Mai mulți membri ai Parlamentului European au solicitat, conduși de patru eurodeputate aflate în concediu pre-natal, au solicitat conducerii instituției să fie introdusă posibilitatea ca în asemenea cazuri să fie exprimat votul de la distanță.

„Este 2023. Dacă ești forțată să alegi între votul tău și copilul tău, acesta este evident un semnal negativ, mai ales pentru tinerele femei”, a declarat pentru publicația Politico Lara Wolters, eurodeputată olandeză din partea Socialiștilor & Democraților, aflată în așteptarea celui de-al doilea copil.

Treisprezece eurodeputați au semnalat această problemă printr-o petiție înaintată marți președintei Parlamentului European Roberta Metsola. Demersul a fost întâmpinat de o manieră pozitivă, dar aparent, potrivit unui purtător de cuvânt al lui Metsola, „problema este una complicată legal și tehnic”.

Petenții caută în acest moment sprijin de la ceilalți europarlamentari pentru a atrage și mai puternic atenția asupra problemei și a identifica soluții.

 

 

Tags: , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu