Interviu/ Cristina Buzaşu, specialist în domeniul afacerilor europene și al relațiilor externe: “Marea Britanie a fost și rămâne în continuare jucătorul cu “mână slabă” în negocierile cu UE”

Ieșirea Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Euratom reprezintă o provocare majoră pentru statele membre, cu implicații economice, financiare, sociale și politice complexe asupra întregului acquis comunitar.

Prima etapă a negocierilor s-a finalizat dupa câteva luni de stagnare, perioadă în care au fost formulate numeroase avertismente de către președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, împreună cu președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, și negociatorul șef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier. Negocierile privind drepturile cetățenilor europeni, decontul financiar și frontiera cu Irlanda au înregistrat progrese suficiente, diminuând îngrijorările potrivit cărora o retragere nereglementată va crea dificultăți serioase între cele două părți, din cauza marjei semnificative de incertitudine.

A doua etapă a negocierilor vizează relaţia pe termen lung dintre Regatul Unit şi Uniunea Europeană, din punct de vedere comercial şi al securităţii. În acelaşi timp, în cadrul acestei etape a negocierilor se va discuta pe marginea stabilirii unei perioade de tranziţie după ieşirea Regatului Unit din Blocul comunitar, în martie 2019.

Cristina Buzașu este manager de proiecte și specialist în domeniul afacerilor europene și al relațiilor externe, cu o experiență profesională de opt ani în instituții internaționale precum Parlamentul European și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. A absolvit un program de master în economie politică și afaceri europene la London School of Economics (LSE) și a urmat cursuri de specializare la Cambridge University și Georgetown University. Cristina ne oferă o imagine de ansamblu cu privire la rezultatele negocierilor de la Bruxelles pe tema Brexit-ului, în interviul acordat lui Vladimir Adrian Costea, pentru Europunkt.

Vladimir Adrian Costea: Pentru început, vă rog să ne prezentați care au fost principalele provocări care au marcat prima etapă de negociere dintre Marea Britanie și UE-27. În ce măsură au fost găsite soluții pentru rezolvarea acestor provocări?

Cristina Buzașu: Principalele provocări ale primei runde de negocieri au ținut, din punctul meu de vedere, de faptul că cele două părți au pornit cu viziuni și poziții fundamental diferite în tratativele privind Brexit. A durat mult până să se ajungă la un numitor comun, cu nu mai puțin de șase runde de negociere până la finalizarea acordului de pe 8 decembrie.

Negociatorii britanici au afișat încă de la început – de la notificarea retragerii Marii Britanii din UE – ambiții nerealiste, caracterizate umoristic în presa britanică și internațională prin fraza “have your cake and eat it”. Mai mult, echipa condusă de David Davis a dat dovadă de o aparentă lipsă de pregătire sau înțelegere a complexității negocierilor, cu precădere în prima fază. Dacă Uniunea Europeană publicase deja șapte luări de poziție privind componentele principale ale acordului de retragere la debutul tratativelor, poziția guvernului britanic a fost explicitată doar spre final.

În schimb, UE a fost cea care a deținut avantajul, se poate spune chiar că a condus negocierile și a făcut “regulile jocului”. De pildă, încă de la început Comisia Europeană a impus o abordare “fazată” a tratativelor – pe care UK a respins-o inițial, dar a fost nevoită să o accepte în cele din urmă. Ambițiile inițiale ale britanicilor au fost de a negocia integral atât condițiile de retragere din UE, cât și cadrul viitoarelor relații comerciale și politice înainte de 29 martie 2019 – ceea ce s-a dovedit a fi complet nerealist.

Marea Britanie a fost și rămâne în continuare jucătorul cu “mână slabă” în negocieri. Deși susținătorii Brexitului au susținut mult timp că Marea Britanie deține „cărțile cele mai bune” în viitoarele negocieri comerciale, un nou studiu al Universităţii din Birmingham arată cât de neverosimilă este această pretenție.

“Regatul Unit și regiunile sale sunt mult mai vulnerabile la riscurile comerciale legate de Brexit decât alte state membre ale UE și regiunile lor. Astfel, Marea Britanie este mult mai dependentă de un acord comercial cuprinzător decât celelalte state membre ale UE. Argumentele mercantiliste populare în presa britanică, care au susținut că deficitul comercial al Regatului Unit cu restul Europei implică faptul că alte țări europene vor fi dornice de a conveni un acord de liber schimb cu Marea Britanie nu sunt corecte”.

În timp ce doar 2,64% din PIB-ul UE este expus riscului consecințelor comerciale ale Brexit, aproape 12,2% din PIB-ul Marii Britanie este amenințat. Și în mod ironic, regiunile din Regatul Unit care au votat pentru Brexit (cum ar fi zona centrală și de nord) sunt mult mai expuse acestui risc decât regiunile care au votat pentru rămânerea în UE.

Din aceste motive (precum și din dorința de a descuraja plecarea altor state membre), UE și-a putut permite să-și impună propriile cerințe: anume că Marea Britanie nu poate păstra beneficiile pieței unice dacă limitează libera circulație, că nu va exista un acord special pentru city-ul londonez și că trebuie să respecte toate regulile și reglementările UE (inclusiv cele noi) în perioada de tranziție propusă de doi ani.

De asemenea, statele membre UE au dat dovadă de o unitate de neclintit și de o convergență rară a pozițiilor în apărarea celor patru libertăți ale pieței unice și a indivizibilității acestora, arătând astfel că nu vor lăsa Brexitul să se transforme într-un precedent periculos pentru coeziunea Uniunii Europene. Așa cum Michel Barnier a afirmat foarte clar: “UE va negocia, dar nu își va schimba propriile reguli pentru a răspunde cerințelor Marii Britanii”.

După nu mai puțin de șase runde lungi de negocieri, compromisul a fost atins în ultimul moment, o dată cu concesiile din partea britanică privind cele trei componente ale acordului de retragere. Astfel, premierul Theresa May a încheiat un „acord de principiu” cu UE-27 pe cele trei domenii: drepturile cetățenilor, granița cu Irlanda și decontul financiar.

În ceea ce privește drepturile cetățenilor UE în Regatul Unit, acestea vor fi protejate. Cetățenii UE care trăiesc în Marea Britanie și viceversa vor beneficia de protecția drepturilor lor de a locui, a studia și a munci acolo. De asemenea, acordul prevede că nu va exista „o frontieră tare” între Irlanda de Nord și Republică Irlanda și că „integritatea constituțională și economică a Regatului Unit” va fi menținută. Nu în ultimul rând, decontul financiar va include contribuțiile bugetare ale Marii Britanii pe parcursul unei perioade de tranziție de doi ani și – deși nicio cifră nu este specificată în document – surse din Downing Street spun că va fi între 35 și 39 de miliarde de lire sterline.

Comisia Europeană a confirmat că s-au făcut progrese suficiente în toate cele trei domenii, pentru ca Marea Britanie și UE să înceapă discuția despre cadrul viitoarelor relații comerciale și politice – decizie agreată apoi la un summit al tuturor statelor membre UE. Astfel, s-a reușit trecerea la următoarea fază a negocierilor, principalul obiectiv al Marii Britanii. Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a descris acordul drept un „moment de răscruce” în negocierile dintre cele două părți.

Însă acordul politic dintre UE și Marea Britanie privind drepturile cetățenilor, Irlanda și obligațiile financiare este, mai degrabă, un preambul. În 2018 încep de fapt negocierile reale în ceea ce privește Brexit. Încheierea unui tratat formal (până în octombrie 2018) care va guverna retragerea Marii Britanii din UE va reprezenta sarcina centrală a celor două părți pe parcursul acestui an. Acordul din prima etapă și multe alte aspecte legate de separare vor trebui traduse în texte juridice detaliate, care să fie aprobate de majoritatea statelor membre și de parlamentele naționale înainte de data ieșirii din UE – prevăzută pentru sfârșitul lunii martie 2019.

Directivele de negociere avansate de Comisia Europeană prevăd că o eventuală perioadă de tranziție propusă de guvernul britanic nu ar trebui să dureze mai mult de 31 decembrie 2020. În timpul tranziției, întreg acquis-ul comunitar se va aplica și în UK. Marea Britanie va continua să se afle în cadrul uniunii vamale și al pieței unice, în schimb nu va mai putea participa la luarea deciziilor la nivelul Uniunii. De asemenea, Regatul Unit nu va face parte din acordurile comerciale pe care UE le va încheia în numele statelor membre cu țări terțe, cum ar fi acordul CETA.

Mai mult, dacă scenariul dezastruos al unui Brexit “fără acord” este de evitat, tratatul de retragere va trebui să fie însoțit de un cadru politic care să stabilească parametrii pentru relația viitoare a Marii Britanii cu UE. Acest lucru va necesita o negociere intensă între guvernul britanic și Comisia Europeană. Potențial, va implica și celelalte guverne naționale, întrucât va fi vizată și chestiunea schimburilor comerciale. Nu putem să presupunem că negocierile se vor derula în termenii actuali, iar dezbaterea asupra relațiilor comerciale ar putea declanșa un proces mai amplu de ratificare la nivelul  parlamentelor – atât în UE, cât și în UK. Este posibil să apară unele conflicte de interese.

Un alt set de provocări a ținut de dificultățile de ordin intern ale guvernului Theresei May în gestionarea procesului de ieșire a Marii Britanii din UE. În acest sens, diviziunile la nivelul cabinetului May reprezintă o chestiune delicată care menține o stare de instabilitate politică și sporește riscul de eșec al tratativelor. În plus, majoritatea parlamentară fragilă a conservatorilor împreună cu partidul unionistilor nord-irlandezi (DUP) pune probleme din perspectiva adoptării proiectelor de lege și a actului de guvernare în general.

Spre exemplu, recent mai mulți deputați conservatori au votat împotriva guvernului Theresei May, înclinând balanța în favoarea adoptării în Camera Comunelor a unui amendament privind procedura de ieșire a țării din UE. Măsura legislativă stabilește că Parlamentul va trebui să adopte propriul proiect al acordului final prin care Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană. Practic, prin acest vot, Camera Comunelor are acum garanția că orice acord privind termenii ieșirii din UE obținut de guvernul britanic va trebui aprobat de Parlament înainte de a întra în vigoare.

Una dintre principalele paliere ale negocierii a vizat protejarea drepturilor cetățenilor Uniunii în Regatul Unit și cetățenii Regatului Unit în Uniune. Care sunt drepturile asupra cărora cele două tabere au căzut de acord? Totodată, care sunt drepturile asupra cărora planează în continuare un semn de întrebare în vederea respectării acestora după ieșirea Marii Britanie din Uniune?

Drepturile celor trei milioane și jumătate de cetăţeni UE care trăiesc în Marea Britanie (dintre care aproximativ 10% români) și peste un milion de cetăţeni britanici în UE vor fi garantate după Brexit. Potrivit unui document convenit între Marea Britanie și UE-27 în cadrul negocierilor, cetățenii europeni aflați în Regatul Unit înaintea datei ieșirii ţării din UE (29 martie 2019) vor avea drepturile protejate și după această dată. Aceștia vor putea să continue să trăiască, să studieze și să lucreze în UK, iar cei care sunt deja în țară dar care nu au încă rezidență permanentă vor putea să o obțină după Brexit.

Acordul include totodată drepturi de reunificare pentru rudele care nu locuiesc în Marea Britanie și care se vor putea alătura familiilor lor. Astfel, cetăţenii UE vor avea dreptul să-și aducă membrii de familie în UK, precum și copiii născuți după data ieșirii din Uniune.

Marea Britanie poate cere persoanelor în cauză să facă cerere de a deveni rezidenți, dar va trebui să înlesnească la maximum procedura de obținere a rezidenței și să ofere pentru aceasta gratuitate sau un cost nu mai mare decât cel solicitat cetățenilor britanici pentru documente similare.

Theresa May a promis că drepturile cetățenilor UE vor fi înscrise în legislația britanică. Premierul a declarat că din a doua jumătate a anului viitor va exista un proces „transparent, rapid și simplificat” care să permită cetățenilor UE să se aplice pentru „statut stabil”. Ea a declarat că procesul nu va costa mai mult decât un pașaport (adică aproximativ 72,50 de lire de persoană).

Cei cărora le-a fost acordat „statut stabil” vor avea „în general aceleași drepturi” ca cetățenii britanici. Copiii născuți în Marea Britanie având părinți cetățeni UE cu statut stabil vor deveni automat cetățeni britanici. Iar cetățenii irlandezi nu vor avea drepturile afectate de Brexit și vor putea să trăiască și să lucreze în mod liber în Marea Britanie.

Theresa May a scris totodată o scrisoare deschisă adresată cetățenilor UE, în care apreciază „foarte mult contribuțiile pe care le faceți – îmbogățind fiecare parte a economiei noastre, precum și a societății și a culturii noastre naționale. […] Știu că țara noastră ar fi mai săracă dacă ați pleca și doresc să rămâneți”.

Cetățenii britanici care trăiesc într-o țară a UE vor beneficia de aceleași drepturi, deși nu le vor putea menține dacă se vor multa într-un alt stat membru. De asemenea, timp de opt ani după Brexit instanțele din Marea Britanie vor transmite Curții Europene de Justiție cazurile care implică cetățeni UE pentru interpretare.

Dar dacă drepturile cetățenilor care ajung în Marea Britanie până la sfârșitul lui martie 2019 vor fi garantate, este incert însă ce se va întâmpla după această dată – atât în ceea ce privește perioada de tranziție, cât și post-2020. În mod normal, UE a presupus că s-a ajuns la acord și pentru perioada de tranziție, dar prin cele mai recente declarații oficialii britanici aruncă o umbră de îndoială asupra acestui fapt.

Astfel, noilor migranți europeni li s-ar putea solicita permise de muncă obligatorii, precum și să se înregistreze atunci când se mută în Marea Britanie. Totodată, ar urma să li se restrângă accesul la beneficiile de care au parte cetățenii europeni care trăiesc pe teritoriul britanic de dinainte de Brexit.

În acest sens, premierul britanic a declarat că nu dorește ca cetățenii europeni care vor ajunge în Marea Britanie în perioada de tranziție de după Brexit să aibă drepturi egale cu cei care au ajuns înainte: „Detaliile vor fi discutate la negocierile privind implementarea perioadei de tranziție, însă vreau să subliniez că va exista o diferență între cei care s-au mutat în Marea Britanie înainte să ieșim din UE și cei care vin aici când știu că vom părăsi blocul comunitar”. Totodată, premierul britanic a afirmat că se opune ideii că nu vor exista prea multe schimbări în Marea Britanie după Brexit.

Declarațiile doamnei May au stârnit nemulțumiri la Bruxelles, întrucât UE a cerut Marii Britanii ca cetățenii europeni care se mută pe teritoriul britanic în timpul perioadei de tranziție de după Brexit să beneficieze de aceleaşi drepturi și libertate de mișcare.

Comisia Europeană și negociatorul ei Michel Barnier insistă ca dreptul la liberă circulație să rămână valabil atât pentru cetățenii UE în Regatul Unit, cât și pentru cei britanici în UE până la sfârșitul perioadei de tranziție. “Până în ultima zi a tranziției, cetățenii europeni au aceleași drepturi”, a spus Barnier.

La rândul său, negociatorul șef din partea Parlamentului European, Guy Verhofstadt, susține că în timpul perioadei de tranziție Regatul Unit va trebui să respecte în totalitate libera circulație a persoanelor dacă dorește să beneficieze de avantajele pieței unice. „Drepturile cetățenilor (europeni) pentru perioada de tranziție nu sunt negociabile. Nu vom accepta existența a două tipuri de drepturi pentru cetățenii UE. Pentru ca tranziția să funcționeze, este nevoie de continuitate, fără nicio excepție”, a declarat Guy Verhofstadt.

Un alt palier important a avut în vedere cadrul pentru abordarea circumstanțelor unice din Irlanda de Nord. Cum vă explicați faptul că Marea Britanie și-a asumat angajamente semnificative pentru a menține granița invizibilă cu Irlanda de Nord?

Consider că, pentru Marea Britanie, problema Irlandei de Nord este una extrem de sensibilă. În acest sens, Regatul Unit va face tot posibilul să evite o redeschidere a rănilor mai vechi ale conflictului nord-irlandez.

În baza acordului de principiu, guvernul britanic și UE au decis să mențină libera circulație a mărfurilor între Irlanda de Nord și Republica Irlanda, fără controale la frontieră care amenință să pericliteze acordul de pace nord-irlandez.

Mai mult, partenerul de coaliție al conservatorilor – DUP – a impus cerința ca Irlanda de Nord să nu fie tratată diferit față de restul Regatului Unit după Brexit. Conform documentului comun agreat, orice acord viitor trebuie să protejeze „cooperarea nord-sud” și obligă Marea Britanie să garanteze „evitarea unei frontiere tari” între Irlanda de Nord și Republica Irlanda. Astfel, nu vor fi permise noi bariere de reglementare, iar întreprinderile nord-irlandeze vor continua să aibă „acces neîngrădit” pe piața internă a Marii Britanii.

Totodată, documentul comun stabilește o poziție de rezervă în cazul în care Marea Britanie nu reușește să încheie un acord de liber schimb cu UE după Brexit. Acest fapt s-ar putea dovedi controversat, deoarece în baza acordului va continua să existe o „aliniere deplină” între Irlanda de Nord și UE cu privire la elemente ale comerțului transfrontalier (prevăzute și în “Good Friday Agreement” / Acordul de pace de la Belfast).

Pe de altă parte, dacă nu va exista un acord de liber schimb între Regatul Unit și UE-27 post Brexit, este dificil de imaginat cum guvernul Theresei May va putea să garanteze „alinierea deplină la normele pieței interne și ale uniunii vamale care sprijină cooperarea nord-sud pe insula Irlandei”. Doar un “soft Brexit”, care să permită alinierea și relații comerciale foarte strânse între Marea Britanie și UE, poate evita această problemă.

Cel de-al treilea subiect sensibil abordat în prima etapă a negocierilor a vizat decontul financiar. Chiar dacă nu au fost menționate cifre nete, cele două tabere s-au pus de acord ca Regatul Unit să contribuie și să participe la punerea în aplicare a bugetelor anuale ale Uniunii pentru anii 2019 și 2020 ca și cum ar fi rămas în Uniune. Care este semnalul pe care Theresa May l-a oferit britanicilor și liderilor europeni prin acceptarea decontului financiar, inclusiv pentru 2019 și 2020?

Într-adevăr, Marea Britanie și-a asumat angajamentele financiare cerute de Comisia Europeană, semnalând că este dispusă să contribuie la bugetul UE până în 2020 în schimbul unui acord asupra perioadei de tranziție și a începerii discuțiilor privind viitoarele relații comerciale.

Din punctul meu de vedere, semnalul din partea Theresei May este că este dispusă să facă acest compromis – destul de dificil de justificat în fața votanților pro-Brexit – în schimbul creării unui climat de stabilitate economică și certitudine pentru companiile britanice.

Ca răspuns la concesiile din partea Marii Britanii, negociatorul șef din partea UE – Michel Barnier – a declarat că UE a fost de acord să scadă din “nota de plată a divorţului” costul relocalizării agențiilor UE din Regatul Unit.

O cifră nu este menționată în textul acordului, dar surse din anturajul premierului britanic susțin că va fi între 35 și 39 de miliarde de lire sterline. Această sumă va fi plătită timp de patru ani, însă o cifră exactă este puțin probabil să fie cunoscută curând.

Theresa May a declarat că suma de plată va fi “corectă faţă de contribuabilul britanic” și îi va permite Regatului Unit pe viitor “să investească mai mult în prioritătile naționale, precum locuințele, școlile și sistemul național de sănătate NHS”.

Ce a câștigat UE-27 ca urmare a negocierilor cu Marea Britanie? Dar Marea Britanie?

Se poate spune că până acum UE este “marea câștigătoare” în negocierile cu Marea Britanie. Aceasta a reușit să mențină o poziție unitară a statelor membre și a obținut concesii importante din partea guvernului britanic la toate cele trei capitole ale acordului de retragere: drepturile cetățenilor, granița cu Irlanda și anagajamentele financiare ale Marii Britanii.

De altfel – deținând avantajul în negocieri – Uniunea Europeană nu a fost nevoită să facă prea multe compromisuri în tratative. După cum am explicat mai devreme, din dorința de a descuraja alte state membre de a părăsi Uniunea și de a apăra principiile care stau la baza construcției europene, Comisia Europeană s-a dovedit a fi un adversar de neclintit în fața negociatorilor britanici.

În schimb, Marea Britanie a “câștigat” posibilitatea de a continua negocierile sau mai degrabă de a evita un scenariu “no-deal” dezastruos pentru economia britanică, prin deschiderea tratativelor privind viitoarele schimburi comerciale.

Acest deznodământ a fost primit drept o veste bună de către companiile din Marea Britanie, care au cerut din partea guvernului claritate cu privire la regulile comerciale pe care vor fi obligate să le respecte după ieșirea din blocul comunitar. Conform majorității companiilor, cu cât mai libere schimburile comerciale, cu atât mai bine pentru economie.

Însă, după cum a subliniat și Michel Barnier, guvernul britanic a “închis mai multe uși” în ceea ce privește opțiunile pentru relațiile comerciale post-Brexit. În acest sens, acordul de retragere angajează Marea Britanie să părăsească piața unică și uniunea vamală.

Rămâne de văzut în ce măsură economia Marii Britanii va pierde în urma părăsirii blocului comunitar. Conform celor mai recente estimări realizate de guvernul britanic însuși, în orice scenariu economia britanică va avea de pierdut: 8% în următorii 15 ani în cazul unui “hard Brexit” (care ar însemna schimburi comerciale în baza revenirii la regulile OMC), 5% în cazul unui acord pe modelul Canadei (care ar însemna un acord de liber schimb cuprinzător) și 2% în cazul unui acord pe modelul Norvegiei (care ar însemna rămânerea în piață unică și uniunea vamală). Opțiunea din urmă este însă exclusă deocamdată de decidenții politici, nefiind considerată viabilă din punct de vedere politic.

În condițiile în care mulți alegători nu au înțeles la momentul referendumului ce presupune ieșirea Marii Britanii din UE și efectele economice negative ale Brexit-ului devin mai evidente, se pare că 51% dintre cetățenii britanici doresc acum rămânerea țării în Uniunea Europeană, față de doar 41% care vor ieșirea din blocul comunitar (conform unui sondaj realizat de Institutul BMG Research). În acest context, afirmațiile Theresei May că îndeplinește cerințele electoratului britanic prin scoaterea Regatului Unit din piața unică și uniunea vamală pot fi puse sub semnul întrebării.

Care sunt perspectivele şi provocările referitoare la cea de-a doua etapă a negocierilor? Care vor fi cele mai sensibile subiecte care vor face obiectul negocierii dintre cele două tabere?

Discuțiile se vor îndrepta acum spre acordul de tranziție și negocierea cadrului pentru relațiile viitoare, cu accent asupra schimburilor comerciale. Tehnic însă, viitorul acord comercial nu va putea fi semnat cât timp Marea Britanie rămâne stat membru UE, însă vor putea începe “discuțiile preliminare și pregătitoare”.

Negociatorul șef pentru Brexit, Michel Barnier, a declarat că tratatul de retragere și acordul de tranziție ar trebui să fie finalizate până în octombrie 2018, pentru ca acestea să fie ratificate de statele membre UE și de Parlamentul britanic înainte de părăsirea blocului comunitar în martie 2019.

Deocamdată, Comisia Europeană susține că tranziția ar trebui să se încheie în decembrie 2020, pentru a se potrivi cu ciclul bugetar al UE. Guvernul britanic propune în schimb o perioadă de doi ani (până pe 1 aprilie 2021), încercând probabil în privat să își convingă propia facțiune pro-Brexit să menţină acest termen deschis. Însă pe măsură ce se apropie termenul limită, ambele părți vor descoperi probabil că este nevoie de mai mult timp pentru a finaliza detaliile acordurilor.

Pe durata tranziției, UE îi va permite Marii Britanii să negocieze pe cont propriu tratate comerciale cu alte țări. Însă acestea ar intră în vigoare doar după sfârșitul perioadei de tranziție. Totodată, negocierile guvernului britanic cu UE privind viitoarele relații comerciale vor fi continuate în perioada de tranziție.

Un alt obiectiv al tranziției va fi să asigure companiile că mediul lor de operare nu va fi perturbat în mod dramatic, astfel încât acestea să își poată planifica activitatea și să ia decizii optime privind viitoarele investiții. Astfel, această perioadă este menită să creeze cât mai multă stabilitate economică și politică după ce Marea Britanie părăsește UE în martie 2019. Însă este de așteptat ca reglementările și cadrul relațiilor comerciale pe termen lung să nu fie definitivate pentru câțiva ani buni.

În negocierile privind cadrul relațiilor viitoare vor fi două direcții principale: relația economică și relația politică mai largă – inclusiv apărarea, securitatea și afacerile externe. Din acest punct de vedere, guvernul britanic va trebui în curând să facă alegeri dificile cu privire la tipul de Brexit pe care îl dorește – în special privind piața unică și uniunea vamală – și să recunoască totodată limitele a ceea ce este posibil.

Conform unor informații din presă, ar exista divergențe importante de opinie între membrii cabinetului doamnei May. Deși poziția oficială a guvernului britanic este aceea de a părăsi piață unică și uniunea vamală, se pare că încă se mai dorește păstrarea unei portițe deschise în ceea ce privește apartenența la uniunea vamală – sub forma unui “aranjament” special sau “parteneriat vamal”.

Oficial, Theresa May a declarat că dorește un acord de tip “Canada plus, plus, plus, plus”, adică acces pe piață pentru mărfuri și servicii, inclusiv piața financiară. Astfel, britanicii vor să elaboreze regulile proprii, care să fie apoi recunoscute de UE ca având aceeași valoare ca și normele europene. La Bruxelles însă, această variantă este categoric respinsă.

Uniunea Europeană a semnalat că nu va accepta un acord comercial care să confere Marii Britanii un statut special. Michel Barnier a explicat că domeniul serviciilor financiare nu va fi inclus în eventualul acord comercial cu Marea Britanie. “Nu există niciun acord comercial care să includă servicii financiare”, a subliniat Barnier.

Pentru partea britanică, aceasta poate reprezenta o lovitură importantă având în vedere contribuția semnificativă a sectorului financiar la economia Marii Britanii. Acest lucru ar însemna ca băncile și instiuțiile financiare din Londra să își transfere sediile în alte țări europene pentru a menține accesul la piața comunitară. Rămâne de văzut dacă se va putea identifica o soluție de compromis.

Multe depind totodată de rămanerea în fruntea guvernului a Theresei May, care duce o luptă pentru autoritate și se confruntă cu îndoieli în interiorul propriului său partid în legătură cu abilitatea sa de a-și exercita în continuare mandatul. În prezent, majoritatea conservatorilor își doresc menținerea ei în funcție, având în vedere rolul său în echilibrarea cele două tabere cu opinii divergente cu privire la Brexit. Dar situația politică se poate schimba la Londra oricând.

Potrivit unor speculații media, până la 40 de deputați conservatori ar solicita înlocuirea Theresei May la conducerea Partidului Conservator. În acest sens, doamna May a fost criticată pentru strategia sa în negocierile privind Brexit și pentru programul său de politică internă. Potrivit regulilor Partidului Conservator, ar fi suficient un număr de 48 de deputați pentru a declanșa un vot de neîncredere.

Mai mult, pe parcursul ultimului an avut loc o încetinire semnificativă a economiei britanice, pe fondul deprecierii lirei sterline la un minim istoric. Întrucât inflaţia se apropie de 3%, veniturile “reale” ale britanicilor (ajustate la inflaţie) sunt în scădere. Totodată, cele mai recente estimări ale PIB-ului arată că investiţiile şi producţia industrială stagnează, pe fondul incertitudinii şi al temerilor investitorilor privind viitorul Marii Britanii. Această contracţie a investiţiilor se va traduce probabil şi printr-un impact negativ asupra productivităţii şi a ocupării forţei de muncă, prin scăderea numărului de angajări efectuate de către companii.

Astfel, pe măsură ce efectele economice negative ale Brexit încep să se resimtă mai puternic, britanicii sunt din ce în ce mai îngrijoraţi de încetinirea economică şi de scăderea nivelului de trai. Până la sfârșitul anului 2018, vom avea probabil o imagine mai clară asupra opțiunilor pentru viitor. Nu putem însa anticipa modul în care opinia publică şi situaţia economică din Marea Britanie vor afecta desfăşurarea negocierilor, mai ales dacă economia britanică prezintă semne suplimentare de stres.