Europa ta: Şcolarizarea într-o altă ţară din UE
Dacă aţi optat pentru o şcoală dintr-o ţară din Uniunea Europeană (UE), trebuie să ştiti că şi copiii dumneavoastră, în calitate de cetăţeni ai UE, au dreptul de a fi şcolarizati în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii ţării respective.
Astfel, copiii au dreptul de a fi plasaţi într-o clasă care corespunde grupului lor de vârstă, la un nivel echivalent celui din ţara de origine, indiferent cât de bine cunosc limba ţării respective.
Mai mult, copiii celor care se stabilesc într-o altă ţară europeană pentru a munci au dreptul să beneficieze de cursuri de limbă gratuite în noua lor ţară de reşedinţă, pentru a reuşi să se adapteze la noul sistem şcolar.
Totuşi, sistemele şcolare din ţările UE pot fi foarte diferite. De exemplu, în unele ţări, elevii trebuie să opteze foarte devreme pentru o formare academică sau profesională.
De aceea nu există un sistem european de recunoaştere automată a certificatelor şcolare. În unele ţări, trebuie să cereţi autorităţilor naţionale să recunoască certificatele copiilor dumneavoastră înainte de a-i putea înscrie într-o instituţie de învăţământ.
În ceea ce priveşte parteneriatele cu şcoli din alte ţări, profesorii sau elevii interesaţi de colaborarea cu alte şcoli europene pot beneficia de ajutor prin intermediul programului Erasmus+ .
Sursa: http://europa.eu/youreurope/citizens/education/school/index_ro.htm


fără comentarii
Fii primul care comentează