Marele câştigător al referendumului este … PSD

Politizarea excesivă a referendumului pentru modificarea articolului 48 din Constituţia României a făcut ca la încheierea lui cu un procentaj de doar 20% de voturi exprimate, tabăra #boicot, în mare parte egală cu tabăra #rezist, să considere rezultatul drept o înfrângere categorică a PSD şi a lui Liviu Dragnea.

O asemenea perspectivă este însă nerealistă şi ţine mai mult de ceea ce şi-ar dori această tabără ideologică şi politică, decât de realitate.

O simplă comparaţie între numărul de voturi obţinut de PSD la alegerile din 2016, circa 3200000, şi numărul total de voturi înregistrat acum, circa 3700000, în condiţiile în care la urne s-au prezentat numeroşi cetăţeni care nu au votat vreodată în viaţa lor cu PSD-ul, dovedeşte că social-democraţii au ales să nu se implice decisiv în scrutin. Motivele lor pentru non-combat au fost multiple.

1. Într-o perioadă de confruntări dure la Bruxelles, PSD nu îşi putea permite să îşi alieneze sprijinul familiei politice europene din care face parte, cea a socialiştilor şi democraţilor, cu atât mai mult cu cât la UE social-democraţii români au sprijinit constant politicile pentru comunitatea LGBT. Eşecul referendumului din România întăreşte considerabil prestigiul PSD în faţa colegilor europeni de aceeaşi orientare ideologică: oricât ar părea de ciudat pentru neinformatul public român, prin prisma numărului mare de europarlamentari, a faptului că se află la guvernare în România şi, acum, a eşecului înregistrat de referendum, PSD devine unul dintre pilonii de bază ai grupării socialiştilor şi democraţilor europeni, cu o influenţă care nu trebuie subestimată.
2. Ultraconservatorii români, inclusiv BOR, au înţeles că în lipsa sprijinului unui partid puternic – iar PSD este de departe cel mai puternic – nu mai pot influenţa decisiv agenda politică şi socială a României. Chiar şi în condiţiile unei guvernări binevoitoare care organizează lucrurile convenabil din punct de vedere administrativ, fără mobilizarea structurilor de partid, marile proiecte ale taberei conservatoare eşuează. Dependenţa creşte nu faţă de stat, ca până acum, ci faţă de partid.
3. Liberalii sunt în degringoladă totală. Încă o dată iese la iveală criza de identitate a PNL, în esenţă un partid foarte asemănător cu PSD, dar a cărui unică soluţie pentru a face opoziţie, într-o criză totală de imaginaţie, este să imite papagaliceşte USR. Mai mult decât atât, de această dată criza de identitate erupe într-o luptă la vârf pentru controlul partidului.
4. USR-ul este condamnat de acum la 10% prin poziţia mult prea tranşantă luată în sprijinul cauzei progresiste. Sumedenie de conservatori care îmbrăţişaseră anterior cauza anticorupţie promovată de USR sunt acum, după referendum, cel puţin circumspecţi faţă de această formaţiune, dacă nu chiar potrivnici.
5. Preşedintele Iohannis a reuşit să îi nemulţumească şi pe Cpf-işti pentru că a venit prea târziu, şi pe membrii taberei #boicot, pentru că a apărut totuşi la vot.
6. Timp de aproape o lună, faliile din societatea românească s-au schimbat simţitor faţă de frontul care se crease anterior, chiar dacă fragmentar, împotriva lui Liviu Dragnea. Scandalul legat de 10 august s-a uitat, chiar şi legile justiţiei au intrat în plan secund, opoziţia este mai fragmentară ca oricând. Presiunea teribilă care a planat asupra PSD a fost disipată, cel puţin pentru moment.

Vom vedea la europarlamentare, dacă nu vor interveni evenimente neprevăzute (precum o condamnare definitivă?), cât de reală este înfrângerea pe care o atribuie unii PSD-ului.