Moartea este simplă în natură, doar oamenii o complică. Aşa se apuca să scrie Marin Preda în “Cel mai iubit dintre pămînteni”. Personajul său principal, Petrini, un fost profesor de filosofie , care după ce îşi ispăşeşte o pedeapsă fictivă în perioada comunistă ajunge să lucreze la deratizare, începe să se încreadă în această idee după o îndelungată suferinţă şi umilinţă care îl afectase ca om, dar nu-i distrusese umanitatea.

Ameţeala morţii este trecătoare

Conştientizarea acestei realităţi semnifică o depăşire a supliciului sufletesc şi o iluminare a părţii umbrite din viaţa noastră pe care noi, ca oameni, o complicăm. Fără această ameţeală nu am reuşi totuşi să vedem coloratura sau cromatica vieţii. Încărcătura pe care o acordăm vieţii este miezul a ceea ce suntem noi. Într-adevăr cuvintele descriu tumultul, dar nu te ajută să-l depăşeşti. În schimb, cuvintele sunt mijlocul prin care putem ajunge la celălalt chiar dacă acesta nu mai este printre noi. Cel mai bine a înţeles acest lucru Nichita Stănescu când descoperea necuvintele. Pentru el cuvintele erau spaţiale, iar necuvintele casino online erau asemuite atomului şi atribuite fizicii cuantice. Să fie oare moartea o amânare a unei întâlniri viitoare!?

Plîngem moartea celuilalt, plângem propria moarte

În “Epopeea lui Gilgames”, Enkidu se îmbolnăveşte de moarte, iar Ghilgames, îndurerat profund, pleacă să caute Nemurirea şi Tinereţea veşnică. Suferinţa lui Ghilgameş era şi o expresie a constientizării morţii. El practic îşi plîngea propria moarte dincolo de moartea propriului prieten. Astfel, moartea celuilalt este un motiv pentru a deplânge în avans propria moarte. Se spune că doar moartea şi taxele sunt singurele adevăruri în această viaţă. Unii cred că noi murim doar pentru că ne programăm mental să credem în această idee şi astfel ne pierdem nemurirea. Poate, în fond nu ştim prea multe, dar ne imaginăm mult. Unii mor crezând în nemurire, alţii devin nemuritori în timpul vieţii. Unde este această graniţă firavă? Or fi reuşit alchimiştii să păcălească moartea, respectiv să descopere Piatra Filosofală a vieţii veşnice! Nu ştim, dar preferăm să sperăm…

Moartea actorului George Alexandru a întristat şi îndurerat familia Teatrului Nottara. Rămâne posteritatea, generaţiile viitoare să-i descopere nemurirea.

Emil Cioran compara în caietele sale moartea vegetalului faţă de moartea animalului. El constata că vegetalul are o anumită eleganţă a descompunerii ferită de mirosul greu suportabil care este caracterizat animalului. De aici izvorăşte înţelepciunea naturii care ne scapă de multe ori. Rămânem cu inteligenţa materiei. Să sperăm că într-o vom înţelege ce înseamnă mai exact: “Să complicăm viaţa”.

 

Tags: , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu