Aurelian Crăiuţu, profesor la Universitatea Indiana din SUA/ Evoluţia postdecembristă a Partidului Naţional Liberal | INTERVIU

Vladimir Adrian Costea: Pentru început, vă rog să explicaţi, având ca reper DECRETUL – LEGE nr. 8 din 31 decembrie 1989, modul în care a fost reglementată înfiinţarea şi funcţionarea partidelor politice, respectiv articularea acestora în cadrul regimului politic românesc. În ce măsură schimbarea cadrului legislativ, din 1989, până în prezent, privind înfiinţarea şi funcţionarea partidelor politice, a influenţat dinamica acestora?

Aurelian Crăiuţu: Cadrul legislativ care a permis înfiinţarea şi funcţionarea partidelor politice în România, după 1989, nu poate fi judecat fără a face referinţă la cultura politică pe fondul căreia componenta partidelor şi competiţia dintre ele au evoluat. Faptul că noi nu am avut nici o societate civilă nici pluralism politic înainte de 1989 şi-a spus cuvântul după 1989, când am redescoperit dintr-odată abecedarul libertăţii. Au apărut peste noapte o mulţime de partide care, de fapt, nu erau decât expresia unor lideri idiosincratici, orgolioşi şi, finalmente, incapabili de a forma în jurul lor partide coerente în adevăratul sens al cuvântului. Partidele erau, în plus, extrem de centralizate şi totul s-a concentrat pe cucerirea câtorva fotolii. Au fost cu alte cuvinte nişte făpturi cu picioare de lut!

Ce evoluţie au înregistrat partidele politice din România, în perioada 1989-2015, din punct de vedere al organizării şi al ideologiei. Care este profilul partidelor politice din România?

Una dintre temele constante din ultimii ani a fost lipsa doctrinelor politice autentice. E un loc comun şi, din nefericire, adevărat. Nu a existat, din 1989 până azi, un partid social-democrat autentic. Acelaşi lucru se poate spune despre conservatorism, socialism, şi chiar liberalism. Aşa s-a ajuns ca partidele să fie văzute astăzi, de majoritatea cetăţenilor, în mod cinic, drept bande de hoţi sau de persoane cu cazier penal, sau un mod de a legaliza furtul. E trist că aici am ajuns, întrucât partidele sunt instrumente normale şi indispensabile vieţii politice în orice societate liberă.

În continuare, vă propun să vă focalizaţi atenţia asupra evoluţiei postdecembriste a Partidului Naţional Liberal. În ce măsură Partidul Naţional Liberal (re)înfiinţat la data de 15 ianuarie 1990 este o continuare a Partidului Liberal din Principatele Române Unite înfiinţat la data de 24 mai 1875?

Au scris alţii în mod competent pe această temă, aşa că e mai prudent să-i las pe ei să vorbească sau să trimit cititorii să citească lucrările lor. Mă refer aici la lucrările lui Liviu Brătescu (de la Iaşi), Cristian Preda şamd.

În ce constă identitatea Partidului Naţional Liberal postdecembrist? Prin ce se diferenţiază de celelalte partide politice din România apărute după decembrie 1989?

Nu cred că mai putem vorbi de un singur partid liberal postdecembrist. El a avut mai multe încarnaţii şi lideri care şi-au lăsat amprenta asupra evoluţiei partidului. Perioada de care îmi aduc aminte cu cea mai mare plăcere e cea în care partidul îl avea în fruntea lui pe Valeriu Stoica. E perioada când se vorbea despre idei şi platforme concrete. Ce a urmat după retragerea lui mi se pare a fi un declin, care a început cu momentul Stolojan (în 2002) şi s-a accentuat sub Popescu-Tăriceanu până la conducerea bicefală de azi (Gorghiu-Blaga), când practic partidul a devenit greu de recunoscut. Relaţia conflictuală cu fostul PDL până la reabsorbia acestuia din urmă a constituit şi ea o perioadă de criză, din punctul meu de vedere. Fuziunea, departe de a clarifica lucrurile, le-a afundat şi mai mult în mocirla politicianismului atât de detestat astăzi. Astfel încât partidul nu se mai diferenţiază astăzi cu nimic esenţial de celelalte partide politice. El prezintă aceeaşi structură centralizată şi suferă de aceeaşi lipsă cronică de oameni politici oneşti şi competenţi la firul ierbii. Altfel spus, partidul stă foarte prost la capitolul grassroots politics în acelaşi timp în care a dat naştere la o serie de lamentabili baroni locali. Încă o dată, nu e nimic special. Din acest punct de vedere, cred că şi-a epuizat potenţialul reformist şi nu se deosebeşte cu nimic de celelalte partide.

Care au fost principalele teme pe care Partidul Naţional Liberal le-a abordat în campaniile pentru alegerile parlamentare de după 1989? Care au fost clivajele pe baza cărora partidul şi-a construit identitatea?

Partidul a fost mai bun în opoziţie decât la guvernare. Aceasta ar trebui să fie o temă de reflecţie serioasă. De ce a fost aşa, e simplu: e mai uşor să fii în opoziţie în general (deşi nu e şi mai bine sau mai confortabil!). La început, partidul a încercat să adune intelectuali şi oameni de afaceri împreună. Lucrurile au mers doar până la un punct, pentru că viziunile celor două grupuri aveau prea puţin în comun. Încurajarea liberei iniţiative şi descentralizarea au fost pe agenda partidului, înainte ca lucrurile să deraieze către un fals capitalism dominat de baroni locali şi aşa-zişi businessmen care, de fapt, făceau afaceri cu statul sau, mai bine spus, pe spatele acestuia.

În ce măsură preşedinţii partidului au personalizat evoluţia partidului?

Accesul pus pe lideri mi se pare problematic şi asta nu numai pentru că majoritatea au fost mediocri şi lipsiţi de viziune (cu excepţia parţială a lui Valeriu Stoica). Pe mine m-ar interesa mai mult ce s-a întâmplat la nivel local, deşi e adevărat că mediocra calitate a liderilor la nivel central şi-a pus amprentă şi la nivel local. Acolo, din păcate, nu s-a întâmplat nimic remarcabil. Aveţi nume de oameni care au creat ceva durabil la nivel local? Ce a făcut de exemplu Gheorghe Flutur la Suceava (de unde mă trag)? Ce au făcut liberalii la Timişoara? La Ploieşti? La Baia Mare? Au creat şcoli noi? Orfelinate? Cămine de bătrâni? Au adus investiţii noi? Întrebări retorice. Au făcut cu toţii un singur lucru: s-au îmbogăţit şi s-au preocupat să fie realeşi.

În încheiere, vă invit să realizaţi un diagnostic asupra evoluţiei postdecembriste a Partidului Naţional Liberal, dintr-o perspectivă obiectivă, asupra deciziilor şi evenimentelor care au determinat funcţionarea corespunzătoare a partidului, respectiv deciziile şi evenimentele care au “frânat” / “blocat” funcţionarea partidului. Cu alte cuvinte, ce a determinat funcţionarea, respectiv nefuncţionarea Partidului Naţional Liberal în perioada 1989-2015?

Nu cred că e un secret pentru nimeni ca PNL şi-a epuizat potenţialul reformator şi îşi trăieşte acum posteritatea. În momentul de faţă, îi lipsesc atât oamenii care să-l ducă înainte, cât şi ideile. Nu se mai poate spune că îi lipsesc oamenii tineri. Îi are, dar ei nu sunt la înălţimea misiunii lor. Viitorul societăţii româneşti e în altă parte!

Aurelian Crăiuţu este profesor de Ştiinţe Politice în cadrul Universităţii Indiana, Bloomington, Statele Unite. A obţinut doctoratul în teorie politică (istoria gândirii politice) la Universitatea Princeton (1994-1999). Teza sa de doctorat despre liberalismul doctrinarilor francezi (coordonată de profesorii George Kateb şi Alan Ryan) a fost distinsă cu marele premiu Leo Strauss decernat de Asociaţia Americană de Ştiinţe Politice pentru cea mai bună teză susţinută în America de Nord în anii 1998 şi 1999. După susţinerea doctoratului, a predat pe rând în cadrul Universităţilor Duke (Carolina de Nord) şi Iowa de Nord înainte de a ajunge în vara anului 2001 la Universitatea Indiana în Bloomington.

Interesele de cercetare şi cele didactice cuprind: teoria politică modernă şi istoria gândirii politice moderne, cu accent pe gândirea politică franceză (sec. XVIII – XX) şi Revoluţia franceză; liberalismul şi conservatorismul; teoriile societăţii deschise şi ale totalitarismului; şi consolidarea democraţiei în Europa de Est. A publicat şi editat mai multe cărţi în limbile română, engleză şi franceză. Articolele sale au apărut în diverse publicaţii în România (22, Dilema, Secolul 21, Idei în dialog) şi străinătate (American Political Science Review, Review of Poltiics, History of Political Thought etc.). Volumele sale includ: A Virtue for Courageous Minds: Moderation In French Political Thought, 1748-1830 (Princeton University Press, 2012). http://press.princeton.edu/titles/9738.html; Tocqueville on America after 1840: Letters and Other Writings (împreună cu Jeremy Jennings, Cambridge University Press, 2009), http://www.cup.es/catalogue/catalogue.asp?isbn=9780521676830; America Through European Eyes: English and French Reflections on the New World from the Eighteenth-Century to the Present (împreună cu Jeffrey C. Isaac, Pennsylvania State University Press, 2009), http://www.psupress.org/books/titles/978-0-271-03390-7.html şi Liberalism under Siege: The Political Thought of the French Doctrinaires (Lexington Books, 2003).

În limba română a publicat două cărţi. Elogiul moderaţiei (Polirom, 2006) explorează diversele înţelesuri şi faţete ale moderaţiei în operele lui Platon, Aristotel, Machiavelli, Guicciardini, Gracián, Halifax, Burke, Tocqueville, Guizot, Macaulay şi Aron, în timp ce Elogiul libertăţii: Studii de filosofie politică (Polirom, 1998) cuprinde nouă studii despre liberalism şi antiliberalism şi legătura dintre democraţie şi cultura civică. A tradus de asemenea în limba română cărţi de Edmund Husserl, Gustave Thibon şi Gabriel Marcel.

A fost de asemenea colaborator al Secţiunii în limba română a postului de radio “Vocea Americii”, Washington, DC şi BBC, Londra (1995-2008).

Adresă: Department of Political Science, Indiana University, 210 Woodburn Hall, Bloomington, ÎN 47405. E-mail: acraiutu@indiana.edu.