Interviu/ Phil Hogan, comisar european: “Agricultura va fi întotdeauna cea mai interconectată cu diferitele politici ale UE”

Politica Agricolă Comună a UE prezintă, în ultimele decenii, o evoluție considerabilă, adaptându-se noilor provocări pentru a-i ajuta pe agricultori să-și organizeze producția în funcție de cererea de piață. În acest sens, reformele întreprinse în 2013 au pus accent pe facilitarea practicilor agricole mai ecologice; cercetarea și difuzarea cunoștințelor; crearea unui sistem mai echitabil de sprijinire a agricultorilor; precum și acordarea unui rol mai important agricultorilor în cadrul lanțului alimentar. Cu toate acestea, PAC se confruntă cu numeroase provocări, motiv pentru care agricultura rămâne unul dintre principalele domenii de acțiune în cadrul cărora statele membre ale UE au convenit să-și pună în comun atât responsabilitatea, cât și finanțarea publică.

Phil Hogan, comisar european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, descrie dimensiunea Politicii Agricole Comune la nivelul Uniunii Europene, într-un interviu acordat pentru Europunkt lui Vladimir Adrian Costea.

Read English version here.

Vladimir Adrian Costea: Consideraţi că există o schimbare de paradigmă asupra definirii şi înţelegerii importanței agriculturii în cadrul politicilor publice ale Uniunii Europene, în raport cu anii precedenți?

Phil Hogan: Relația dintre politica agricolă și celelalte politici ale UE a fost consolidată progresiv în ultimii 20 de ani: Politica Agricolă Comună (PAC) a încorporat noi obiective care i-au permis să se adapteze la noile provocări. A fost cazul integrării problemelor de mediu care, au implicat o integrare treptată a obiectivelor de profil în cadrul PAC; de asemenea, sinergiile dezvoltate cu politica de coeziune au consolidat dimensiunea teritorială a PAC. Datorită naturii activității agricole (care acoperă 40% din teritoriul UE și are impact asupra a 100% dintre consumatori), agricultura va fi întotdeauna cea mai interconectată cu diferitele politici ale UE.

Care sunt principalele schimbări generate de apariția Politicii Agricole Comune la nivelul comunitar?

Crearea PAC acum 55 de ani a fost un succes, deoarece a satisfăcut cererea de alimente aflată în creștere, a stimulat dezvoltarea sectorului agricol și a oferit agricultorilor un nivel de trai decent. Atunci când a fost creată, PAC a avut o abordare productivistă clară, deoarece a garantat producătorilor prețuri minime. În această primă perioadă, PAC a jucat un rol-cheie pentru a asigura stabilitatea pe un continent care se confrunta cu un proces rapid de urbanizare.

Care au fost principalele reforme care au vizat Politica Agricolă Comună a Uniunii Europene?

În anii 1970, fermierii au ajuns la punctul în care produceau mai multă mâncare decât era nevoie. Din acest motiv, politica a evoluat și, de la începutul anilor 1980, au fost introduse anumite măsuri pentru a aduce producția mai aproape de cererea pieței: în 1984, sunt impuse cote producției de lactate ca un prim pas pentru reducerea excedentelor. În 1992, printr-o revizuire majoră a politicii, UE a decis să treacă de la sprijinul pieței la sprijinul producătorilor și a creat un nou sistem de plăți directe. În 2013, sistemul de plăți directe a fost modificat substanțial prin decuplarea subvențiilor de la producție. De asemenea, începând cu anii ’90, agricultorii și-au asumat în mod progresiv o mai mare responsabilitate pentru protecția mediului și agricultură durabilă. Ultima reformă a avut loc în 2013 sub conducerea lui Dacian Cioloș: în cadrul acestei reforme, care a intrat în vigoare în 2015, s-au făcut pași importanți pentru o mai bună distribuire a sprijinului în rândul fermierilor, precum și pentru creșterea performanței calităţii mediului utilizat de către fermieri (cu noile măsuri de “ecologizare”).

Care sunt principalele obstacole în faţa îmbunătățirii Politicii Agricole Comune la nivel comunitar? În ce măsură aceste obstacole continuă să existe și în zilele noastre?

Un proces de schimbare a PAC este un proces lung, începând de la elaborarea politicii până la punerea sa în aplicare. Din acest motiv, o schimbare de succes a politicii necesită întotdeauna o viziune pe termen lung: trebuie să anticipăm provocările și să avem o direcție clară și consecventă. Cele mai importante obstacole în calea schimbării sunt, de obicei, asociate cu lipsa de înțelegere a provocărilor pe termen lung.

Care sunt avantajele pe care România le-a înregistrat în domeniul agriculturii? Cum se raportează România la Politica Agricolă Comună a UE în raport cu celelalte state membre?

De la aderarea la UE, România a lansat programe ambițioase de dezvoltare agricolă adaptate la propriile nevoi. Prin intermediul primului pilon al PAC, România a primit plăți directe pentru mai mult de 9 milioane ha, precum și alte tipuri de sprijin, cum ar fi sprijinul pentru restructurarea podgoriilor, măsurile de piață pentru fructe și legume. În perioada 2007-2013, circa 1 milion de fermieri au beneficiat de sprijin pentru plăți directe. Pentru noul program destinat perioadei 2014-2020, sprijinul acordat în cadrul primului pilon afectează același număr de ha, dar cu o alocare financiară mult mai mare.

În cadrul celui de-al doilea pilon, principalele realizări ale perioadei 2007-2013 pot fi rezumate după cum urmează:

• Apariţia a 12.700 de tineri agricultori;
• Modernizarea a aproximativ 2.800 de exploatații agricole cu o investiție totală (publică și privată) de 1,87 miliarde EUR;
• Restructurarea a 52.700 de ferme de semi-subzistență pentru a deveni exploatații viabile orientate spre piață;
• Modernizarea a circa 310.000 ha de infrastructură de irigare secundară;
• Modernizarea infrastructurii locale și a serviciilor de bază de aproximativ 900 de comune (2300 km de drumuri, modernizarea a 1.600 și respectiv 2.400 km de infrastructură de apă/apă uzată);
• Sprijinirea angajamentelor voluntare de agromediu în aproximativ 321.000 exploatații care afectează 3.722.153 hectare sau susținerea agriculturii ecologice pe 85.212 hectare.

În cadrul primului Pilon al PAC, România a primit o alocare totală UE de 4,9 miliarde EUR pentru perioada 2007-2013, care a crescut în mod semnificativ până la 11,9 miliarde EUR pentru noua perioadă 2014-2020. În cadrul celui de-al doilea pilon al PAC, alocarea totală UE a rămas la 8,1 miliarde EUR pentru fiecare perioadă 2007-2013 și 2014-2020.

Care sunt schimbările preconizate în perspectiva anului 2020? Care sunt provocările la care UE trebuie să găsească un răspuns în domeniul agriculturii?

În ultimii ani s-au înregistrat evoluții importante în mediul politic mai larg tangente agriculturii UE: agricultorii din Europa s-au confruntat cu provocări economice fără precedent în ultimii doi ani. Trebuie să examinăm și să îmbunătățim instrumentele de politică pentru a sprijini agricultorii în perioadele de criză și pentru a-i face mai rezistenți într-o lume globalizată. De asemenea, în ceea ce privește mediul, agricultura în Europa se confruntă cu provocări de natură ecologică și teritorială, care sunt comune, deoarece nu se opresc la frontierele naționale și în același timp sunt specifice, deoarece ele afectează diferite părți ale Europei în mod diferit. În plus, trebuie să facem mai mult pentru reînnoirea generațiilor, menținând sectorul atractiv pentru următoarea generație de tineri agricultori inovativi. Avem nevoie de o politică care să ofere o viață mai bună și locuri de muncă mai bune pentru comunitățile rurale în care trăiesc, lucrează și își cresc familiile, cu venituri suficiente și rentabile pentru munca lor.

Ca urmare a acestor motive, am inițiat un proces de reflecție asupra procesului de modernizare și simplificare a PAC: din februarie până în mai am organizat o consultare publică privind viitorul PAC, în care am încurajat părțile interesate din sectorul agroalimentar din toate părțile UE să-și facă auzită vocea. Rezultatele acestui proces de consultare vor fi prezentate la o conferință la care vor participa  părțile interesate, ce va avea loc la 7 iulie. Luând în considerare contribuțiile la această dezbatere, înainte de sfârșitul anului, o comunicare privind viitorul PAC va evidenția o serie de opțiuni de politică.