Interviu/ Cristina Buzaşu, specialist în domeniul afacerilor europene și al relațiilor externe: “Guvernul May nu pare să aibă un plan bine conturat și asumat politic”

Primele negocieri de substanță privind ieșirea Marii Britanii din UE s-au încheiat la Bruxelles fără progrese sau rezultate concludente. Ministrul britanic, David Davis, a fost primit la Comisia Europeană de către negociatorul șef al Uniunii Europene, Michel Barnier. Echipele celor doi oficiali au petrecut patru zile în cadrul unor grupuri de lucru dedicate, încercând să identifice punctele de acord și, respectiv, dezacord în ceea ce privește dosarele cele mai importante în tratativele Brexit.

Cristina Buzașu este manager de proiecte și specialist în domeniul afacerilor europene și al relațiilor externe, cu o experiență profesională de opt ani în instituții internaționale precum Parlamentul European și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. A absolvit un program de master în economie politică și afaceri europene la London School of Economics (LSE) și a urmat cursuri de specializare la Cambridge University și Georgetown University. Cristina ne oferă o imagine de ansamblu cu privire la rezultatele negocierilor de la Bruxelles pe tema Brexit-ului, în contextul impactului generat de rezultatul alegerilor anticipate din Marea Britanie, în interviul acordat lui Vladimir Adrian Costea, pentru Europunkt.

Vladimir Adrian Costea: Pentru început, vă rog să ne spuneţi care au fost rezultatele negocierilor de la Bruxelles?

Cristina Buzaşu: Drepturile cetăţenilor europeni, datoria Marii Britanii la bugetul UE și modul de gestionare a frontierei cu Irlanda au fost principalele chestiuni discutate, pe care ambele părţi doresc să le soluționeze ca parte a Acordului de ieșire a Marii Britanii din UE. Însă runda de negocieri s-a încheiat cu foarte puține progrese privind oricare dintre cele trei teme principale.

Dacă Uniunea Europeană a publicat deja șapte luări de poziție în legătură cu Brexit-ul, poziția guvernului britanic rămâne încă incertă. Singurul domeniu în care Marea Britanie și-a detaliat punctul de vedere este propunerea referitoare la drepturile cetăţenilor UE, pe care a transmis-o oficialilor europeni la începutul acestei luni. Însă Michel Barnier a calificat această propunere drept insuficientă pentru garantarea pe viață a drepturilor celor 3,2 milioane de cetăţeni europeni și a declarat că se menține o „divergență fundamentală” între Uniunea Europeană și Regatul Unit pe această temă.

Propunerea guvernului britanic prevede că cetățenii UE vor primi statut de „resortisanți ai țărilor terțe” în Marea Britanie, beneficiind de mai puține drepturi decât li se oferă cetățenilor britanici în UE. Europenii nu numai că își vor pierde dreptul de vot la alegerile locale, dar în plus nu vor mai avea dreptul să își aducă soțul sau soția în Regatul Unit decât dacă au un venit pe familie de cel puțin 18.600 de lire sterline. Mai mult, toți membrii familiei – inclusiv copiii – vor trebui să depună cereri separate pentru a dobândi “statut stabil” sau rezidență permanentă în Marea Britanie. Un alt punct de divergență îl constituie jurisdicția Curții Europene de Justiție în garantarea drepturilor cetățenilor europeni, o cerință fermă a negociatorilor UE care nu a fost încă acceptată de guvernul de la Londra. În plus, o serie de chestiuni presante rămân încă sub semnul întrebării, precum accesul la beneficii sociale și transferabilitatea acestora, taxele universitare pentru studenți sau recunoașterea calificărilor doctorilor în Marea Britanie.

În afară de problema asigurării securității juridice pentru cetățenii europeni care locuiesc, lucrează sau studiază în Marea Britanie, punctul principal de dezacord în negocierile privind Brexit s-a dovedit a fi anagjamentul financiar al Marii Britanii. Dacă poziția UE pe această temă a fost publicată încă din 29 mai, Marea Britanie a recunoscut de-abia recent că are anumite obligații financiare și după ieșirea din blocul comunitar – fără însă a indica o anumită sumă precisă sau un mod de calcul al acesteia. Negociatorul șef din partea Comisiei Europene a declarat că este necesară clarificarea poziției Marii Britanii în chestiunea anagajamentelor financiare înaintea oricărui progres al negocierilor. Până atunci, nu vor fi făcute concesii din partea Uniunii Europene în acest sens.

Nici în privința graniței între Irlanda de Nord și Republica Irlanda nu s-au făcut progrese notabile. Discuțiile între cele două părți s-au concentrat asupra respectării obiectivelor Acordului de pace de la Belfast (“Good Friday Agreement”), care a pus capăt unei perioade de trei decenii de înfruntări confesionale între catolici și protestanți în Irlanda de Nord soldate cu peste 3.600 de morți. Rămâne incert modul în care va fi implementat acest acord pentru a evita orice posibilă reluare a conflictului nord-irlandez, precum și continuarea cooperării nord-sud și crearea unei zone de călătorie comune în condițiile redefinirii frontierelor UE.

Michel Barnier a declarat că toate aceste capitole trebuie încheiate până la sfârșitul lunii octombrie 2018, pentru ca Acordul de ieșire să fie ratificat de toate părțile înainte de 31 martie 2019 – data prevăzută pentru ieșirea Regatului Unit din blocul comunitar. În lipsa unor progrese semnificative în ceea ce privește toate cele trei priorităţi, oficialii europeni avertizează că nu vor începe discuțiile privind un nou acord comercial, principalul deziderat al Marii Britanii și pe care companiile britanice îl doresc încheiat până la ieșirea Regatului Unit din UE.

În mod clar, Uniunea Europeană este cea care conduce procesul și se află într-o poziție dominantă în negocieri. Statele membre UE au dat dovadă până acum de o unitate de neclinit și de o convergență rară a pozițiilor în ceea ce privește tratativele cu Marea Britanie, astfel încât Brexit să nu ducă la o slăbire sau o destrămare a Uniunii. În plus, declinul electoral al partidelor eurosceptice și victoria pro-europeanului Emmanuel Macron ca președinte al Franței sunt în general semne încurajatoare în direcția întăririi unității și a coeziunii UE.

De cealaltă parte a Canalului Mânecii, în schimb, premierul Theresa May nu a reușit încă să găsescă un consens cu privire la ce își dorește să obțină Marea Britanie în urma Brexit, mai ales după pierderea majorității parlamentare la alegerile de luna trecută. Deși conservatorii rămân partidul de guvernământ, guvernul May nu pare să aibă un plan bine conturat și asumat politic. La un an de la referendumul care a decis la limită ieșirea Marii Britanii din UE, este încă neclar ce tip de Brexit urmărește guvernul britanic. În plus, Theresa May este nevoită acum să ducă o luptă pentru autoritate și se confruntă cu îndoieli în interiorul propriului său partid în legătură cu abilitatea sa de a-și exercita în continuare mandatul.

Care este poziția guvernului britanic în cadrul negocierilor?

Presa britanică este plină de aluzii la o luptă internă în interiorul Partidul Conservator, care reflectă diviziunile care au survenit între membrii cabinetului Theresei May. În mod clar, aceștia din urma nu au căzut de acord cu privire la care ar trebui să fie strategia Marii Britanii în negocierile cu UE. Lipsa de direcție și claritate în poziția Marii Britanii și incertitudinea în plan politic și economic riscă să ducă la întârzieri și blocaje în desfăşurarea negocierilor cu Uniunea Europeană, iar diviziunile interne sporesc riscul de eșec al tratativelor.

Și pentru negociatorii UE indecizia oficialilor britanici este îngrijorătoare, aceștia subliniind faptul că mai rămân doar 20 de luni pentru a negocia un “divorţ ordonat”. În acest sens, oficialii europeni speră că în perioada următoare guvernul britanic va trata cu mai multă urgenţă tratativele de ajungere la un acord privind Brexit.

Se pune totodată în discuție capacitatea guvernului May de a trece prin Parlament legile necesare pentru ieșirea Marii Britanii din UE. Între acestea, cea mai importantă este legea abrogării (“The Repeal Bill”), care va încorpora întregul acquis comunitar în legislația britanică, precum și alte șapte proiecte de lege majore privind imigrația, agricultura și tarifele vamale.

Proiectul legii abrogării a fost publicat recent de guvernul britanic și marchează o etapă majoră în procesul ieșirii din UE. Documentul de 57 de pagini este menit să asigure continuitatea legală prin aplicarea acelorași legi în Marea Britanie după ieșirea din blocul comunitar, punând totodată capăt supremației legislației UE asupra celei britanice. Acest proiect de lege va intra în dezbatere parlamentară în luna septembrie și va trebui să fie aprobat până la data încheierii negocierilor pentru Brexit, prevăzută pentru 31 martie 2019.

Însă trecerea acestor legi prin Parlament, fără amendamente, se anunță a fi extrem de dificilă. Lipsa unei majorități parlamentare a conservatorilor înseamnă că rolul Parlamentului, care a fost până acum marginalizat, va fi crucial. Unii membri ai echipei doamnei May cred chiar că poziția premierului britanic este atât de precară încât nu va putea duce la bun sfârșit Brexit-ul, având în vedere problemele privind propria sa autoritate și credibilitate la nivel național și în raport cu partenerii europeni.

Această situație ar crea foarte multă incertitudine pentru milioanele de cetățeni și întreprinderi din întreaga Europă, deoarece Marea Britanie ar ieși din blocul comunitar pe 30 martie 2019 fără vreun acord sau reguli clare. Iar dacă un Brexit haotic ar fi cu sigurantă în detrimentul Uniunii Europene, pentru Regatul Unit ar fi cu mult mai rău: mărfurile britanice ar fi supuse unui nou regim vamal, călătoriile cu avionul s-ar opri fără o înțelegere privind aviația, iar barierele tarifele și netarifare ar apărea peste noapte.

Care este impactul economic al Brexit?

Pe bună dreptate, mediul de afaceri este îngrijorat cu privire la lipsa de claritate în poziția guvernului britanic. Companiile doresc să vadă o abordare mai transparentă și coerentă din partea guvernului May, care să le ajute să își planifice activitatea și să ia decizii optime privind viitoarele investiții. Iar dacă înainte de alegeri mediul privat a fost în mare parte ignorat în cerințele sale, Theresa May încearcă acum să-și îmbunătățească relația cu întreprinderile. În acest sens, guvernul și-a propus să consulte mai îndeaproape companiile din diferite sectoare în încercarea de a restabili încrederea mediului de afaceri și a consumatorilor.

Aceste eforturi vin totodată în contextul unei încetiniri semnificative a economiei britanice în prima jumătate a acestui an, pe fondul deprecierii lirei sterline la un minim istoric. Astfel, în primul trimestru al acestui an, Marea Britanie a ajuns de la țara cu una din cele mai mari creșteri economice din UE, la a avea creșterea cea mai lentă din blocul european – în contextul incertitudinii privind Brexit. Întrucât inflația se apropie de 3%, veniturile “reale” ale britanicilor (ajustate la inflație) sunt în scădere. Iar dacă în ultima perioadă britanicii au compensat scăderea veniturilor prin mai multe împrumuturi, cele mai recente cifre publicate de Banca Angliei sugerează că britanicii încep să adopte o abordare mai prudentă a finanțelor lor personale.

Mai mult, speranța unor susţinători ai Brexit-ului că deprecierea lirei va duce la o creștere masivă a exporturilor nu s-a realizat. Deficitul de cont curent în creștere a contribuit la încetinirea economică. Totodată, cele mai recente estimări ale PIB-ului arată că investițiile și producția industrială stagnează, probabil pe fondul incertitudinii și al temerilor investitorilor privind viitorul Marii Britanii. Această contracție a investițiilor se va traduce probabil și printr-un impact negativ asupra productivităţii și a ocupării forței de muncă, prin scăderea numărului de angajări efectuate de către companii.

Pe măsură ce efectele economice negative ale Brexit încep să se resimtă mai puternic, britanicii sunt din ce în ce mai îngrijorați de încetinirea economică și de scăderea nivelului de trai, fapt reflectat și în rezultatul alegerilor parlamentare de luna trecută. Cele mai recente sondaje și cercetări arată că, dacă ar trebui să aleagă, o majoritate a electoratului ar prefera un soft Brexit, în interiorul pieței unice europene.

Având în vedere termenul foarte strâns de negociere de mai puțin de doi ani, s-ar putea însă să fie nevoie de mai mult timp pentru a negocia un Brexit avantajos de ambele părţi. Aceasta înseamnă că, cel mai probabil, va trebui să existe o perioadă de tranziție după 30 martie 2019 – așa cum oficialii UE au presupus de la început, iar guvernul May începe să recunoască. În cazul în care nu se va ajunge însă la o înțelegere în termenul de doi ani, atunci un Brexit dur va fi rezultatul implicit.

De la hard Brexit la mai multă flexibilitate?

Dacă pe termen scurt incertitudinea poate să conducă la întârzieri și blocaje în derularea procesului de ieșire a Marii Britanii din UE, pe termen lung însă configuraţia politică post-electorală din Marea Britanie poate conduce la negocieri mai constructive și la un rezultat mai bun al negocierilor. În acest sens, rezultatul alegerilor îi forţează pe conservatori să-și regândească strategia, iar abordarea Theresei May de “hard Brexit” de dinainte de alegeri este pusă acum sub semnul întrebării.

Astfel, noul context politic pare să ducă la mai multă flexibilitate și la o relaxare a poziției dure de dinainte de alegeri în ceea ce privește Brexit-ul. Astfel, în locul excluderii definitive a apartenenței Regatului Unit la piața unică europeană și la uniunea vamală în schimbul recâștigării controlului asupra imigrației, abordarea privind Brexit pare să devină mai flexibilă. Cel putin scenariul ieșirii Marii Britanii din UE fără niciun acord pare a fi, deocamdata, scos din cărți.

Mai mult, în noul mediu parlamentar, deputații conservatori mai puțin ostili faţă de UE au o oportunitate de a se afirma. Aceștia pot profita de o conducere slăbită și considera rezultatul alegerilor ca punând sub semnul întrebării politica UE susţinută de doamna May. Din acest punct de vedere, membrii Partidului Conservator favorabili unei abordări mai “soft” sunt acum mai în măsură să promoveze ideea unui Brexit care maximizează continuitatea, cu o componentă de tranziție semnificativă înainte ca Regatul Unit să părăsească piața unică și uniunea vamală.

Liderul informal al acestui grup – Ministrul de finanțe, Philip Hammond – a folosit slăbirea relativă a prim-ministrului pentru a trasa o abordare a Brexit-ului diferită ca ton și ca fond de cea a doamnei May de dinainte de alegeri. Spre deosebire de prim-ministru, domnul Hammond nu vede ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ca pe o oportunitate pentru pentru un viitor mai bun, ci mai degrabă  ca pe o problemă care trebuie gestionată într-un mod care să genereze cât mai puține daune economice. Încetinirea economiei britanice din prima jumătate a acestui an servește la întărirea și credibilizarea acestei abordări.

Philip Hammond, considerat un potențial succesor al Theresei May, a subliniat în repetate rânduri necesitatea unui acord de tranziție de cel putin doi ani după Brexit, pentru a minimiza impactul perturbator asupra economiei și a societăţii britanice în ansamblul său, idee susținută aparent de majoritatea colegilor săi de cabinet. Din acest punct de vedere, Philip Hammond este un susținător al unei abordări de tip “soft Brexit”, care să prioritizeze comerțul în locul problemelor privind imigrația sau supravegherea juridică din partea Curții Europene de Justiție.

Pe de altă parte, hardlinerii Brexit mai pot înclina încă balanța puterii, reducând flexibitatea guvernului de a face concesii și riscând un eșec al negocierilor care ar duce la ieșirea Marea Britanii din blocul comunitar fără niciun acord. Este plauzibil ca această aripă să ceară la un moment dat ca Marea Britanie să opteze pentru “nicio înțelegere”, pe motiv că termenii de ieșire asupra cărora insistă UE sunt inacceptabili. Prin urmare, alegerile generale nu au înlăturat în întregime posibilitatea unui hard Brexit.

Doamna May este prinsă astfel între pro-europenii din propriul său partid care doresc să mai îndulcească Brexit-ul și euroscepticii care se vor întoarce împotriva ei în cazul în care va șovăi. Este, de fapt, chiar dilema pe care Theresa May a încercat să o evite atunci când a decis organizarea alegerilor anticipate care să-i ofere un mandat puternic.

Și totuși, de ce a declanșat Theresa May alegerile anticipate?

Principalul factor care a determinat-o pe Theresa May să organizeze alegerile anticipate a fost estimarea, sprijinită de majoritatea sondajelor de opinie, că Partidul Conservator poate câștiga ușor alegerile și își poate consolida astfel majoritatea parlamentară prin dobândirea unui număr semnificativ de mandate suplimentare (de peste o sută) în Camera Comunelor.

Theresa May a convocat astfel alegeri generale cu 3 ani înainte de termen într-un efort de a-și asigura un mandat care să-i intăreasca poziția, mai ales în vederea negocierilor de ieșire a Marii Britanii din UE. Premierul britanic a sperat să obțină un mandat mai puternic nu doar pentru Brexit, ci pentru un Brexit de un anumit fel – care presupunea ieșirea din uniunea vamală și piața unică europeană, rezervându-și totodată discreția de a decide exact modul în care aceasta să se realizeze.

Dacă și-ar fi atins scopul, doamna May ar fi obținut mai multă flexibilitate politică pentru a încheia acorduri cu UE în ceea ce privește componentele sensibile ale negocierilor precum plata anagajamentelor financiare sau prerogativele Curții Europene de Justiție, în schimbul unui  nou acord de liber schimb cu Uniunea Europeană.

În realitate, managementul politic intern a atârnat mult în balanță în ceea ce privește decizia premierului britanic de organizare a alegerilor anticipate. Astfel, Theresay May a căutat să-și întărească autoritatea personală și a guvernului său – atât la nivelul Parlamentului, cât și a propriului său partid. Doamna May a sperat astfel să descurajeze opoziția din partea unor membri ai Camerei Lorzilor și să delegitimeze orice plângeri din partea liderilor teritoriilor descentralizate și a oponenților politici.

Premierul britanic a încercat astfel să se protejeze de o potențială rebeliune în interiorul Partidului Conservator printr-o creștere substanțială a majorităţii parlamentare pe care a moștenit-o de la predecesorul său, David Cameron.

Theresa May a crezut probabil că prin câștigarea alegerilor în acest fel poate să-și întărească propria legitimitate (ea nefiind aleasă, ci numită în urma demisiei lui David Cameron) în fața electoratului și a propriului său partid, să revendice un mandat democratic și să exercite totodată mai mult control asupra Brexit.

Majoritatea sondajelor de opinie indicau că un asemenea rezultat avea o probabilitate mare de realizare, mai ales în contextul unei slăbiciuni aperente și a diviziunilor din cadrul Partidului Laburist, care părea un oponent facil de învins în perioada de dinaintea campaniei electorale.

Un alt motiv pentru declanșarea alegerilor anticipate a fost probabil legat de contextul economic încă favorabil din Marea Britanie. Din perspectivă tactică, doamna May a avut un motiv puternic să fi apelat la alegeri atât timp cât situația economică pare a fi încă sub control. Altfel, exista un risc ca mai târziu electoratul să resimtă mai puternic impactul economic negativ sub forma deprecierii lirei, a inflației și a scăderii în termeni reali a veniturilor.

Pariul Theresei May s-a dovedit a fi unul perdant, în condițiile în care conservatorii au pierdut 13 de locuri, ajungând astfel să nu mai dețină majoritatea în Camera Comunelor. Efectul a fost astfel contrar celui scontat – și anume a slăbit mandatul de negociere al guvernului May atât la nivel național, cât și în raport cu partenerii europeni.

După o perioadă turbulentă în urma alegerilor cu rezultat dezastruos pentru conservatori, doamna May a obținut în cele din urmă o majoritate de guvernământ prin prisma unui acord cu Partidul Unionist Democrat (DUP). Alianța cu acest partid de 10 deputați din Irlanda de Nord îi va asigura Theresei May, la limită, majoritatea de lucru în Parlament. Este clar, însă, că va urma o perioadă semnificativă de instabilitate politică.

Pe de altă parte, alianța cu partidul unionist din Irlanda de Nord pare să mai fi înmuiat poziția dură a conservatorilor în ceea ce privește ieșirea Marii Britanii din UE. Astfel, deși DUP este în favoarea Brexit, dorește în schimb să evite controalele la granița cu Irlanda, ceea ce ar putea fi necesar în cazul în care Marea Britanie ar părăsi uniunea vamală. Arlene Foster (liderul DUP) a vorbit împotriva unui hard Brexit, preferând un plan mai rezonabil și realizabil de părăsire a Uniunii Europene.

Mai mult, partidul parlamentar al Theresei May include acum 12 noi deputați din Scoția, o țară puternic pro-UE și unde Partidul Național Scoțian (SNP) pledează pentru ca Marea Britanie să rămână în piața unică europeană.

Care este mesajul electoratul britanic pentru elita politică?

Mesajul electoratului britanic reprezintă în primul rând o reacție negativă față de campania electorală slabă și a percepției unei lipse de consecvență în declarațiile și acțiunile Theresei May.

În acest sens, premierul britanic și-a concentrat întreaga campanie în jurul ideii de stabilitate și consecvență, mizând pe mesajul că guvernul său este unicul în măsură să ducă la bun sfârșit negocierile privind Brexit și să-l transforme într-un succes pentru Marea Britanie. Lipsa de credibilitate, transparență și programul de guvernare slab i-au înstrăinat însă pe cetățeni.

Mesajul electoratului britanic este totodată unul anti status-quo, împotriva unei percepute aroganțe a elitelor politice personificate prin imaginea afișată de Theresa May și împotriva establishment-ului politic.

La polul opus, campania derulată de Partidul Laburist s-a dovedit a fi mult mai populară, în special pentru votanții tineri care au simțit că liderul laburist a dat dovadă de mai multă autenticitate și empatie față de nevoile cetățenilor în comparație cu Theresa May, care a părut foarte rigidă. În acest sens, Jermy Corbyn – o figură controversată în politica britanică și chiar în propriul său partid, a reușit printr-o campanie foarte reușită și net superioară celei duse de Theresa May să obțină un scor bun pentru Partidul Laburist și să se bucure de o popularitate în creștere.

Umilința electorală a Theresei May a creat însă speranțe în rândul pro-europenilor că aceasta va fi forțată să renunțe la planul său pentru un hard Brexit. În acest sens, votul britanicilor poate fi interpretat și drept o reacție a electoratului împotriva tipului de Brexit susținut de guvernul May și a posibilității ieșirii Marii Britanii din UE fără un acord, cu efectele negative aferente. De pildă, mulți votanți din Londra – care în mod tradițional erau susținătorii conservatorilor – au optat pentru Partidul Laburist tocmai pentru că nu erau de acord cu abordarea guvernului May în ceea ce privește termenii de negociere ai Brexit-ului.

La o analiză mai atentă a votului din Marea Britanie, se poate observa totodată o discrepanță importantă între votanții tineri și cei mai în vârstă. Astfel, vârsta pare să fie noua linie de diviziune în politica britanică. Pentru un alegător, cu cât înaintează în vârstă și pentru fiecare 10 ani în plus, șansa de a vota cu Partidul Conservator crește cu aproximativ nouă puncte procentuale, în timp ce probabilitatea de a vota cu Partidul Laburist scade cu nouă puncte. Vârsta de 47 de ani pare să fie punctul de cotitură, de la care un votant pare mai înclinat să voteze cu conservatorii mai degrabă decât cu laburiștii. Cu toate acestea, în ciuda creșterii participării electorale a tinerilor, rămâne în continuare mai puțin probabil ca aceștia să iasă la vot față de persoanele mai în vârstă.

Pe lângă vârstă, educația a devenit totodată una dintre principalele linii de demarcație electorală. Nivelul de educație a fost un factor crucial în campania pentru referendumul UE și în continuare la alegerile generale. Dacă sprijinul pentru Partidul Conservator scade cu cât un alegător este mai educat, pentru Laburiști și Liberali (LibDems) efectul este contrariu.

Ce a pierdut Theresa May de pe urma alegerilor?

Partidul Conservator al lui May a pierdut majoritatea parlamentară la alegerile generale și s-a confruntat cu perspectiva nefastă de a conduce un guvern minoritar. Conservatorii au pierdut 13 locuri în Camera Comunelor, scăzând astfel sub nivelul celor 326 de locuri necesare pentru a forma un guvern majoritar, în timp ce laburiștii au câștigat 32 de locuri.

Pierderea alegerilor dăunează grav imaginii doamnei May, a guvernului și a partidului său, punând în evidență carențele premierului britanic în ceea ce privește lidershipul. Decizia de a organiza alegerile anticipate, programul de guvernare neatractiv și campania electorală slabă pe care a desfășurat-o o pun într-o lumină proastă.

Astfel, Theresa May a pierdut nu doar majoritatea în Camera Comunelor, dar și-a pierdut și propria legitimitate și credibilitate în rândul electoratului și al Partidului Conservator. Theresa May și-a slăbit astfel poziția în cadrul propriului său cabinet, capitalul său politic și stilul său dominant fiind astfel subminate.

Rezultatele dezastruoase de la alegeri au lăsat-o practic pe doamna May să se agațe de putere, obligând-o să realizeze un acord cu Partidul Democrat Unionist (DUP) pentru a rămâne în sediul de pe Downing Street.

De asemenea, Theresa May s-a confruntat cu presiuni și în urma incidentelor nefaste din ultimele luni din Marea Britanie. O serie de atacuri teroriste în Londra și Manchester au întins la maximum resursele serviciilor de securitate, ducând la întrebări legate de reducerile la bugetele de securitate ale poliției pe care le-a prezidat în calitate de secretar de stat pentru afaceri interne. Totodată, doamna May a fost criticată puternic după incediul masiv de la Turnul Grenfell care a ucis cel puțin 80 de persoane. Spre deosebore de Jeremy Corbyn și Regina Elisabeta, Theresa May a refuzat în prima instanță să se întâlnească cu victimele incendiului, iar gestul său a fost interpretat drept lipsă de empatie din partea premierului britanic.

Care sunt șansele ca rezultatul alegerilor anticipate să propulseze o altă figură politică în funcția de prim-ministru?

Decizia doamnei May de a rămane în postul de premier, în ciuda eșecului răsunător de la alegeri, a condus la mai multe cereri de demisie – cu precădere din partea liderilor opoziției în frunte cu Jeremy Corbyn, dar și din interiorul propriului său partid.

Speculațiile politice curente din Marea Britanie se concentrează în jurul întrebării privind cât timp doamna May poate continua ca prim-ministru. Desigur, pare improbabil să i se permită să conducă partidul într-o altă rundă de alegeri. Probabil calculul conservatorilor este ca Theresa May să fie lăsată în continuare să se ocupe de Brexit (până în 2019 sau cel puțin până la primul hop important), iar apoi să plece.

Propunerea de a o elimina pe Theresa May este însă problematică. Nu există încă un succesor evident și nici măcar indicații în privința unui candidat credibil care ar dori să-și asume rolul de prim-ministru. Un concurs de lidership la nivelul Partidului Conservator, dacă ar avea loc, ar fi dificil de gestionat impreună cu un guvern minoritar și cu negocierile în curs de desfăşurare privind Brexit, mai ales dacă ar pune la îndoială poziția față de UE a noului premier.

Așadar, nu se prefigurează deocamdată clar un nou lider politic. Noi figuri emergente ar putea proveni însă chiar din interiorul cabinetului Theresei May. În acest sens, au fost vehiculate mai multe nume în presă, printre care: Boris Johnson (Ministrul afacerilor externe), Philip Hammond (Ministrul de finanțe), Amber Rudd (Ministrul afacerilor interne) sau chiar David Davis (Ministrul pentru Brexit).

Dacă deocamdată nu se anunţă schimbări majore pe scena politică britanică, viitorul rămâne învăluit în incertitudine. Oricine va rezulta a fi până la urmă principalul artizan al acordului de ieşire a Marii Britanii din UE, va trebui să comunice clar publicului care sunt compromisurile şi costurile reale impuse de opţiunea de Brexit pe care o va alege guvernul britanic. La finalul zilei, ca să-i cităm pe britanici înşişi, “you can’t have your cake and eat it”.