Şeful Reprezentanţei CE, Angela Filote: Dacă există un „super-cetățean”, acesta este ziaristul!

Raluca Oanţă: Aveti o experienţa de peste 20 de ani în managementul comunicării instituţionale. Prin ce se particularizează comunicarea într-o instituţie publică europeană?

Angela Filote: Comunicarea reflectă întotdeauna atât instituția emitentă, cât și publicul acesteia. În cazul Uniunii Europene, avem mai multe instituții și – deși fiecare are propria strategie și echipă de comunicare – acestea trebuie să se coordoneze cât mai bine, pentru că la nivelul cetățeanului, diferențele (altminteri foarte mari, înrădăcinate în tratate internaționale) dintre Comisie, Consiliu și Parlament sunt doar niște nuanțe. Construcția instituțională complexă a UE înseamnă și o infrastructură complexă de comunicare. Pariul este de a distila informația complexă într-un mesaj simplu și clar. Nu e ușor…

O zi de muncă la Bruxelles

RO: Cum decurge o zi de muncă într-o instituţie europeană din perspectiva departamentului Comunicare?

AF: Un cocktail (adesea delicios) de produse semi-preparate (planificate și realizate din timp) și improvizații ca răspuns la „cererea publicului”. Revista presei e furnizată de o companie externă, aleasă în urma unui proces de achiziție publică. Temele de promovare ale zilei fac parte dintr-un program stabilit săptămânal. Nu lipsesc ședințele (cum altfel?), minuțios pregătite, cu agenda înainte și minuta după, în care se discută produsele viitoare. O mare parte a comunicării este însă externalizată firmelor de relații publice care au câștigat licitații specifice. Din acest punct de vedere, echipa de comunicare e mai mult o echipă de management de proiect/contract de comunicare, cu sarcinile specifice (gestionarea contractelor, furnizarea de informații relevante consultanților externi etc). Cât despre comunicatele de presă, sigur că ele se publică numai după aprobarea ierarhiei, dar pe un model de aprobare rapidă, așa ca nu „stau la mapă”, ci au întâietate la aprobarea prin email.

Cum se drege busuiocul sau despre comunicarea într-o situaţie de criză

RO: Cu siguranţă, în cariera dvs, v-aţi confruntat şi cu situaţii de criză. Puteţi să ne relataţi un astfel de moment şi ce soluţii aţi identificat pentru depăşirea acestuia?

AF: Comisia nu greșește niciodată, asa că nu sunt crize. Glumesc, desigur. În același timp, crizele adevărate, și aici ma gândesc la situații precum anexarea Crimeei, boala vacii nebune etc – crize care implică pierderea de vieți omenești – sunt gestionate după protocoale bine stabilite, care reduc riscurile comunicării sub imperiul emoțiilor. Rețeta pe care am folosit-o întotdeauna a fost onestitatea, fără de care nu poate exista încredere, fără de care nu poate exista comunicare. Asta înseamnă oferirea rapidă de informații cât mai complete privind situația (de criză) și măsurile luate pentru soluționarea ei.

Despre relaţia cu presa

RO: Recunosc că sunt un pic dezamăgită de modul în care funcţionează comunicarea într-o instituţie publică din România. Există, încă, instituţii publice în care reprezentanţii relaţiei cu presa nu răspund solicitărilor primite în scris sau telefonic. Cum este reglementată, la Bruxelles, relaţia cu mass-media?

AF: Eu am o vorba: șeful meu este (de la) Comisia Europeană, stăpânul meu este cetățeanul. Pentru că de la el îmi vine salariul, din taxele pe care le plătește, ca eu să îi ofer un serviciu public de calitate. Stăpânului îi răspunzi la întrebare cât de repede poți: la Comisie avem maxim 14 zile pentru a răspunde la o cerere de informații. Dacă există un „super-cetățean”, acesta este ziaristul. Prin natura meseriei lui, el are nevoie de informații cât mai rapid. La întrebările presei ne străduim să răspundem în aceeași zi.

Sfaturi pentru cei care doresc să urmeze această carieră

RO: Cum sunt selectaţi ofiţerii de comunicare într-o instituţie europeană?

AF: Sfatul meu este ca cei interesați de o astfel de carieră să se înscrie la concursul EPSO (European Personnel Selection Office) care se organizează an de an, pentru că angajările se fac de pe listele candidaților care au câștigat un astfel de concurs. Al doilea sfat este să se pregătească pentru acest examen foarte bine (concurența e foarte mare) și să se înarmeze cu răbdare (procedura de recrutare durează între 6 și 12 luni). Baftă!!!

Dacă ar fi posibil…..

RO: Dacă aţi mai avea 20 de ani, aţi urma acelaşi drum profesional?

AF:  Da, absolut!