Lutz Bachmann, fondatorul mișcării islamofobe Pegida, acronim pentru „Patrioții Europeni împotriva Islamizării Vestului”, va apărea marţi în faţa unui tribunal din Germania pentru a fi judecat pentru insultele la adresa refugiaţilor, conform Le Monde.

Acestuia i se reproşează mai multe comentarii controversate, printre care şi caracterizarea refugiaţilor drept „vite” sau „scursurile societăţii”, ceea ce acuzarea consideră că reprezintă „incitare la ură” şi „atingere adusă demnităţii umane”, conform Codului Penal din Germania. Bachmann, 43 ani, nu este la prima abatere, acesta fiind deja reţinut 14 luni în urma unor condamnări pentru tâlhărie, violenţă şi trafic de cocaină.

Dacă va fi găsit vinovat, Bachmann s-ar putea confrunta cu o pedeaspă de până la cinci ani de închisoare.

Lutz Bachmann a lansat mişcarea Pegida în 2014 în Dresda, Germania, împreună cu alte câteva  sute de persoane, contra presupusei „islamizări” a Germaniei și a politicilor cancelarului german, Angela Merkel, privind refugiații. Mişcarea a câştigat rapid popularitate şi a ajuns la un punct maxim după atacurile din ianuarie 2015 împotriva publicaţiei Charlie Hebdo. Datorită radicalismului accentuat promovat ulterior, popularitatea pentru Pegida a scăzut în ultimele luni, principalele manifestări ale acesteia rămânând demonstraţiile săptămânale din Dresda împotriva imigranţilor.

Sursa foto: Facebook

 

Tags: , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu