Interviu cu Orieta Hulea, director WWF România: “Suntem încă departe de a conserva eficient și pe termen lung capitalul natural al țării”

România este unul dintre statele Uniunii Europene în care natura a fost relativ puţin afectată de acţiunile umane. Cu toate acestea, mai mulţi factori, între care setea de câştiguri facile, incultura şi inerţia administrativă contribuie astăzi la conturarea unei ameninţări puternice la adresa capitalului natural al ţării noastre.

Care este starea actuală a naturii în România şi ce ar trebui făcut pentru a conserva şi a exploata acest extraordinar avantaj competitiv pe care îl deţinem în raport cu alte state europene puteţi afla din interviu acordat de Orieta Hulea, director World Wildlife Foundation, lui Vladimir Adrian Costea, pentru Europunkt.

Vladimir Adrian Costea: Care este nivelul de protejare a mediului sălbatic din România, la ora actuală?

Orieta Hulea: Dacă ne referim la rețeaua de arii protejate ca rezervoare de biodiversitate în România, aceasta acoperă aproximativ 25% din teritoriul țării. Vorbim aici de cele 13 parcuri naționale și 15 parcuri naturale, de 3 rezervații ale biosferei (Delta Dunării, Retezat și Pietrosul Rodnei) și de câteva sute de situri Natura 2000, arii naturale desemnate pentru a asigura o stare favorabilă de conservare speciilor de păsări, floră și faună precum și a habitatelor prioritare la nivel european.

România se plasează undeva în mijlocul eșalonului țărilor membre UE în ceea ce privește ponderea ariilor naturale ca procent din suprafața țării, fiind surclasată printre altele de Germania (37%), Bulgaria (40%), Slovenia (55%). Prin includerea acestor zone în diverse categorii de protecție se creează cadrul legal pentru implementarea unor măsuri de conservare menite să asigure pe termen lung prezența speciilor și habitatelor pentru care au fost desemnate ariile protejate. În prezent, aproximativ 10% din planurile de management sunt aprobate, lăsând restul ariilor protejate, în special situri Natura 2000 vulnerabile la diferite presiuni antropice. Înființarea Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate așteptată în 2017 ar fi un pas important în asigurarea unui proces unitar și eficient de administrare a acestor zone, însă ar putea fi un proces de durată în special dacă nu sunt asigurate capacitatea și resursele financiare necesare. Dacă adăugăm și carențele legate de implementarea legislației europene (Directivele Natura 2000, Evaluarea strategică de mediu, Evaluarea impactului asupra mediului) putem spune că suntem încă departe de a conserva eficient și pe termen lung capitalul natural al țării.

Cum este percepută nevoia protejării mediului sălbatic din România?

Percepția oamenilor asupra importanței conservării valorilor naturale este diferită și ține foarte mult de accesul la informații. În 2013, Barometrul European cu privire la atitudinea față de biodiversitate arăta că pierderea biodiversității este indicată de 53% dintre români ca o problemă deosebit de serioasă (la nivel european procentul este de 35%). Un procent și mai mare de români (aproximativ 77%) consideră că biodiversitatea este indispensabilă pentru producția de bunuri și că bunăstarea noastră depinde de natură. Creșterea gradului de informare și interes al oamenilor, inclusiv în comunitățile locale, este esențială pentru schimbarea atitudinii față de natură și beneficiile pe care le oferă. Cei care se opun sau nu consideră importantă conservarea naturii o fac din lipsa informării privind dreptul de proprietate în arii protejate și obligativitatea respectării măsurilor de management în cazul comunităților locale sau din lipsa informării privind beneficiile ce pot fi generate prin activități economice prietenoase cu natura. La nivel european, beneficiile socio-economice generate de siturile Natura 2000 au fost estimate la 200-300 miliarde Euro/an și susțin 4.5-8 milioane de locuri de muncă. România are un potenţial imens pentru generarea unor astfel de beneficii.

Care sunt pârghiile prin intermediul cărora WWF contribuie la protejarea mediului sălbatic din România?

WWF România are ca scop conservarea naturii (în special păduri, ape, specii) acționând pe câteva direcții prioritare: influențarea politicilor publice existente și construirea de noi inițiative care să asigure o bună integrare a aspectelor de mediu, implementarea de acțiuni de conservare aplicată pentru a demonstra impactul și eficiența diferitelor măsuri de management și a construi exemple de bună practică ce pot fi apoi multiplicate, creșterea capacității factorilor interesați și acțiuni de educare, conștientizare și mobilizare a publicului în jurul problemelor de mediu.

Care sunt principalele dificultăţi întâmpinate în activităţile desfăşurate?

Obstacole pot să apară la toate nivelurile la care noi acționăm: în implementarea proiectelor de conservare, în interacțiunea cu comunitățile locale sau autoritățile locale și centrale. Încercăm însă să găsim acele argumete care pot convinge și propunem soluții care funcționează pe termen lung și pot determina schimbări pozitive, însă au fost și cazuri în care am apelat la ultimul resort, justiția.

Problemele de mediu, inclusiv presiunile antropice care au impact asupra biodiversității (fragmentarea habitatelor prin dezvoltarea infrastructurii, braconajul, supraexploatarea resurselor naturale) la care se adaugă efectele schimbărilor climatice din ce în ce mai des resimțite (inundații, secete) nu sunt adresate cu importanța cuvenită de către decidenții politici, iar percepția că dezvoltarea economică este prioritară, indiferent de costurile de mediu, încă primează. Provocarea noastră stă în a convinge că protecția naturii este un obiectiv care ar trebui să se regăsească transversal în toate celelalte politici sectoriale relevante, doar în acest mod se vor putea defini și implementa politici, strategii și măsuri integrate care pot avea cu adevărat un impact pozitiv și pe termen lung în păstrarea biodiversității și a resurselor naturale.

În ce măsură aceste dificultăți sunt determinate de interesele economice si lipsa unei legislaţii eficiente în acest domeniu?

Interesele economice orientate pe generarea de beneficii substanțiale și pe termen scurt exploatează de fapt lacunele legislative, implementarea deficitară a legislației și controlul ineficient.

Avem și multe legi bune, dar sunt implementate defectuos, fie prin interpretarea eronată sau lipsa unor reglementări riguroase, fie prin acceptarea unor studii de evaluare a impactului asupra mediului de calitate îndoielnică. Cu toate că legislația română prevede o metodologie obligatorie de evaluare a impactului, aceste evaluări (care aparent respectă metodologia și legislația națională și UE) nu acordă o atenție suficientă impactului (mai ales a celui cumulativ), ci se limitează la urmărirea cerințelor de bază prevăzute în conținutul legii.

Conflictul dintre dezvoltarea economică și natură este produsul unei societăți care ignoră beneficiile, bunurile și serviciile generate de natură dacă aceasta ar sta la baza modelului economic. Schimbarea paradigmei a început, conceptul de Economie Verde (ce presupune politici şi investiţii care vor decupla creşterea economică de creşterea consumului curent intensiv de materii prime şi energie) câștigând din ce mai mult teren prin integrarea lui în politici europene, relevante și pentru țara noastră.

Cum evaluați activitatea instituțiilor statului în privința facilitării activităţilor privind protejarea mediului sălbatic?

Există o inerție a instituțiilor responsabile pentru protecția mediului în a adresa sistematic problemele majore, inclusiv cele ce țin de propriul mod de funcționare. Capacitatea limitată este doar unul din factori, însă lipsa de transparență, neadresarea unor probleme până nu mai pot fi evitate când se creează suficientă presiune publică, lipsa unor indicatori de performanță și responsabilitatea atingerii lor, pot întregi lista. Autoritatea centrală de mediu ar putea juca un rol mult mai activ în a cataliza alte autorități relevante în jurul problemelor de mediu și de a găsi soluții integrate. Schimbările politice afectează prin întreruperea continuității sau uneori chiar blocarea unor inițiative bune ale predecesorilor. De multe ori, în activitatea noastră a trebuit să începem de la zero procese care erau foarte aproape de atingerea rezultatului final.

În ce măsură considerați că instituțiile statului sunt receptive la mesajele primite din partea WWF România?

Instituțiile cu care dialogăm sunt receptive la mesajele sau sesizările noastre, chiar dacă uneori răspunsul pe care îl primim nu este și cel așteptat. În astfel de cazuri este nevoie de o presiune mai mare, de o masă critică de susținători pentru a face problema mult mai vizibilă. WWF România face parte din Federația Coaliția Natura 2000 România alături de alte 40 de organizații non-guvernamentale, acționând împreună pentru conservarea biodiversității și managementul eficient al ariilor protejate. Implicarea publicului în susținerea campaniilor sau inițiativelor pentru adresarea unor probleme de mediu este esențială, fără aceasta ar fi fost foarte dificil să avem un cod silvic cu principii ce includ conservarea biodiversității, inclusiv a pădurilor virgine sau interzicerea vânătorii la trofeu.

Ce schimbări consideraţi necesare pentru a facilita protejarea mediului sălbatic din România?

În primul rând, România trebuie să își respecte angajamentele legale și să garanteze implementarea eficientă a legislației privind natura și vorbim aici în special de asigurarea protecției legale și a unui management adecvat pentru toate ariile naturale protejate, implementarea obligațiilor privind asigurarea unei stări favorabile de conservare pentru speciile și habitatele prioritare, inclusiv monitorizarea acestora, îmbunătățirea procedurilor și instrumentelor de prevenire, detectare și sancționare a încălcării legislației privind protecția mediului.

Integrarea biodiversității – imbunătățirea coerenței dintre biodiversitate și politicile sectoriale, începând cu planificarea teritorială (identificarea de zone de excludere sau nepotrivite pentru dezvoltarea anumitor proiecte din cauza impactului asupra naturii) și continuând cu Politica Agricolă Comună, Politica privind Pescuitul, Infrastructura Verde, Directiva Cadru Ape pentru respectarea obiectivului nedeteriorării și asigurarea unei stări ecologice bune a corpurilor de apă de suprafață și subterane, promovarea de proiecte la scară largă pentru refacerea ecosistemelor și a serviciilor generate de acestea, printre cele mai importante.

Investiții în natură – garantarea unor politici financiare și fiscale favorabile naturii, una din problemele majore ale managementului ariilor protejate fiind subfinanțarea. Integrarea serviciilor de mediu în procesele decizionale (considerarea beneficiilor generate de natură și a costurilor asociate pierderii acestora) trebuie să devină o prioritate la nivel național. Reforma subvențiilor ce au impact negativ asupra mediului (de exemplu certificatele verzi au fost un stimulent pentru investițiile în microhidrocentrale, punând în pericol râurile naturale din România) și a fiscalității în domeniul mediului, la fel de importante pentru tranziția spre o economie verde.

Lucrul cu oamenii și natura – asigurarea transparenței procesului legislativ și decizional prin implicarea activă a părților interesate, informare și conștientizare eficiente, sunt condiții esențiale pentru a schimba cu adevărat importanța acordată naturii.