Privind din afară, suntem tentaţi să credem că nu mai sunt tensiuni rasiale în Statele Unite ale zilelor noastre. Am ajuns în America acum douăzeci de ani cu o bursă de masterat cu această noţiune preconcepută şi mi-a trebuit destul de multă vreme pentru a percepe problemele prezente şi de fapt destul de evidente din viaţa de zi cu zi. Realitatea este că o partea importantă din ceea ce sunt Statele Unite astăzi a fost construită cu munca unor oameni răpiţi de pe continentul african, aduşi cu forţa în coloniile din America de Nord, Centrală şi de Sud şi vânduţi ca orice alt produs sau unealtă. Iar acea muncă efectuată în condiţii inumane, sub tortură fizică şi psihologică, nu a fost şi nu este recunoscută ca fiind instrumentală în transformarea Statelor Unite în supraputerea economică din secolul XX.

Read the English version here.

Ceea ce putem însă învăţa din istoriile oficiale este că odată ce Statele Unite şi-au declarat independenţa de Marea Britanie pe 4 iulie 1776, noua ţară s-a găsit deja confruntată cu tensiunile dintre ideologiile care justificau şi cele care condamnau sclavia. Acele tensiuni au dat naştere Constituţiei, documentul revoluţionar care trasează coordonatele unui stat naţional modern bazat pe principiile democraţiei şi pe care se bazează întreagă structură a societăţii americane până în zilele noastre. Aşa cum se întâmplă de obicei, realitatea este ceva mai nuanţată decât cea prezentată în manualele de istorie şi ştim acum că mulţi dintre „părinţii fondatori” ai noii republici americane—figuri iconice în mitologia Statelor Unite ca apărători fervenţi ai libertăţii şi justiţiei pentru toţi—erau, de fapt, nu numai bogaţi oameni de afaceri şi proprietari de terenuri, dar şi deţinători de sclavi. Din cele douăsprezece personaje identificate de obicei ca fiind „părinţi fondatori”, cinci deţineau sclavi: George Washington, Benjamin Franklin, Thomas Jefferson, James Madison şi Patrick Henry. Alţii, precum Alexander Hamilton, aveau strânse relaţii de familie cu proprietari de sclavi. Aşadar, principiile de libertate şi justiţie nu se extindeau şi asupra fiinţelor umane pe care aceştia le deţineau ca pe animale de povară, cumpărate de la târg. Sigur că astfel de argumente sunt de obicei contracarate cu justificarea că toţi oamenii de afaceri bogaţi şi bine-poziţionaţi ai vremii deţineau sclavi. Din nou, realitatea nu e chiar aşa, după cum ne demonstrează datele istorice. Mulţi dintre membrii mişcării aboliţioniste proveneau din aceleaşi categorii economice, sociale şi politice ca şi deţinătorii de sclavi şi urau instituţia sclaviei. Dintre cei 56 de semnatari ai Declaraţiei de Independenţă, de exemplu, 41 erau proprietari de sclavi, iar alţii s-au opus cu vehemenţă sistemului şi au suferit consecinţe politice pentru poziţia lor. Doisprezece dintre preşedinţii tinerei republici sunt ştiuţi ca deţinători de sclavi. Un exerciţiu înspăimântător a fost făcut în fierbintea vară de tensiuni rasiale a lui 2020 de către creatorul de filme documentare Arlen Parsa, care a pus buline roşii pe feţele tuturor proprietarilor de sclavi reprezentaţi în faimoasa pictură din 1818 „Declaration of Independence” a lui John Trumbull. Rezultatul este şocant, pentru că dintre cei 47 de bărbaţi din tablou, 34 erau deţinători de sclavi transformând imaginea într-o mare de roşu.

Şi poate că faptul în sine nu ar avea cine ştie ce semnificaţie dacă nu ar fi o atât de mare discrepanţă între idealurile promovate de aceşti bărbaţi şi realitatea a milioane de oameni în sclavie. Cum se declaraseră drept adepţi ai idealurilor iluministe, ideea de a deţine alte fiinţe umane ar fi trebuit să le repugne tuturor acestor capete luminate de la începuturile experimentului statului naţional american. Dar nu a fost aşa. Sclavia era parte integrantă din modelul succesului economic britanic şi americanii erau mai întâi de toate foarte buni oameni de afaceri britanici, cel puţin atâta timp cât statutul de cetăţeni britanici le servea scopurile. De îndată ce Regele George al III-lea i-a supărat şi a impus un sistem de impozite şi alte cereri considerate a fi nerezonabile şi imposibil de urmat—Nu impozitelor fără reprezentare!—liderii coloniali au ales calea ideologică care li s-a potrivit cel mai bine: separarea de imperiu în numele „life, liberty, and the pursuit of happiness” şi crearea unei noi ţări. O mişcare îndrăzneaţă, desigur, dar care s-a dovedit cea corectă mai ales că resursele materiale şi financiare se aflau de partea lor, iar contextul general era cel al unei slăbiri a forţelor imperiale asupra coloniilor americane. Iar ideologia adoptată de către colonişti, mai puţin din convingere şi mai ales pentru că le servea interesele, s-a dovedit imbatabilă, o rază de lumină, un ideal înalt, pentru că, nu-i aşa, cine avea să se opună ideilor de viaţă, libertate şi căutare a fericirii?

Diavolul este însă, cum altfel, în detalii. La cine se refereau „părinţii fondatori” ai republicii când Thomas Jefferson scria: „Pentru noi acestea sunt adevăruri ce nu trebuie a mai fi demonstrate, anume că toţi oamenii sunt creaţi egali, că toţi au anumite drepturi inalienabile acordate lor de către Creator, şi că printre acestea sunt Viaţa, Libertatea şi căutarea Fericirii”? Cine erau acei „toţi” în numele cărora au hotărât fondatorii republicii să se rupă de Marea Britanie şi să declare independenţa coloniilor americane? Nu avem, din păcate, un răspuns clar la această întrebare nici în ziua de azi. Vreme de două secole, mulţi au încercat să explice şi să înţeleagă semnificaţia acelui faimos „toţi”. Şi, de-a lungul vremii, generosul „toţi” s-a dovedit a însemna pe rând „toţi, dar nu şi femeile”, „toţi, dar nu şi sclavii”, „toţi, dar nu şi non-albii”, „toţi, dar nu şi cei fără de proprietăţi”, „toţi, dar nu şi non-europenii”, „toţi, dar nu şi catolicii”, „toţi, dar nu şi ne-creştinii”, ba chiar şi, mai recent—pentru că „toţi” continuă să fie definit şi redefinit până în ziua de azi—„toţi, dar nu şi non-heterosexualii” şi „toţi, dar nu şi imigranţii”. Definirea lui „toţi” a început aproape imediat după ce fraza de mai sus a fost aşternută pe hârtie.

Va urma

Sursa foto: Twitter/Arlen Parsa

 

Tags: , , , , , , ,