Traian Vuia va avea o placă memorială la Montesson, Franța
Inginerul român, Traian Vuia, va avea, de astăzi, o placă memorială la Montesson (Franța), care va aminti de brevetul acordat pe 17 august 1903 omului de știință bănățean pentru „aeroplanul-automobil”.
Placa memorială a fost inscripționată, în limba franceză, cu textul: „Traian Vuia (1872-1950). La 17 august 1903 a obținut primul brevet pentru aeroplanul-automobil. Septembrie 2013”, au declarat reprezentanții Primăriei Municipiului Lugoj, informează Agerpres.
Printre primii invetatori români din domeniu, Traian Vuia s-a bucurat de recunoașterea rezultatelor activității sale, chiar dacă, multă vreme, prioritatea în realizarea zborului mecanic i-a fost atribuită brazilianului (naturalizat francez), Alberto Santos-Dumont (1873-1932).
La Montesson, în apropierea Parisului, a avut loc, pe 18 martie 1906, primul zbor autopropulsat (fără catapulte sau alte mijloace exterioare) cu un aparat mai greu decât aerul. Inventatorul și pilotul acestui aparat (primul de acest tip din lume) a fost, inginerul român, Traian Vuia.
Lugojenii s-au implicat în acest proiect pentru că, între Traian Vuia, născut în apropierea orașului lor, și familia renumiților politicieni Brediceanu, din Lugoj, au existat legături foarte strânse. Inventatorul român a cerut și a primit sprijinul bănesc pentru realizarea primului „aeroplan-automobil” din lume de la Coriolan Brediceanu. La cererea omului de știință bănățean, politicianul a adunat fonduri în valoare de peste 2.000 de franci, cu ajutorul cărora proiectul inginerului bănățean a devenit realitate la 18 martie 1906, iar Oficiul Național al Proprietății Industriale, din Franța, a brevetat invenția sub numele de „aeroplan-automobil”.
Pionierul aviației mondiale, Traian Vuia, a reușit performanța de a ridica de la sol primul aparat de zbor mai greu decât aerul, cu mijloace de bord în exclusivitate proprii, la Montesson, Franța.


fără comentarii
Fii primul care comentează