Nu doar Statul trebuie întărit

Nu doar Statul trebuie întărit, ci și Societatea civilă, întrucât între Toți și Fiecare este o diferență semnificativă, după cum Disciplina nu se confundă cu Educația.

De când are Stat, preocuparea constantă a României a fost mereu aceea de a-și fundamenta, respectiv întări, Statul. A făcut lucrul acesta Cuza, la fel au făcut și Regii, după cum același comportament l-au avut și comuniștii. După 1990, de asemenea miza a fost întărirea Statului, cu orice preț.

Încercând să cuprindem esența Statului în cuvinte puține am putea spune că este o entitate abstractă menită să asigure binele tuturor fără a ignora sau încălca binele individual al fiecăruia; modalitatea în care Statul deslușește această relație dintre binele tuturor și binele individual deosebește un Stat de alt Stat.

Dar dincolo de ceea ce face Statul pentru a proteja relația anterior menționată (dintre toți și fiecare în parte) mai există o componentă instituțională, la fel de abstractă pe cât este și Statul, ce are vocația și menirea să acomodeze respectiva ecuație și anume ceea ce în mod obișnuit se numește Societatea Civilă.

Dacă limitele conceptuale ale Statului sunt suficient de clar determinate (cunoaștem elementele sale constitutive), în schimb, structura intrinsecă a noțiunii de Societate Civilă este mai largă și puțin mai volatilă în sensul că nu toate elementele sunt clar delimitate. Dar oricât de flexibil ar fi acest concept ideea de bază a acestuia este că el folosește (i) mijloace non-statale pentru (ii) a proteja pe cei puțini de (iii) măsurile adoptate de Stat pentru a ne proteja pe toți fără distincție.

Dacă pentru Stat nu avem individualitate atunci când este vorba despre măsuri menite să ne protejeze, pentru Societatea civilă, fie că suntem puțini, fie că suntem mulți, sau că suntem luați fiecare în parte, avem încă miros, în sensul că ne păstrăm individualitatea. Antinomia (aparentă, e adevărat) care se creează între Toți și Fiecare în parte sau între Toți și cei Puțini, sau între Toți și Cei mulți este de esența Democrației, iar pentru a ne păstra individualitatea avem nevoie ca inclusiv cei care se ocupă de Fiecare în parte, de cei Mulți respectiv de Cei Puțini, adică Societatea civilă să fie puternică și temeinic înrădăcinată în societatea în care trăim.

Societatea civilă mai are o caracteristică și anume faptul că dorește Puterea (adică să controleze Statul) doar pe cale de excepție, atunci când acesta (Statul) a luat-o razna (a devenit Dictatura, spre exemplu). În alte condiții Statul și Societatea Civilă conviețuiesc fiind o contrapondere reciprocă unul față de altul, în sensul că Societatea Civilă nu dorește să cucerească Statul, ci doar să protejeze pe cei despre care vorbeam anterior (adică Individualitatea) în fața tendinței organice pe care o are Statul de a ne face anonimi pe fiecare în parte, de a ne topi în concepte supapă. 

Tendința din ce în ce mai evidentă dar și mai substanțială a Societății civile de a se implica în politică, astfel încât să dobândească Puterea este un atentat la adresa Democrației din țara noastră întrucât dincolo de faptul că pierdem ceea ce spuneam mai sus (Individualitatea), dar mai dobândim și niște goluri conceptuale în cadrul societății în care trăim din moment ce mult mai repede și mai ușor se poate construi, re-construi, defini un Stat față de o Societate civilă.

Aspirația spre Politică a Societății civile ne lasă fără Principii sau Valori întrucât doar individualitatea poate fi educată civic și moral; totalitatea poate fi cel mult disciplinată, dar niciodată educată în sensul dobândirii a valorilor și principiilor anterior menționate.

Astfel, ajungem să avem un Stat care se ocupă de Toți, dar pe nimeni care să se uite la Cei Mulți, Cei puțini sau la Unicul. Astfel avem Disciplină, dar niciodată Educație.

Articol apărut pe LaPunkt.