pentru construcţia europeană.