Campania și ambiția
Aflată într-o infatigabilă desfășurare și, în fapt, niciodată adormită mai ales dacă e denigratoare spre a fi cât mai eficientă, campania electorală trimite prin forma adjectivală campaneus (campanius mai vechi) la substantivul latin campus (câmp, câmpie, suprafață plană) care în timp devine și teren de activitate publică, câmp liber de manifestare și a… vrăjelilor electorale conform realității din Roma; reprezentativ era Campus Martis (Câmpul lui Marte) sau orice spațiu de campanie electorală de unde și expresia încetățenită de Cicero Fors domina campi, Soarta, stăpâna alegerilor. Corecte sau mai puțin… În funcție de eficiența vădită prin rezultatele alegerilor, atunci ca și azi, campania era și este expresia ambiției defulate a candidatului partinic, căci avem de a face cu un termen electoral esențial.
Neologismul ambiție este definit pe bună dreptate și ca dorință arzătoare de onoruri, de parvenire (DEX). Retro-gradând, pozitiv însă, ajungem la latinescul ambitio, termen legat structural și semantic de substantivul amburbium (procesiune în jurul orașului), la rândul lui compus din verbul ambire, a ocoli, a da târcoale și urbs, cu majusculă Roma, cu minusculă oraș. Dar desigur că Roma, orașul, însemna și înseamnă cetățenii, locuitorii, astfel că ambitio devine termenul electoral reflectând strădania, la nevoie strofocarea pentru a obține voturi cât mai multe; cum altfel decât dându-le târcoale concetățenilor și „aburindu-i” cu promisiuni programate, nu neapărat credibile.
Faptul că procesiunea periurbană, cu conotații sacre devine penibilul târcol electoral e aproape firesc de vreme ce pentru individul dominat de trăiri politice, ofrandele se confundă cu voturile, însă nu oferite zeilor ci lui, iar religia cu onorurile și parvenirea. De curând i s-a sugerat Bisericii noastre – greu de spus dacă impertinent sau cu ambiție partinică firească – să se implice în … campanie – de recoltare… a voturilor. Răspunsul, firesc negativ, poate lăsa loc totuși târcolului în jurul sfintelor lăcașuri. Quintilian spunea explicit că „prin ambiție se râvnește la funcții înalte”. Prin urmare, viitoarele alegeri pot fi cuantificate prin ambiția campaniei. Restul e periodică poveste.
Articol apărut pe LaPunkt.
fără comentarii
Fii primul care comentează