Fonduri europene/ Termenul de depunere a proiectelor pentru microîntreprinderi a fost prelungit
Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice si Fondurilor Europene a prelungit până la 27.04.2017 termenul de depunere a proiectelor în cadrul Apelului nr. POR 2016/2/2.1.A – Microîntreprinderi, Axa prioritară 2 – Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, Prioritatea de investiţii 2.1 – Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri.
Această modificare a fost impusă de demararea cu întârziere a procesului de evaluare și selecție a proiectelor depuse în cadrul apelului. Cererile de finanțare respinse ca urmare a etapei de verificare a conformității administrative și eligibilității pot fi redepuse, cu condiția respectării noului termen limită. Nu pot fi redepuse proiectele după ce au fost respinse în cadrul etapei de evaluare tehnică și financiară. Toate proiectele redepuse sunt considerate, din punct de vedere procedural, cereri de finanțare nou-depuse.
Evaluarea și selecția proiectelor se realizează în limita alocării financiare disponibile fiecărui regiuni de dezvoltare în parte. În acest sens, organismele intermediare POR publică lunar situația proiectelor depuse și gradul de acoperire a alocării financiare disponibile.
Programul Operațional Regional-POR 2014-2020 urmează POR 2007-2013 și este unul dintre programele prin care România poate accesa fondurile europene structurale și de investiții provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), în perioada actuală de programare.


fără comentarii
Fii primul care comentează