America te atrage de cum ajungi acolo, are un je ne sais quoi aparte. Fiind un imigrant alb din Europa de Est, nu mi-a fost uşor să recunosc ce anume îmi plăcea în America atunci, la început, acum mai bine de douăzeci de ani. Şi nici prin cap nu mi-ar fi trecut atunci că ar avea ceva de-a face cu faptul că eram alb.

Read the English version here.

Mi-am permis să mă bucur de experienţa acelei percepute libertăţi. Şi pentru mine nici nu era prea dificil, din moment ce libertatea pe care o simţeam în acele prime luni de viaţă în Pittsburgh, unde mi-am făcut primii doi ani de studii postuniversitare, era destul de limitată. Nu aveam la dispoziţie pentru trai decât o minusculă stipendie lunară plătită de bursa pe care o primisem. Nu-mi păsa însă decât de accesul nelimitat pe care îl aveam la biblioteca de studii est-asiatice a Universităţii din Pittsburgh unde fusesem acceptat să îmi fac masteratul în studii japoneze. Îmi amintesc şi-acum sentimentul de uşurare, de plutire pe care îl simţeam mergând pe stradă către staţia de autobuz sau poate către magazinul alimentar Giant Eagle, care se afla la câteva străzi depărtare. Aveam tot ce îmi puteam dori: bursa aia minusculă care era îndeajuns să plătesc o treime din chiria apartamentului cu trei dormitoare pe care îl împărţeam cu un columbian şi cu o nemţoaică, întreţinerea, telefonul şi mâncarea—ba din care îmi mai rămânea puţin şi pentru cărţi—cursuri excelente, predate de profesori de talie mondială, şi acces la bibliotecă. Zile întregi m-am preumblat fascinat printre rafturile Bibliotecii Hillman, trăgând în piept cu nesaţ mirosul de cărţi vechi, oprindu-mă ici şi colo ca să citesc titlul vreunei cărţi sau să o răsfoiesc. Şi-aveam acces complet la oricare dintre ele, puteam să le iau acasă, să le citesc fără grabă, să-mi fac copii… Pe cele în japoneză şi pe cele în engleză sau în franceză sau în rusă, ba chiar şi pe cele câteva în română.

De-a lungul celor doi ani pe care i-am petrecut în Pittsburgh, am locuit într-un cartier numit Shadyside (Partea umbrită) şi mi se părea că atât numele, cât şi zona erau pur şi simplu adorabile. Eram fermecat de magazinaşele de pe strada Walnut (Nuca), de pajiştile înverzite ce-mi păreau imense (acum nu mi se mai par) care se întindeau în faţa zonelor rezidenţiale şi chiar a caselor particulare (după copilăria la bloc în Brăila şi şapte ani petrecuţi în cămine studenţeşti şi într-un apartament de două camere din cartierul Militari din Bucureşti, nici nu era de mirare), de copaci, de veveriţele şi de iepurii care se fugăreau prin curţile oamenilor. Un adevărat paradis urban! Aproape ca în filme. Pentru că în ochii mei de atunci chiar aterizasem în mijlocul unui film, iar America îmi părea cu adevărat o scenă din filmele de la Hollywood. Din păcate, tot ca în filme, secretul distopic al acelei realităţi îmi era încă inaccesibil.

Nu aveam nici cea mai mică idee despre ce se întâmpla cu adevărat în jurul meu, prins zi lumină între cursuri, cercetare la bibliotecă şi cartierul fermecător în care locuiam. Aidoma unui copil care trebuie mai întâi să se familiarizeze foarte bine cu propriul mediu mai înainte de a-i rupe barierele pentru a explora dincolo de el, mi-au trebuit şi mie multe luni bune până să îmi dau seama că alte cartiere ale oraşului nu erau deloc ca Shadyside. Cel cu care aveam să mă găsesc în cel apropiat contact în timpul drumurilor mele la magazinul alimentar Giant Eagle se numea East Liberty (aveam să învăţ mai târziu că în America numele eufemiste erau adesea folosite pentru a acoperi urâţenia realităţii). Îmi amintesc însă că mă uitam în depărtare imediat ce ieşeam din magazin către unde se vedea o stranie clădire înaltă, care părea a fi un bloc de apartamente, atârnând cumva deasupra unei ieşiri de autostradă. Blocul mă ducea cu gândul în mod paradoxal la blocurile din Bucureşti, ceva ce nu mi-aş fi putut imagina că aveam să văd vreodată în Statele Unite. Chiar şi văzut de departe, cartierul East Liberty părea foarte diferit de Shadyside sau Oakland unde era campusul. Iar când se auzeau din când în când împuşcături în noapte, ceilalţi studenţi spuneau că trebuie să fi fost din East Liberty. Aveam să aflu mai apoi că East Liberty era un cartier sărac şi că acolo locuiau mulţi afroamericani. Şi mi-au trebuit apoi încă mulţi ani şi experienţa oraşului Chicago şi a zonei din South Side unde sunt congregate majoritatea comunităţilor afroamericane din oraş pentru a învăţa că nu din proprie alegere, ci pentru că nu aveau încotro ajunseseră acele comunităţi să locuiască în astfel de cartiere. Iar asta se datora exclusiv uneia dintre practicile de bază ale istoricului rasism sistemic din America, şi anume redlining, prin care nu li se permitea să îşi cumpere case sau să se mute în cartiere sau zone desemnate a fi exclusiv pentru albi.

Înţelegerea deplină a naturii criminale a politicilor rasismului sistemic perpetuate şi încurajate la nivel înalt în America post-sclavagistă, cum este de exemplu pletora de legi (adoptate în majoritate la nivel statal şi local pentru a evita legislaţia federală în care practica sclaviei era ilegală), unele menite să limiteze accesul sclavilor eliberaţi la vot, la funcţii publice, la deţinerea de proprietate, altele permiţând arestarea lor pentru cele mai nesemnificative ilegalităţi pentru a îi pune de facto într-o stare de semi-sclavie prevăzută prin lege pentru prizonieri, iar altele limitându-le accesul la zone rezidenţiale, la oportunităţi de afaceri, transformându-i astfel în cetăţeni inferiori albilor (cetăţenia americană fiind în sine o mare problemă când a venit vorba de a le fi garantată foştilor sclavi) este un exerciţiu sine qua non pentru oricine cu adevărat interesat să găsească şi să înţeleagă rădăcinile inegalităţii rasiale din America de astăzi. Ancorată în şi puternic justificată de imaginarea unor diferenţe rasiale, sclavia fusese şi avea să rămână unul dintre stâlpii succesului Americii atât acasă, cât şi în străinătate, în construirea tânărului imperiu american.

Şi nu este de mirare că atâţia oameni în întreaga lume nu sunt în stare să înţeleagă enormitatea rasismului din America, din moment ce milioane de albi americani care nu au fost niciodată atinşi în vreun fel de elaboratul sistem discriminatoriu şi de inegalitatea perpetuată de-a lungul scurtei istorii a naţiunii americane nu sunt capabili să îi priceapă complexitatea sistemică. La fel cum furtul pământului amerindienilor este trecut cu vederea în sistemul educaţional, dându-le impresia tinerilor americani că triburile şi naţiunile native nu au fost cucerite printr-o încregătură de tehnici de trădare care au dus la genocid, ci că s-au oferit de bunăvoie şi cu zâmbetul pe buze forţei „civilizatoare” a invadatorilor europeni, şi istoria rasismului, ba chiar a sclaviei, este absentă din manualele de istorie. Nu numai atât, dar orice încercare de a o introduce şi de a vorbi despre ea este echivalată cu un act de trădare, exemplele anului 2021 în care Critical Race Theory este respinsă din manuale şi curicule prin lege în multe state nefiind decât ultima dintr-un lung şir de astfel de atitudini. (În fond, doar asta e istoria, nu? Supravieţuirea celui mai adaptat, cucerirea celor slabi de către cei puternici!) Rasismul nu este nici măcar discutat public în America până când nu are loc o crimă majoră şi publică de genul celei din primăvăra lui 2020, care a dus la moartea prin sufocare a lui George Floyd sub genunchiul necrutăţor al unui poliţist criminal.

Iar americanii albi nu au nici cel mai mic sentiment de vină şi nici cea mai mică idee că bogăţia şi statutul curent al propriei lor naţiuni se datorează furtului de pământ şi muncii forţate a unor fiinţe umane răpite de lângă familiile şi comunităţile lor. Americanii şi propaganda oficială a Statelor Unite au descoperit o formulă ideală de răstălmăcire a adevărului istoric, una pe care au transformat-o într-o naraţiune plăcută auzului şi bine închegată, ba chiar eroică: manifest destiny, drept divin, superioritatea rasei albe europene şi civilizatoare, etc. etc. Şi în ziua de astăzi, America este singura ţară construită complet pe teritorii colonizate, furate şi ne-cedate, dar unde ocupanţilor originali nu li se recunoaşte niciun fel de sacrificiu pentru crimele produse împotriva lor. Ce proces de vindecare extraordinar ar putea să înceapă în naţiunea americană prin simpla adoptare a unor formule oficiale de recunoaştere publică a acelui sacrificiu, aşa cum se face de altfel în Canada, Australia sau Noua Zeelandă! Înaintea fiecărei adunări publice, a fiecărui eveniment sportiv, a oricărei activităţi federale sau statale să se rostească fie în loc de, fie în tandem cu imnul naţional, nişte cuvinte sacre: „Ne găsim adunaţi aici pe teritoriile ne-cedate şi ocupate cu forţa ale tribului sau naţiunii X, construite şi menţinute cu sacrificiul uman al popoarelor răpite de pe continentul african pentru a servi ca sclavi.” În felul acesta ar fi recunoscut dreptul de a nu fi uitaţi al tuturor celor care au fost eliminaţi din istorie pentru ca America albă de astăzi să se bucure de belşug şi pace. Din păcate, rasismul înrădăcinat al americanilor şi continuul proces de îndoctrinare şi propagandă de stat fac până şi astfel de gesturi de minimă decenţă umană absolut imposibile.

Nu poate fi nici vorbă de înţelegere a rasismului şi naturii sale sistemice în America fără a studia şi a înţelege cât de vitriolică a fost perioada cunoscută istoric sub numele de Jim Crow Era (1877-1964) şi care a durat câteva decenii bune după abolirea oficială a sclaviei. Atunci au fost stabilite de facto (dar şi de jure) principiile apartheid­-ului american, ale segregării pe principii rasiale, sub ipocritul slogan „egali, dar separaţi”, adeseori prezentat de către propaganda oficială americană drept unul servind intereselor ambelor comunităţi. Tot de-a lungul acestor decenii şi-a început activitatea infama grupare rasistă Ku Klux Klan, răspândindu-şi regimul de teroare şi intimidare de la sudul la nordul Statelor Unite. Şi tot atunci—în ciuda adoptării revoluţionarului Amendament 14 al Constituţiei Statelor Unite prin care se consfinţeau dreptul la cetăţenie şi la drepturi egale al tuturor persoanelor născute pe teritoriul Statelor Unite (jus soli), conturând astfel pentru prima dată în 1868 (şi nu la începuturile ţării aşa cum cred mulţi astăzi), la numai câțiva ani de la Proclamarea Emancipării de către Preşedintele Abraham Lincoln, ceea ce se numeşte drepturi civile (civil rights)—foştilor sclavi şi descendenților lor au continuat să li se refuze drepturi umane şi cetăţeneşti de bază făcând ca orice încercare de a-şi stabili proprii comunităţi şi de a fi prosperi (un drept considerat inalienabil în America) să fie întâmpinată cu atacuri vicioase şi chiar cu crime în plină zi. Aşa au stat lucrurile în cazul atât de puţin-cunoscutei decimări a Black Wall Street urmată de Masacrul Rasial din Tulsa din 1921 când mii de copii, femei şi bărbaţi afroamericani au fost ucişi în propriile lor case de către o gloată dezlănţuită de albi cărora succesul în afaceri şi prosperitatea foştilor sclavi nu le cădea bine deloc. Tot aici intră şi adoptarea legislaţiilor de redlining menite a ţine populaţiile afroamericane în afara zonelor rezidenţiale ale albilor sau regulile din localităţile cu restricţii de mişcare pentru aceleaşi populaţii după apusul soarelui (sundown towns), legislaţii adoptate nu numai în statele din sud, dar şi în cele din nord, o mărturie a sentimentului de superioritate şi de îngâmfare al albilor, născut din ură şi teama de ceea ce puteau să împlinească cei pe care îi subjugaseră în mod legal până atunci. Atât de evident era rasismul Statelor Unite în acea perioadă încât până şi Hitler a fost inspirat de el şi a rămas convins că America nu va intra niciodată în război împotriva Germaniei care se lupta pentru propria-i purificare etnică şi rasială ca rasă ariană. (Şi nu a greşit mai deloc Hitler, având în vedere că Statele Unite nu au intrat în război decât în vara lui 1944, şi atunci mai mult de teama avansării contraofensivei sovietice pe continentul european decât de teama unei victorii a lui Hitler. Dar aceasta este o altă poveste…) Şi pentru cei care, din nou, vor spune că toate astea ţin de istorie acum, sunt demult trecute, iar Civil Rights Movement şi Martin Luther King, Jr. au îngenuncheat şi încheiat misiunea perioadei Jim Crow, aş vrea să le amintesc că redlining continuă şi astăzi sub alte forme (gerrymandering sau manipularea districtelor electorale pentru a favoriza votul într-o direcţie sau alta fiind un exemplu, iar retragerea în spatele zidurilor comunităţilor private fiind un altul), iar discriminarea împotriva populaţiei afroamericane nu s-a încheiat în anii 60, ci a continuat sub alte forme până la punctul în care în vara lui 2020 am asistat la o altă explozie populară împotriva acelei oprimări coordonate la nivel statal şi chiar federal.

Aşadar, când vine vorba de egalitate, echitate şi libertate a proprietăţii pentru toţi cetăţenii (vă amintiţi de acel „toţi” al lui Thomas Jefferson?), Statele Unite operează pe principiile unui misticism şi mitologizări a rasei albe, un discurs politic şi nu numai prin care au asimilat şi alte grupuri de imigranţi mai ales albi şi mai ales din Europa de vest. Acest discurs susţine sus şi tare că numai bărbaţii albi, morali şi muncitori cum sunt, aleşii lui Dumnezeu, merită să se bucure de pace şi prosperitate. Celelalte categorii nu numai că nu merită, dar ar trebui să îşi accepte în tăcere şi cu capetele plecate, destinul rezervat de judecata divină. Şi suntem poate din nou tentaţi să credem că acest grup este o minoritate în America zilelor noastre. Aşa am crezut şi eu până acum câţiva ani, deşi locuiam în America. Ceea ce însă ne-a arătat preşedinţia lui Donald Trump este că avem de-a face cu jumătate din populaţia Statelor Unite. Activaţi de discursul plin de ură al fostului preşedinte acest grup majoritar face tot ce îi stă în putinţă ca lumea privilegiilor şi bunăstării lor să continue să existe. Şi nu au la îndemână nicio altă modalitate de a o menţine decât prin eşafodajul rasismului sistemic. Iar după înfrângerea la vot a liderului lor isteric şi paranoid în noiembrie 2020, au pornit la legiferarea dezmembrării şi limitării şi mai mult a accesului la vot al americanilor, o practică bine împământenită şi care a funcţionat bine în trecut. (va urma)

 

Tags: , , , , , , , , , ,