Interviu/ Corina Murafa, expert în politica energetică europeană: “În România, ca de altfel în întreg spațiul est-european, vorbim de sărăcie energetică ascunsă”

Sărăcia energetică reprezintă un fenomen răspândit la nivelul Uniunii Europene, spațiul postcomunist fiind afectat cu precădere de acesta. Factor important de marginalizare socială, sărăcia energetică nu este un fenomen marginal în România, dar este subestimat, abordat lacunar la nivel conceptual și legislativ și este vizat de politici incoerente și contradictorii. Pornind de la discuțiile dominante asupra noțiunii și instrumentelor de lucru practicate la nivel internațional, raportul Centrului pentru Studiul Democraţiei (CSD) ne oferă o radiografiere a cadrului legislativ și de politici publice din România, analizând modul în care abordarea practicată în prezent se răsfrânge asupra realității sociale din țara noastră.

Corina Murafa, expert în politica energetică europeană la Centrul pentru Studiul Democrației, conduce în prezent biroul din România al Ashoka, cea mai mare organizație globală de sprijin a antreprenorilor sociali. Ea a realizat o analiză privind perspectivele şi provocările în România şi UE privind sărăcia energetică şi consumatorul vulnerabil captiv, în interviul pe care l-a oferit lui Vladimir Adrian Costea, pentru Europunkt.

Vladimir Adrian Costea: Pentru început, vă rog să ne explicați ce înseamnă conceptul de “sărăcie energetică”. Care sunt elementele care caracterizează acest concept?

Corina Murafa: Pe scurt, sărăcia energetică este incapacitatea unei gospodării de a-și asigura serviciile energetice necesare la costuri accesibile. În realitate, sărăcia energetică este un fenomen la intersecția a trei elemente de cauzalitate: venituri mici, facturi mari și eficiență energetică scăzută.

Care sunt traiectoriile de evoluție ale ratelor de sărăcie energetică în România și în spațiul european în ultimii ani?

Este foarte greu de indicat o traiectorie, fiindcă acest concept nu a fost niciodată măsurat în mod adecvat și niciodată nu au existat indicatori uniformi, aplicați în mod consistent pentru măsurarea acestuia. Ce pot spune este că, la nivel european, se estimează că între 50 și 150 de milioane de consumatori se află în sărăcie energetică. La nivelul României, noi, la Centrul pentru Studiul Democrației, am analizat o sumedenie de baze de date și indicatori recomandați la nivel european și am concluzionat că circa 20% din populația țării se află în sărăcie energetică. Dacă te uiți însă la câte persoane beneficiază de ajutoare de încălzire, numărul este foarte mic. Sub 5% din populația țării ajunge să beneficieze de cea mai mică formă de ajutor. Și acesta este însă insuficient – în media, valoarea lunară a ajutorului pe care îl primește o gospodărie este de 23 de lei. În ultimii trei ani, bugetul de stat dedicat ajutoarelor pentru încălzire s-a înjumătățit. La noi singurul criteriu pe baza căruia un consumator se califică să primească ajutor este venitul. Deci chiar dacă se majorează valoarea facturii, din simplul fapt că a crescut salariul minim pe economie, deci implicit venitul gospodăriei, eu ajung să nu mai beneficiez de un ajutor și așa minuscul. În plus, cuantumul anual al ajutoarelor este infim – 28 de milioane de EUR la nivelul întregii țări. Ca să îți dai seama, această sumă reprezintă 0,33% din bugetul anual al Ministerului Muncii.

Care este profilul consumatorului vulnerabil captiv în România? Caracteristicile acestuia diferă de cele ale consumatorului vulnerabil captiv în spațiul UE?

În esență vorbim de caracteristici similare. În România, ca de altfel în întreg spațiul est-european, vorbim de sărăcie energetică ascunsă. Oamenii cheltuie foarte puțin pe servicii energetice, fiindcă își constrâng consumurile. De frică să nu plătească prea mult, nu deschid caloriferul sau nu cumpără lemne, mai pun o pătură pe ei, și trăiesc într-o stare de disconfort termic dăunătoare pentru sănătate.

Care sunt zonele geografice în cadrul cărară sărăcia energetică înregistrează cele mai ridicate valori? Cum explicați distribuția geografică a sărăciei energetice în România și în UE?

Așa cum afirmă cu fiecare ocazie Stefan Bouzarovski, este cazul ca autoritățile europene să recunoască că incidența fenomenului este mult mai mare în Estul Europei decât în Vest, și ca atare este nevoie de măsuri specifice pentru această parte de continent. În România, există o oarecare suprapunere între județele sărace în general și cele în care se distribuie cele mai multe ajutoare pentru încălzire. Dar suprapunerea nu este deloc deplină: spre exemplu, în Olt se distribuie mult mai puține ajutoare decât în Teleorman, deși situația privind sărăcia este asemănătoare. Acest lucru ne indică nouă că în unele județe procesul de identificare și sprijinire a clienților vulnerabili funcționează mult mai bine decât în altele, autoritățile publice locale având un rol primordial în implementarea corectă a acestui sistem de protecție.

Care sunt perspectivele și provocările pe care le identificați în raport cu relația dintre nivelul de sărăcie energetică și consumatorul vulnerabil captiv?

Avem de-a face cu o legislație incompletă, aplicată neuniform. Astfel, deși legislația existentă obligă ministerele să alcătuiască și să implementeze un Plan Național de Acțiuni pentru Combaterea Sărăciei energetice, la șase ani după intrarea în vigoare a legislației, autoritățile nu au elaborat și adoptat acest plan. Astfel, deși există o definiție a consumatorului vulnerabil în legislație, ea nu poate fi aplicată, fiindcă nu există legislație secundară care să stabilească conform căror criterii un consumator se încadrează în categoria vulnerabililor. Nu în ultimul rând, povara solicitării de ajutor cade mereu pe consumator. Centralizând baze de date de la diverse instituții ale statului, noi am concluzionat că eroarea de excluziune în privința acordării ajutoarelor de încălzire – singura formă palpabilă de asistență – este foarte mare. Astfel, circa 70% din cele mai sărace gospodării din România, cu un venit mediu de sub 150 de lei lunar per membru de familie, nu primesc nicio formă de ajutor. La nivel de primărie și servicii locale de asistență socială nu există cultura proactivității. Dacă consumatorul vine să ceară ajutor, după ce că îi solicit zeci de documente doveditoare, bine. Dacă nu vine, iarăși bine. Nu este misiunea mea, asistent social, să mă duc proactiv în teritoriu și să ajut cetățenii să își acceseze drepturile. Aici cred că este problema cea mai mare.

Care sunt recomandările de politici publice pe care le-ați identificat în cadrul studiului?

Sunt foarte multe, mi-e greu să enumăr numai câteva. Cadrul legislativ ar trebui să reorienteze filosofia de înțelegere și rezolvare a sărăciei energetice de la ajutoare (care trebuie menținute ca măsuri de protecție socială pe termen scurt) la măsuri non-financiare și de îmbunătățire a stării locuințelor și eficientizare a consumului. Sub coordonarea ANRE ar trebui elaborat Planul Național de Acțiune privind sărăcia energetică impus de legislația europeană, și neadoptat în România din 2012 încoace. Procesul obținerii de ajutoare de încălzire trebuie debirocratizat pentru cetățean și trebuie încurajat un rol mai activ în teritoriu al asistentului social, minimizându-se astfel eroarea de excluziune identificată în analiza datelor. Se impune de asemenea majorarea ajutorului pentru încălzirea pe lemne, complet insuficient în raport cu nevoile gospodăriilor, deși cea mai mare parte din ajutoare sunt direcționate către această formă de încălzire. O altă propunere se referă la actualizarea reglementărilor privind tariful social la energie electrică, astfel încât consumatorii să fie avertizați atunci când depășesc limita de consum până la care legea permite acordarea acestui tip de tarif.