Era „vrăjitorilor”. A început deja.

Un articol publicat mai deunăzi pe portalul www.newscientist.com ne anunța că în China există un oraș inteligent (Hangzhou) care, datorită preocupării scăzute a oamenilor pentru propria lor intimitate, își urmărește și monitorizează toți cetățenii, oferindu-le, în schimb, mai multă siguranță și mai mult confort (eliminarea ambuteiajelor, intervenția promptă a autorităților în situația unor activități ilegale sau care pot genera pericol etc.). Potrivit articolului, acest experiment de gestionare și optimizare a vieții urbane printr-un sistem tehnologic de inteligență artificială (denumit City Brain) a înregistrat un asemenea succes, încât compania care l-a implementat, renumita Alibaba, se pregătește să îl exporte în restul țării, iar mai apoi — de ce nu ? — în întreaga lume.

Acest material mi-a readus în memorie un alt articol, publicat în urmă cu aproximativ două luni pe www.independent.co.uk, în care se făcea referire la un apel privind interzicerea armelor letale autonome, adică a așa-numiților „roboți ucigași”. Semnată de către o sută șaisprezece personalități proeminente din industria roboticii și a inteligenței artificiale (printre care și faimosul Elon Musk), respectiva scrisoare deschisă, adresată Organizației Națiunilor Unite, cerea interzicerea armelor care ridică probleme etice și care, datorită vitezei de operare și a celorlalte capabilități de care dispun, odată produse și puse în funcțiune, ar urma să ducă conflictele armate și teroarea acestora la un nivel neinteligibil pentru ființa umană. Ceea ce mi-a atras atenția în mod special în acel material a fost și referirea la faptul că, odată ce ar exista, aceste arme vor putea fi și piratate (de către despoți și teroriști, de exemplu) și că timpul care ne-a mai rămas pentru a ne opune apariției lor este foarte limitat. Și că, odată deschisă, această Cutie a Pandorei nu va mai putea fi închisă.

Dar oare nu a fost deschisă deja ?

Ambele materiale de presă m-au făcut să-mi aduc aminte de un alt „manifest” pe această temă, venind tot de dincolo de ocean, sub forma unui film, însă: Snowden (SUA, 2016).

Oliver Stone, regizor binecunoscut pentru subiectele politice controversate (Nixon, Kennedy, războiul din Vietnam, criza financiară), a reușit și cu acest film, să abordeze o temă care, iată, prin apelul despre care am amintit mai sus, arată cât de nevralgică este deja: provocările pe care noile tehnologii le aduc cu privire la respectarea drepturilor omului.

Vedem în film mai multe scene care ne arată exact unde am ajuns. Oamenii pot fi localizați prin satelit, prin urmărirea cartelei telefonice, și aruncați în aer printr-o apăsare de buton executată la mii de kilometri distanță de locul unde ei urmează să sară în aer. O țară poate fi lăsată fără curent electric printr-o comandă digitală efectuată într-un buncăr aflat la 14.000 de kilometrii distanță de acea țară. Tot ceea ce oamenii își spun unii altora, precum și ce fac în propriile lor case poate fi înregistrat și stocat. E mult, e puțin? Și acestea sunt, probabil, doar câteva exemple din ceea ce ei pot deja să facă. Ei, adică cine?

Ei, cei care dețin controlul asupra tehnologiei, asupra acestei tehnologi care în prezent a ajuns în acel punct despre care Sir Arthur C. Clarke spunea că, de la un anumit grad de avansare încolo, nu ar mai putea fi deosebită de magie. Ei, vrăjitorii. A căror eră, vedem bine, deja a început.

Întrebarea este dacă vom putea rezista. Oare ne vom putea păstra libertățile? Avem cum să facem asta? Sau, oare, boom-ul tehnologic al ultimilor treizeci de ani ne-a adus deja într-o fază în care, până la preluarea totală a puterii la nivel global de către vrăjitori, este numai o chestiune de timp?

Supraveghere digitală omniprezentă, arme inteligente, infrastructură manevrată de la distanță, bio-inginerii de toate felurile (alimente modificate genetic, viruși creați în laborator etc.), toate acestea concentrate de facto în mâinile unui număr restrâns de deținători — vrăjitorii (câteva guverne și câteva corporații, probabil) — ar putea aduce omenirea în pragul unui neo-sclavagism deplin?

Veți spune, poate, că nu se poate așa ceva, pentru că suntem protejați de un ansamblu de garanții legale internaționale. Drepturile omului. Drepturile omului? Dar cui îi va mai păsa oare de ele? Vrăjitorilor, probabil, în nici un caz. Suntem pe Terra aproximativ șapte miliarde (și jumătate) de lacomi a căror singură preocupare pare a fi numai aceea de a smulge o fărâmă în plus din tortul real sau imaginar al beneficiilor posibile. Văzuți de undeva de sus, de la depărtare, în mod sigur că am putea fi ușor asemuiți cu un mușuroi de termite debusolate care se mișcă bezmetic în toate direcțiile, spre a-și satisface, cât mai repede, toate poftele ce le trec prin cap. Și, în atare condiții, de ce ne-am mira că aceia ce au puterea de a ne înrobi nu ar avea nici o reținere etică să facă acest lucru? Reținerea morală poate apărea în fața unui inocent, poate, dar în nici un caz în raport cu un lacom.

E o lume în schimbare. După un sfert de secol, wind of change bate din nou din toate părțile.

Democrația, liberalismul și societatea deschisă par a-și fi atins anumite limite. Oamenilor a ajuns să le fie frică de deschidere, de globalizare. Brexit-ul și alegerea lui Donald Trump sunt dovezi indubitabile. Ambele evenimente sunt rezultatul fricii și al nesiguranței. Oamenii care au votat pentru aceste opțiuni vor să se simtă în siguranță în casa lor, în orașul lor, în țara lor și, pentru acest confort minimal, tot restul lumii le pare a fi o amenințare. Se tem de cum se vor comporta străinii nou-veniți, se tem pentru locurile lor de muncă care le pot fi ocupate de către alții sau că acestea pot „migra” către alte zone geografice datorită de-localizării producției.

Și, de la teamă la dictatură este doar un pas. Schema de instalare este simplă, clasică am putea spune: se supralicitează un pericol iminent (terorism, imigranți, să spunem; dar mai pot fi puse în scenă și altele) iar apoi, pentru prevenirea și combaterea acestuia, cetățenilor liberi li se cere să renunțe la mai toate drepturile lor. Este cea mai simplă modalitate de instalare a unei dictaturi pe ruinele unei democrații consumate și multe din semnalmentele acestei “proceduri” s-ar putea observa în ceea ce se întâmplă în prezent.

Și, dacă până acum, de-a lungul istoriei, omul a putut evita instaurarea unui regim politic al opresiunii totale, asta s-a datorat faptului că nu existau capacitățile tehnice necesare pentru implementarea lui. Dar, acum, după cum vedem, ele au apărut. Există o întreagă teorie a conspirației care ne spune că lucrurile sunt manevrate astfel încât dependența omului de tehnologie să devină totală și ca, în afara sistemului generat de aceasta, nimeni să nu mai poată trăi. Potrivit acesteia, tehnologia — prezentată de către cei care o dețin ca un beneficiu — este instalată în lume subtil și treptat, pentru ca oamenii să se obișnuiască cu ea și să nu se revolte. Standardizare, cipuri, bani virtuali, etcetera etcetera. Iar când societatea controlului absolut va fi instalată, lucrurile vor arăta, probabil, more or less, ca în distopia orwelliană, 1984, nu? Și nimeni nu își va aduce aminte cum era înainte, cum era în ziua de azi, de exemplu, când oamenii încă mai au o brumă de autonomie.

Din fericire, în Statele Unite a existat un Snowden care a tras un semnal de alarmă cu privire la abuzurile pe care tehnologia de ultimă generație le permite și cu riscurile de perspectivă pe care le creează, iar societatea civilă de acolo a reacționat pentru eliminarea lor. Și apelul la care am făcut referire la începutul acestui articol dovedește că în lumea numită liberă există încă multă luciditate și acțiune pe măsura acesteia. Însă, în mod cert, pe planeta noastră există nenumărate alte centre de putere în care aceste lucruri se întâmplă fără ca nimeni să expună public riscurile pe care le aduc și/sau să ceară stoparea lor.

Cum spuneam în titlul a acestui articol, era lor a început. Scapă cine poate. Ne-am putea găsi, însă, în situația în care, datorită dependențelor care se creează zi de zi și ceas de ceas, în scurt timp să nu mai poată scăpa nimeni?

Articol apărut pe LaPunkt.

Sursa foto: govtslaves.infor