La începutul protestelor provocate de uciderea afroamericanului George Floyd în Minneapolis, destul de puțin mediatizată în România, a existat ceva solidarizare timidă cu protestatarii și cu mișcarea Black Lives Matter care denunță abuzurile polițienești îndreptate împotriva persoanelor de culoare, de fapt doar vârful unui aisberg hidos al unui rasism persistent, dar insidios, în societățile occidentale. Filmul cutremurător al uciderii lui Floyd a împiedicat la momentul respectiv luări de poziție hotărâte împotriva protestelor, deși unii abia așteptau prilejul potrivit pentru a o face.

Ulterior, protestele au ajuns în Vestul Europei și s-au soldat printre altele cu vandalizarea statuii prim-ministrului britanic Winston Churchill, erou de război, dar și rasist notoriu, acuzat de uciderea indirectă, prin înfometare, a 3 milioane de locuitori ai Bengalului, pe care îi acuza că „se înmulțesc ca iepurii”, precum și cu dărâmarea statuilor regelui Leopold al II-lea al Belgiei, al cărui comportament inuman împotriva locuitorilor din Congo, soldat cu milioane de morți, a condus la apariția termenului „crime împotriva umanității”, și a negustorului englez de sclavi Edward Colston. Sadiq Khan, primarul cu origini pakistaneze al Londrei, a anunțat că va evalua statuile existente în oraș pentru a le înlătura pe cele care evocă sclavia și rasismul.

Abia aceste acte simbolice au descătușat umori serioase la opinia publică românească, în care corifeii de dreapta și, din păcate, nu numai de dreapta, s-au grăbit să recupereze timpul pierdut și să atace nu doar aceste gesturi, ci și legitimitatea protestelor, să acuze corectitudinea politică, să deplângă decăderea valorilor occidentale în fața pericolului „sexo-marxist”.

Reacțiile acestea viscerale dovedesc două lucruri: ignoranța și rasismul/xenofobia adânc înrădăcinate și la noi, în România.

Ignoranța pentru că majoritatea românilor nu au habar de dimensiunea problemei colonialismului și rasismului în statele occidentale, mai ales în SUA, Marea Britanie, Franța, dar și în Belgia. Problema este una centrală pentru că mare parte din prosperitatea și dezvoltarea trecută și prezentă a acestor state se bazează tocmai pe exploatarea sclaviei și/sau a imperiilor coloniale, ori pe cea a imigrației recente și a mecanismelor neocoloniale de dominație, fără ca rolul determinant al acestor fenomene să fie pe deplin recunoscut și fără ca descendenții celor exploatați în trecut și cei exploatați în prezent să primească reparația morală îndrituită: o egalitate reală de șanse. Problema rasială în aceste țări este într-o mare măsură o complicată problemă identitară națională și este perfect explicabil ca actuala confruntare să ajungă rapid pe tărâmul simbolurilor, acolo unde statuile sunt la loc de cinste pentru că ele reprezintă dominația unei ideologii particulare asupra spațiului public.

Rasismul și xenofobia pentru că mulți români, în absența unui trecut colonial și a unei semnificative minorități de culoare sau comunități de imigranți, deci fără a avea vreun alt motiv imediat în afara simplei alterități, se poziționează totuși cu arme și bagaje în tabăra celor cărora le repugnă mișcarea Black Lives Matter și așa-zisele ei „excese”. De altfel, nu este nimic neașteptat aici câtă vreme societatea românească nici până astăzi nu a pus cum trebuie pe tapet problema istorică a robiei romilor și a marginalizării sociale și economice la care au fost supuși sistematic după emanciparea lor la sfârșitul secolului al XIX-lea și mulți afișează încântare deplină atunci când forțele de ordine intervin brutal împotriva celor numiți mai mult sau mai puțin drept, mai mult sau mai puțin fără dovezi „interlopi”.

Sunt îngrijorat deci să văd că printre noi se găsesc mulți animați de un rasism rudimentar și pe deasupra smintit. Aflați de secole la periferia lumii occidentale, de multe ori tratați nu foarte diferit față de cei care cer azi egalitate reală în fața legii, nu doar pe hârtie, în SUA, Marea Britanie și Franța, românii ar trebui să empatizeze mai degrabă tocmai cu aceștia, decât să îi disprețuiască și să îi discrimineze.

P.S. Pentru aceia dintre români care au o sensibilitate specială față de Winston Churchill, în raport cu alte personaje istorice ale căror statui au fost vandalizate, aducând argumentul că rolul său de erou al celui de-al doilea război mondial îl absolvă de oprobiul meritat pentru profundele sale convingeri rasiste, aș dori să le amintesc că primul pas serios spre sovietizarea României a fost făcut chiar de către Churchill și cinica sa înțelegere cu URSS, în care ne-a cedat în proporție de 90% lui Stalin, printr-o măzgălitură pe un petec de hârtie.

 

Tags: , , , , , , ,

 

1 comentariu

  1. Doru spune:

    Pai si atunci cu ungurii care au exploatat Ardealul 1000 de ani si i-au exploatat pe romani, ce sa facem??

Lasă un comentariu