SUA, UE şi Rusia deapănă un basm la Chişinău

La Chişinău, plopul s-a apucat să facă mere şi răchita micşunele încât am trăit să vedem cum se iau de gât lupii cu mieii şi se sărută, iar urşii se bat în coade.

Vorbesc serios.

În doar câteva zile, am văzut cum pro-europenii din Blocul ACUM au făcut guvernare cu pro-ruşii din PSRM, cum oligarhul Vladimir Plahotniuc şi acoliţii săi, mari prieteni cu oligarhii transnistreni, au ieşit în piaţa publică să spună că ei sunt poporul şi că se opun Rusiei şi federalizării Republicii Moldova, cum UE şi SUA clamează că voinţa populară este exprimată de un Parlament condus de Zinaida Greceanâi, premierul care a înăbuşit groaznic protestele în definitiv pro-europene din 7 aprilie 2009, cum Rusia salută călduros instalarea la Chişinău a unui guvern condus de Maia Sandu şi format din numeroşi alţi membri ca şi ea, pro-europeni, ba chiar unii cu simpatii (şi cetăţenii) româneşti.

Analiştii din România s-au împărţit în două tabere: cei pro-ACUM (şi implicit pro-alianţa cu PSRM) şi cei nu neapărat pro-Plahotniuc, dar cel puţin extrem de reticenţi faţă de coaliţia de conjunctură care îşi asumă dezoligarhizarea Republicii Moldova. Nimeni nu ia pe faţă apărarea lui Plahotniuc şi a PDM.

Oricum, se tot învârt argumente pe o parte şi pe alta despre cine are legitimitate, ce decizie e mai oportună şi altele asemenea.

Eu nu vreau să pic în capcana dezbaterii unor asemenea aspecte fără mare însemnătate reală. Pentru mine, niciuna dintre tabere nu are suficientă legitimitate. Ce Curte Constituţională e aceea formată din rudele şi datornicii unui singur om? Ce Parlament e acela care trei luni o scaldă nonşalant şi pune totul la cale în ultima noapte rămasă pentru negocieri? Ce preşedinte e acela care vine de la Moscova târâş-grăpiş să se laude cu banii primiţi ilegal de acolo şi să citească de pe o foiţă ce instrucţiuni a primit de la conducerea Rusiei? Ce guvern e acela numit şi pus la punct într-o singură zi?

Să fim serioşi şi nepărtinitori. Alegătorii moldoveni nu au sancţionat nimic din acest dezmăţ al lipsei de lege, morală şi logică.

Dacă este să fim sinceri, trebuie să acceptăm că, după trei luni de blocaj previzibil, lucrurile au luat această turnură în baza unei înţelegeri pe care nu o cunoaştem, încheiate între SUA, UE şi Rusia, demarată pe 3 iunie, odată cu prezenţa simultană la Chişinău a unor înalţi reprezentanţi ai celor trei puteri şi cimentată apoi în săptămâna care a urmat, inclusiv prin prezenţa în Parlament a ambasadorilor celor trei mari la numirea guvernului Maia Sandu.

Ceea ce ar trebui să ne preocupe este mai puţin ciorovăiala despre cine are legitimitate, ci care ar fi termenii acestei înţelegeri care face ca pe scena politică moldovenească să stea alături inamicii altfel ireconciliabili de la ACUM şi PSRM.

Pornirea firească, căreia îi dau curs mulţi, ar fi să dăm credit înţelepciunii diriguitorilor americani şi europeni şi să sperăm că, în negocierile lor cu Rusia, interesele Republicii Moldova în primul rând, şi ale României, în subsidiar, au fost bine servite.

Nu trebuie să excludem însă două scenarii mai puţin favorabile, pentru care trebuie să ne pregătim dacă este nevoie să le contracarăm.

Primul este cel în care UE şi SUA au acţionat cu bună credinţă faţă de aceste interese, dar au fost păcălite de Rusia, care va folosi situaţia creată după îndepărtarea influenţei lui Vladimir Plahotniuc pentru a aduce la guvernare exclusiv forţe pro-ruse deschise susţinerii federalizării Republicii Moldova. Dat fiind că PSRM ar fi obţinut de bună seamă peste 40% din voturi la alegerile din 24 februarie 2019 dacă nu ar fi existat obstrucţiile puse în aplicare de Plahotniuc, nu este exclus ca peste câteva luni, cu un PDM decapitat ai cărui deputaţi ar migra mai degrabă spre PSRM-ul mult mai deschis la compromisuri, actualul guvern Sandu să fie dărâmat şi să fie înlocuit cu unul totalmente pro-rus, fie prin reconfigurarea majorităţii parlamentare în actualul Parlament, fie după alegeri anticipate în care sprijinul propagandei ruse va fi decisiv pentru PSRM şi acoliţii lor.

Al doilea scenariu, încă şi mai negativ şi care, sper eu, se va dovedi a fi doar un exerciţiu de probabilistică, este cel în care UE şi SUA au fost dispuse să sacrifice unele interese legitime ale Republicii Moldova şi României, solicitând în schimb concesii din partea Rusiei în alte dosare importante. Să nu uităm că actuala Comisie Europeană, care oricum se pregăteşte să plece, este dominată copios de Germania, stat membru al UE deschis cooperării cu Rusia până acolo încât să sacrifice întreaga stabilitate est-europeană (vezi insistenţa pentru gazoductul Nord Stream 2, dar şi poziţiile favorabile Rusiei exprimate de unii politicieni germani pe marginea dosarului transnistrean). Să nu uităm de asemenea că SUA este implicată într-un conflict diplomatic extrem de tensionat cu Iranul şi în unul economic cu China, iar sprijinul Rusiei ar fi extrem de preţios pe ambele fronturi.

Mai mult, istoria arată că, în general, atunci când Vestul şi Rusia şi-au dat mâna pe deasupra capetelor noastre, nu ne-a fost prea bine. Este suficient să ne aducem aminte de 1812 şi cedarea Basarabiei prin Tratatul de la Bucureşti, de 1878 şi ultimatumul marilor puteri pentru România de a ceda sudul Basarabiei în schimbul Dobrogei, aspect consfinţit prin Tratatul de la Berlin, de 1939 cu acordul Ribbentrop-Molotov sau de 1944 şi acordul procentajelor dintre Churchill şi Stalin, transpus apoi în Tratatul de la Paris din 1947 (Tratatul de la Paris din 1856 şi Unirea Principatelor Române din 1859 sunt excepţii notabile, în care Rusia, fiind învinsă în Războiul Crimeei, nu a avut de ales şi s-a raliat planurilor occidentale favorabile românilor).

În concluzie, entuziasmul legitim de care dau dovadă unii în eliminarea, speră ei iminentă, a oligarhului Vladimir Plahotniuc, ar trebui dublat însă de multă circumspecţie şi în privinţa coaliţiei temporare dintre ACUM şi PSRM. Este nevoie de multă cinste şi pricepere din partea liderilor şi membrilor ACUM, precum şi a factorilor de decizie de la Bucureşti, pentru ca procesul de dezoligarhizare să nu alunece într-o direcţie cu consecinţe negative incalculabile deopotrivă pentru Republica Moldova şi România.

Altfel, mă tem că acest basm care se deapănă la Chişinău se poate încheia fără tradiţionalul sfârşit fericit pe care ni-l dorim cu toţii: o Republică Moldova curată, capabilă să decidă singură, fără imixtiuni externe, calea pe care doreşte să o urmeze.