O analiză critică a Strategiei Energetice a României 2025-2035, cu perspectiva anului 2050 (I)

Notă de opinie din 31 iulie 2024

CONTEXT

Pe data de 14 iunie a.c. Ministerul Energiei a lansat în consultare publică proiectul Strategiei Energetice a României 2025-2035, cu perspectiva anului 2050 (SE). 14 iunie – 13 iulie a fost perioada alocată consultării publice, urmând ca Strategia să fie aprobată prin Hotărâre de Guvern.

Strategia Energetică este elaborată în acord cu cadrul legislativ de la nivelul UE în domeniul energiei și schimbărilor climatice, precum și cu documentele programatice din domeniu adoptate la nivel național, precum Strategia pe termen lung a României pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră – România Neutră în 2050 (STL) , sau cele în curs de revizuire și adoptare, precum Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030 (PNIESC), care trasează traiectoria pentru dezvoltarea sectorului energetic la orizontul anului 2030, cu perspectiva anului 2050.

Istoricul revizuirilor

Precedenta strategie, realizată în 2007 pentru orizontul de timp 2020, a început să fie revizuită, cu perspectiva anului 2050, începând din anul 2016, iar de atunci au fost elaborate alte patru variante.

În varianta a treia, din noiembrie 2018, se propuneau opt obiective strategice fundamentale şi realizarea unor proiecte de investiţii strategice de interes naţional: finalizarea Grupurilor 3 și 4 de la CNE Cernavodă, realizarea CHEAP Tarnița –Lăpuștești, realizarea Grupului de 600 MW de la Rovinari pe bază de lignit şi realizarea Complexului Hidrotehnic Turnu-Măgurele-Nicopole.

Ultima variantă a strategiei, cea din noiembrie 2020, excludea cele trei obiective menționate mai sus.

Proiectul precedent nu a putut fi concretizat în contextul în care avizul de mediu emis în noiembrie 2020, pe care se baza strategia, a fost atacat în instanță, în iulie 2021, de Asociația Bankwatch România. Instanța de fond, Curtea de Apel București a admis cererea și a anulat avizul de mediu la finele anului 2022 prin sentinţa civilă nr. 1951/04.11.2022, cu consecință lipsirii de efecte a demersurilor privind avizarea interministerială și promovarea hotărârii Guvernului de aprobare a strategiei energetice naționale. Ulterior, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursurile declarate de Ministerul Energiei şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva sentinţei civile nr. 1951/04.11.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, astfel că avizul de mediu a fost anulat definitiv prin Hotărârea nr. 2645/17.05.2024.

Motivele contestării au constituit în principal:

• Neconformitatea cu Obiectivele Europene de Mediu:

Strategia nu propunea măsuri adecvate pentru atingerea obiectivului de emisii zero de gaze cu efect de seră până în 2050, nefiind aliniată cu obiectivele de neutralitate climatică ale Uniunii Europene și cu Acordul de la Paris.

Documentul prevedea dezvoltarea unor proiecte majore bazate pe combustibili fosili (cărbune, gaze naturale), care sunt contrare direcțiilor europene de reducere a emisiilor și de promovare a surselor de energie regenerabilă.

Strategia menţionează de o manieră superficială folosirea biomasei, nu au fost prezentate date referitoare la centralele pe biomasă şi nici nu s-a făcut o analiză corelată cu reducerea suprafeţelor împădurite.

• Probleme procedurale și de consultare publică:

Procedura de consultare publică: nu a fost suficient de transparentă și nu a luat în considerare toate comentariile și feedback-ul primit de la public și organizațiile de mediu.

Avizul de Mediu: Asociația Bankwatch România a contestat avizul de mediu nr. 53/04.11.2020, considerând că nu a fost realizată o analiză adecvată a impactului asupra mediului a proiectelor propuse.

Curtea de Apel București a decis, în noiembrie 2022, anularea Avizului de Mediu, considerând că acesta a fost emis fără a se realiza o analiză completă a impactului asupra mediului și fără a lua în considerare obiectivele de mediu și de schimbări climatice la nivel european.

Autoritățile au atacat cu recurs decizia Curții de Apel București, litigiul ajungând astfel pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ministerul Energiei a formulat o cerere de preschimbare a termenului de judecată, stabilit la data de 17 mai 2024.

La termenul din 17 mai 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursurile declarate de Ministerul Energiei și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împotriva sentinței civile nr. 1951/04.11.2022 pronunțată de Curtea de Apel București a anulat definitiv avizul de mediu prin Hotărârea nr. 2645/17.05.2024​. Neobținând o prelungire a termenului, Ministerul Energiei și a fost necesar să depună un nou proiect de strategie energetică națională pentru perioada 2025 – 2035 cu perspectiva 2050.

Așadar, ME a avut la dispoziție sau mai degrabă spus și-a asumat timp de mai puțin de o lună pentru a pregăti o nouă strategie, pentru un orizont de timp decalat cu 5 ani.

Strategia Energetică este rezultatul muncii experților din Ministerul Energiei, cu consultarea companiilor și instituțiilor din subordine. De asemenea, o contribuție esențială au avut-o membrii Consiliului Onorific pentru Energie, experți reputați în industrie și lumea academică. Realizarea acestui document programatic nu a folosit consultanță externă și nu a cheltuit niciun leu de la buget” (Sebastian Burduja, 14 iunie 2024).

CONTINUITATE ȘI PROGRESE ÎN IMPLEMENTAREA STRATEGIEI NAȚIONALE

Evidențiem lipsa unei secțiuni care să evidențieze modul de urmărire a obiectivelor și acțiunilor din precedenta strategie ca document de programare. Faptul că strategia promovată în 2020 și variantele care s-au succedat nu au fost legiferate din motivelele enunțate anterior, nu ar trebui să însemne că politicile în domeniul energetic în ultimii trei ani s-au plasat în afara unui cadru programatic care a primit girul guvernului la vremea respectivă.

Noul document ar fi trebuit să se raporteze la ultima strategie adoptată de Guvern cu evidențierea jaloanelor îndeplinite și nerealizărilor, astfel încât să existe un exercițiu de continuitate. Pentru că, în afara unor evenimente majore, un stat nu poate schimba fundamental o strategie care se întinde pe orizontul a 10-15 ani.

Mai mult, nu este un aspect lipsit de importanță acela că începând din 2020 managementul politic al domeniului energiei s-a plasat în cadrul aceluiași partid și al aceleași coaliții aflate la guvernare, fapt ce ar fi trebuit să facă actualizarea conținutului documentului mai facil de urmărit de către publicul țintă.

Simpla activare a unei funcții de comparare a documentelor, respectiv a celor două strategii – varianta 2020 vs varianta 2024, ne indică o rearanjare substanțială de formă care, fără a privi în conținut (mesaje și angajamente) ar putea proba aceea că strategia energetică reprezintă un document căruia nu i se acordă însemnătatea cuvenită sub aspectul acțiunilor manageriale ulterioare și, pe cale de consecință, nu este percepută ca având forță juridică și/sau atrăgând răspundere politică efectivă, așa cum ar fi normal.

ANALIZA CONTEXTULUI ȘI DEFINIREA PROBLEMELOR (DIAGNOZA)

O strategie solidă ar trebui să pornească de la o analiză diagnostic profesională clară, actualizată, pertinentă și bine fundamentată.

Pentru că orice sistem socio-economic, așa cum este și sistemul energetic, este a priori perfectibil, se poate aplica perfect analogia cu situația unui pacient căruia îi este necesar un diagnostic corect pentru a putea beneficia de tratament eficace și eficient adecvat. Altfel, pacientului i se pot prescrie medicamente inadecvate, ineficace, poate exagerat costisitoare sau poate doar experimentale sau paleative.

Ce descoperim parcurgând  propunerea de Strategie? O secțiune – diagnoza – tratată superficial, formal, care nu acoperă problemele în integralitatea lor și conține date statistice perimate, neinterpretate din punct de vedere tehnico-economic, care în final nu prezintă relevanță în economia documentului alta decât urmărirea unei matrici logice a expunerii.

Am folosit calificativul de „perimate” referindu-ne la actualitea datelor statistice, observând că majoritatea seriilor de date se opresc la nivelul anilor 2021 sau 2022, prin excepție 2023, semn că acestea au fost preluate din documentații mai vechi fără ca elaboratorul să considere necesară actualizarea lor. Ori, este știut că în perioada 2021 – 2023 piețele de energie au cunoscut transformări semnificative pe fondul unor evenimente globale, abia începând cu prima jumătate a anului în curs putându-se vorbi de repunerea piețelor de energie pe un trend previzibil.

Făcând abstracție de presiunea adoptării formale a unei strategii naționale la care ar fi supus Ministerul Energiei, considerăm că o diagnoză utilă pentru momentul actual ar fi trebuit să surpindă în indicatori statistici cantitativi și calitativi starea sistemului energetic național și evoluția piețelor de energie inclusiv în prima parte a anului 2024.

Fructificăm oportunitatea oferită de acest subiect pentru a constata încă o dată precaritatea sistemului de colectare, procesare și valorificare a informațiilor statistice în timp real de către Ministerul Energiei în calitate de responsabil cu politicile publice în sector, precum și de către ANRE în calitate de reglementator al pieței. Constatăm că informațiile statistice inserate în Strategie provin în majoritate din rapoartele anuale ale ANRE. Mai mult, ANRE publică rapoartele anuale și lunare cu o nepermisă întârziere față de orice standard de comunicare publică. Așa se face că în absența raportului anual al ANRE pentru 2023, Ministerul Energiei s-a limitat în a prezenta doar acele informații statistice disponibile cuprinse în raportul ANRE pentru 2022.

O recomandare suplimentară: atunci când se citează o sursă, sunt oferite și informațiile pe baza cărora aceasta poate fi identificată și verificată, ex. autor, titlu, data apariției sau perioada la care face referire, nicidecum de maniera „Sursa: rapoarte ANRE”.

Evaluând calitatea diagnozei pentru diferitele sectoare, constatăm numeroase alte deficiențe:

• În analiza sectorului de producție a energiei electrice sunt oferite date legate doar de capacitatea instalată, fără a fi analizate date referitoare la producție, care constituie însuși obiectul analizei sectoriale (!).

Singura evaluare calitativă este formulată prin „Aceasta denotă o capacitate mică de generare, în comparație cu alte țări europene cu economii similare„, fără informații care să o susțină.

Ori, o analiză utilă ar trebui să conțină date actuale legate de producție (expimată bineînțeles în MWh), pe tehnologii, cu evidențierea factorilor medii de capacitate rezultați, în dispunere corespunzător cu influențele sezoniere.

Analiza completă ar trebui să cuprindă o statistică actualizată a costurilor medii de investiții și a costurilor specifice de operare, care, în corelare cu obiectivele de politică energetică asumate, ar trebui să ducă la concluzii calitative legate de suficiența sau nu a capacității naționale instalate și în consecință să genereze o viziune fundamentată asupra direcțiilor de dezvoltare a bazei de producție în termeni de tehnologii care trebuiesc susținute, inclusiv financiar.

Un observator care ar lua în considerare numai indicatorul capacitate națională instalată, estimat la peste 18.000 MW, formată în proporție de cca 80% din capacități de generare în bandă, nu ar putea înțelege cum de România nu poate face față unor perioade de vârf de consum instantaneu de 7,000 MW.

În consecință, nicio fundamentare a unei strategii de dezvoltare a sectorului energetic nu ar trebui validată în absența analizei profesionale a producției de energie electrică.

Rezumându-ne la a analiza doar prezentarea capacității naționale instalate, constatăm că nu există în spațiul informațional românesc cifre credibile auditate independent privind capacitatea reală de generare a tuturor instalțiilor, referindu-ne aici în special la vechile capacități termo- și hidroenergetice, statisticile naționale fiind construite pe baza declarațiilor operatorilor către OTS. Pe lângă dificultățile care pot apărea în managementul rețelelor, o raportare de capacitate disponibilă supraevaluată ar putea distorsiona piața serviciilor de rezervă.

• Întrucât cărbunele este un domeniu sensibil în actualul context al politicilor economice europene, am urmărit cu atenție analiza sectorului în cuprinsul Strategiei. Am descoperit că importanța cărbunelui în mixul energetic național este vibrant subliniată:

„Aceste resurse convenționale sunt deosebit de valoroase datorită capacității lor de a oferi energie stabilă, fără a fi afectate în mod semnificativ de fluctuațiile pieței sau de factori geopolitici. Fiind indigene, permit o independență mai mare în raport cu sursele externe de energie, reducând vulnerabilitatea țării în fața unor eventuale crize energetice sau perturbări geopolitice”

Dacă autorul Strategiei deține proprietatea cuvintelor, putem trage concluzia că sectorul energeticii pe bază de cărbune este declarat obiectiv „strategic”:

„Cărbunele este un combustibil strategic în susținerea securității energetice naționale și regionale”

Această calitate ar trebui să se reflecte în obiectivele și direcțiile de acțiune cuprinse în Strategie.

Este posibil ca referirile la cărbune în cadrul secțiunii de diagnoză să fi fost adăugiri de ultim moment rezultate în cadrul dezbaterii publice și/sau datorate presiunii din ultimele săptămâni asupra prețurilor de piață și disponibilității de energie produsă în bandă din toate resursele disponibile. Spunem aceasta pentru că, așa cum vom observa mai departe – anticipăm, mesajele transmise în cadrul secțiunii de diagnoză sunt prea puțin corelate cu preocupările viitoare propuse.

• Deși secțiunea este denumită „Transportul și distribuția energiei”, diagnoza face referire doar la starea sistemului de transport administrat de Transelectrica, care a fost probabil unicul furnizor de date pentru elaborarea Strategiei. Recomandăm pe acestă cale Transelectrica ca harta planificării dezvoltării RET să fie însoțită de data de referință a publicării, pentru că fotografia vehiculată de regulă în toate mediile publice datează de peste 14 ani.

Deopotrivă important dar mult mai puțin transparent în ce privește datele despre starea fizică a rețelelor și infrastructurilor conexe este sectorul distribuției de energie electrică. Nu există niciun fel de evidență centralizată a stării rețelelor de distribuție și a necesarului/planurilor de dezvoltare care să fundamenteze mai departe acțiunile cuprinse în Strategie.

Singura referire la rețeaua de distribuție în cuprinsul diagnozei este aceea că

„În România se estimează un necesar de investiții de cca 15 mld. EUR în rețele de distribuție pentru a satisface cerințele tranziției energetice și țintele asumate de România până în 2030”,

conținând o cifră căzută aparent din senin, în lipsa unei minime fundamentări sau cel puțin a indicării sursei de documentare.

Este știut faptul că sistemul național de transport și distribuție cunoaște în prezent o puternică presiune din partea producătorilor de regenerabile și prosumatorilor, drept pentru care evidențierea vulnerabilităților fizice ar trebui în mod distinct cuprinsă în analiză.

Am merge și mai departe și am sublinia importanța evidențierii planificării istorice a rețelelor și nivelurile de realizare a respectivelor planuri de către operatorii de distribuție concesionari, actualizată la cerințele curente de dezvoltare ale sistemului. Această analiză ar pune între altele într-o lumină corectă, atât cât nivelul de detaliere a informației într-o strategie națională permite, gradul de îndeplinire a angajamentelor asumate prin contractele de concesiune de către operatorii de rețele și planurile lor de conformare/perspectivă.

• În legătură cu sectorul gazelor naturale, constatăm de asemenea că informația este parcimonioasă, cu un plus de detaliere însă comparativ cu analiza sectorului de electricitate în privința stării generale fizice a rețelelor de distribuție.

La fel ca în cazul sectorului de transport și distribuție al EE, diagnoza sectorului GN nu oferă detalii relevante care ar putea să fundamenteze viitoarele investiții în sector. De notat că domeniul gazelor cunoaște în prezent transformări profunde din perspectiva politicilor de decarbonizare. Pe fondul politicilor și al angajamentelor naționale și comunitare asumate, planurile de investiții în infrastructurile pentru transport și mai ales de distribuție gaze naturale ar putea fi afectate semnificativ, pe cale de consecință hărțile istorice cu planificarea rețelelor trebuiesc cu multă diligență actualizate.

Cele mai recente date utilizate în analiza consumului de energie electrică și gaze naturale sunt cele preluate din raportul anual al ANRE aferent anului 2022.

Sectorul înmagazinării gazelor naturale nu își găsește spațiu în cuprinsul diagnozei, posibil din omisiune sau pe considerentul că este mai puțin relevant.

• Parcurgând secțiunea referitoare la consumul primar de resurse energetice, este inadmisibil să aflăm serii de date statistice care opresc la nivelul anului 2021 (!!), orice interpretare actuală nefiind relevantă. În niciun caz date statistice din 2021 nu ar putea surprinde modul în care criza energetică ulterioară a modificat comportamentele de consum, mai ales atunci când cifrele prezentate nu sunt însoțite de interpretări calitative.

INTERPRETAREA OBIECTIVELOR ȘI PROGRAMELOR/DIRECȚIILOR DE ACȚIUNE

Recunoaștem că întâmpinăm dificultăți în urmărirea structurii logice a informației din cuprinsul Strategiei.

Capitolul „Analiza contextului și definirea problemelor” cuprinde o juxtapunere de secțiuni care prezintă informații din cadrul unor domenii (ex. „transportul și distribuția energiei”) cu secțiuni care analizează evoluția anumitor indicatori (ex. „ponderea SRE în consumul de energie”), cu secțiuni care prezintă modul de aplicare a unor concepte/principii (ex. „acces fizic la energie”) sau cu secțiuni care oferă informații despre anumite categorii de participanți (ex. „consumatori industriali”).

Pentru a complica și mai mult logica prezentării informației, în unele dintre secțiunile de analiză sunt prezentate atât serii de date istorice, cât și proiecții. Pentru acestea din urmă nu sunt indicate sursele sau contributorii la obținerea valorilor estimate.

Structurarea informației în Strategie urmărește în principiu aceeași ordine cu a obiectivelor generale și specifice enunțate în fiecare din capitolele III („Analiza..”), IV („Obiectivele..”) și V („Programe..), respectiv:

1. Securitate energetică
2. Energie cu emisii scăzute de carbon
3. Eficiență energetică
4. Acces fizic la energie pentru toți consumatorii și accesibilitate financiară și competitivitate economică a energiei
5. Piețe de energie eficiente
6. Digitalizare, dezvoltarea rețelelor inteligente și securitate cibernetică

Apreciem că o parcurgere a conținutului tuturor secțiunilor în detaliu nu este o abordare lucrativă. Câteva lucruri sunt destul de clare:

• Secțiunea de diagnoză (Cap. III) nu își propune să ducă nivelul de detaliu și calitate a informației până la punctul la care să poată fi cuantificate nevoile de îmbunătățire a performanței sistemului energetic național, pe baza cărora să fie dezvoltat un set de obiective și proiectate acțiuni viitoare. Secțiunea devine o contribuție formală, fără rol informativ semnificativ.
• Cuprinsul documentului – Strategie a fost integral redesenat, pornind de la un set de obiective gândit de responsabilul de politici și completat cu informații care să susțină forma documentului, procurate din diverse surse și de o calitate despre care ne-am pronunțat anterior.
• Noua strategie a fost completată față de versiunea anterioară cu informații lipsă privind emisiile de gaze cu efect de seră preluate din „Raportul național de inventariere (NIR), inclus (sic!) în Inventarul Național al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră (INEGES) din 2023”, însă nu reușește să cuantifice efectele asupra dezvoltărilor viitoare în baza Strategiei. Nu reușește de asemenea să trateze corespunzător nici sectorul producției de energie pe bază de biomasă și nici rolul pădurilor în reducerea gazelor cu efect de seră., așa cum s-a solicitat în instanță.
• În mod normal, într-o strategie națională ar trebui să se regăsească mai multe strategii dedicate pentru sectoare sensibile/deficitare sau care expun sistemul energetic unor provocări majore, cum ar fi de exemplu strategia privind stocarea și/sau răspunsul părții de consum (măsurile de flexibilitate a sistemului energetic), strategia privind termoenergetica și captarea și înmagazinarea carbonului, strategia privind extinderea și modernizarea rețelelor de distribuție, strategia de electrificare a întregului teritoriu național, strategia de dezvoltare a rețelelor de vehiculare a hidrogenului și gazelor din surse regenerabile, strategia de introducere în masă a contorizării inteligente etc.

Ori, astfel de strategii dedicate nu există și, ca atare, în Strategia națională își găsesc locul doar simple indicații ale unor direcții de acțiune, tratarea lor rezumîndu-se cel mai adesea la 1-2 fraze.

Pe cale de consecință, nici resursele financiare la dispoziția României nu vor avea parte de o alocare eficientă, eficace și lipsită de redundanțe sau contradicții, cum pot fi date ca exemplu licitațiile în cadrul diferitelor măsuri și programe europene  menite a sprijini producția de ESRE cu sisteme de stocare incluse (diferitele autorități de management întâmpină dificultăți la parametrizarea sistemelor individuale de producție și stocare, iar în consecință se generează eterogenități și pierderi agregate de valoare).

Cel puțin am fi apreciat dacă această Strategie națională ar fi reușit să promoveze un număr limitat de strategii sub-sectoriale solide. Ori, elaboratorul a preferat să atingă pe cât posibil toate subiectele din sectorul energetic, fără ca vreunul să aibă parte de un tratament lucrativ.

DESPRE OBIECTIVELE CUPRINSE ÎN STRATEGIE

În scopul analizei, am considerat că este util a avea o imagine de ansamblu a obiectivelor promovate din fiecare dintre cele două variante de strategie, care și numai prin simpla comparație ar putea pune în lumină modelul de gândire economică al momentului:

 

	Varianta 2020 (V20)
1	Modernizarea sistemului de guvernanță corporativă și a capacității instituționale de reglementare
2	Energie curată și eficiență energetică
3	Asigurarea accesului la energie electrică, termică și gaze naturale pentru toți consumatorii
4	Protecția consumatorului vulnerabil și reducerea sărăciei energetice
5	Piețe de energie competitive, baza unei economii competitive
6	Creșterea calității învățământului și inovării în domeniul energiei și formarea continuă a resursei umane
7	România, furnizor regional de securitate energetică
8	Creșterea aportului energetic al României pe piețele regionale și europene
	Varianta 2024 (V24)
1	Securitate energetică
2	Energie cu emisii scăzute de carbon
3	Eficiență energetică
4	Acces fizic la energie pentru toți consumatorii și accesibilitate financiară și competitivitate economică a energiei
5	Piețe de energie eficiente
6	Digitalizare, dezvoltarea rețelelor inteligente și securitate cibernetică

Pentru o mai facilă urmărire, am aplicat un cod al culorilor:

Roșu: Obiective cuprinse în V20 l-a care s-a renunțat în varianta V24

Albastru: Obiective noi în V24 față de V20

Celelalte culori: Obiective comune, care au fost păstrate, divizate sau contopite

 

Vom analiza fiecare obiectiv principal, cu trimiteri la calitatea informațiilor cuprinse în secțiunea de analiză (Cap. III), la obiectivele secundare (Cap. IV) și la programe (le-am numi mai lucrativ direcții de acțiune) (Cap. V).

Așadar, se renunță la obiectivele generale (OG) 1, 6 și 8 cuprinse în V20, în timp ce se introduce un obiectiv nou – OG 6/V24, asupra căruia vom reveni ulterior.

Opinăm mai jos în legătură cu renunțarea la fiecare din cele trei obiective generale:

OG 1/V20 „Modernizarea sistemului de guvernanță corporativă și a capacității instituționale de reglementare”: Nu ar trebui să constituie „obiectiv” aplicarea unui ansamblu de norme pentru care există bază legală. Problemele care apar derivă pe de o parte din modul în care mediul politic înțelege să le pună în aplicare, pe de alta din nivelul general de pregătire al clasei politice sau al managementului numit pe criterii politice. Nu considerăm lucrativă dezbaterea mai largă a acestui subiect în prezenta analiză.

OG 6/V20 „Creșterea calității învățământului și inovării în domeniul energiei și formarea continuă a resursei umane”: Ar presupune în fapt o abordare pe termen lung, multi-sectorială și inter-instituțională, fără beneficii palpabile pe termen scurt pentru promotor. Asta, probabil în opinia ME, pentru că re-animarea unui sistem de învățământ liceal și profesional de specialitate ar aduce beneficii extraordinare sectorului energetic și economiei românești.

Însă trebuie ținut cont pe de o parte că procesul de educație de specialitate și formare profesională se desfășoară pe o piață specifică unde se întâlnesc cererea și oferta. În aceste condiții se solicită în mod firesc aportul/implicarea marilor beneficiari-corporații ai forței de muncă astfel calificate care să susțină sistemul de învățământ. Pe de alta parte, forța de muncă devine tot mai specializată în timp ce progresele tehnologice rapide impun fecvente adaptări.

OG 8/V20 „Creșterea aportului energetic al României pe piețele regionale și europene”: O renunțare necesară în opinia noastră pentru că nu are cum să fie considerat un „obiectiv” sub aspect semantic, iar în particular nu are cum să definească un obiectiv doar de politică energetică.

Observația nu este valabilă doar pentru acest „obiectiv”, ci se aplică întregului conținut al Strategiei care abundă în confuzii semantice. Am considerat necesară următoarea clarificare în ce privește diferențele semantice între „deziderat” și „obiectiv”:

Deziderat: „Un deziderat este un ideal sau un dorință puternică de a atinge o stare de fapt. Este mai mult un ideal aspirațional, reflectând un vis sau o dorință profundă”. De exemplu, „păstrarea păcii mondiale” poate fi considerată un deziderat. Sau, în cazul de față, de exemplu „creșterea aportului energetic al României pe piețele regionale și europene”

Obiectiv: „Un obiectiv este un țel concret și specific, care este planificat să fie atins printr-o serie de acțiuni definite și măsurabile. Este ceva precis și realizabil, cu termene clare. De exemplu, „Reducerea emisiilor de GES și noxe în sectorul energetic cu x% până în 2030” poate fi un obiectiv.

Obiectivul 1 din V24 – „Securitatea energetică” reprezintă în mod evident principalul pilon al oricărei strategii energetice naționale.

A priori, trebuie să înțelegem că „securitatea energetică” reprezintă un cumul de trei factori esențiali: securitatea fizică a infrastructurilor energetice, accesul fizic la resursele/produsele energetice, și accesibilitatea financiară a acestora pentru consumatori.

Dacă privim lucrurile din perspectiva enunțată mai sus, descoperim că în cuprinsul OG 1 sunt atinse unele subiecte sub forma de obiective specifice (OS) care țin de accesul fizic la resurse/produse energetice, care se completează ulterior cu elemente descriptive ale OG 4 – „Acces fizic la energie pentru toți consumatorii și Accesibilitate financiară și competitivitate economică a energiei„.

Deși cele opt obiective specifice care compun OG 1 sunt frumos enunțate și aparent acoperitor, la o analiză mai atentă descoperim un verbiaj fără fond, generalist, lozincard, superfluu sau chiar ambiguu, care ne aduce aminte de Tezele P.C.R. fără niciun pic de exagerare, semn că rolul politicului în executiv este extrem de nociv înțeles. Câteva exemple, pentru că fondul nu are rost să îl comentăm:

„.. o mai bună consolidare a siguranței poate include măsuri de adaptare și atenuare a impactului acestor evenimente, sporind reziliența sectorului energetic” (sunt măsuri de siguranță sau de reparații după evenimente?)

„Creșterea fiabilității sistemului energetic: un sistem energetic fiabil este fundamental pentru economia oricărei țări. Investițiile în siguranța instalațiilor contribuie la creșterea fiabilității acestora, asigurând o alimentare constantă și stabilă cu energie, esențială pentru funcționarea serviciilor publice, a industriei și a vieții de zi cu zi a cetățenilor”

„Conformitatea cu standardele și reglementările internaționale: multe țări și organizații internaționale impun standarde stricte de siguranță pentru instalațiile energetice. Îmbunătățirea siguranței nu doar că asigură conformitatea cu aceste reglementări, ci și întărește reputația națională în ceea ce privește responsabilitatea și profesionalismul în managementul resurselor energetice” (n-am înțeles dacă respectarea standardelor este obligatorie sau este motiv de mândrie națională)

„Prin aceste măsuri, România își propune să asigure o tranziție energetică echilibrată și sustenabilă, reușind să răspundă eficient nevoilor actuale și viitoare ale societății, menținând în același timp angajamentul național și internațional pentru reducerea impactului asupra mediului.”

„Pe acest fond, crearea unui mecanism de asigurare a rezilienței lanțului de aprovizionare local va putea conferi un instrument activ pentru securizarea operării infrastructurii energetice nucleare existente.” etc.

ALARMANTĂ cu adevărat ni se pare lipsa de viziune atunci când este prezentat obiectivul OS 1.4. „Asigurarea stocurilor energetice și a sistemelor de rezervă”.

Dacă în prezentarea stării de fapt se face vorbire doar despre stocarea energiei electrice în baterii fără elemente specifice de analiză, mai departe în descrierea obiectivului se livrează trei paragrafe de cuvinte din lemn de esență tare cu referire la nevoia de „constituire de stocuri energetice ale tuturor resurselor energetice” (sic!) și despre nevoia de „modernizare și extindere a capacităților de înmagazinare de gaze naturale și prin sisteme de echilibrare și de rezervă pentru energia electrică”, prin care „România poate aduce o contribuție importantă și profitabilă la piața regională a serviciilor tehnologice de sistem„(sic!).

Mai departe, în capitolul de Programe, nu se mai vorbește deloc despre stocarea de energie, ci numai despre rezerve minime ale stocurilor de „țiței și/ sau de produse petroliere” și despre capacități „flexibile” de înmagazinare a gazelor naturale.

Este evident că ME nu are în acest moment o strategie națională pentru stocarea de energie electrică, în pofida declarațiilor sforăitoare, iar maniera incoerentă și încărcată cu balast verbal, precum și utilizarea incorectă a termenilor denotă că ME nici nu dispune de competențe interne pentru a elabora o astfel de strategie.

În antiteză cu restul conținutului OG 1, obiectivul specific OS 1.5 și, în corespondență, direcțiile de acțiune/programul P.1.5. Creșterea capacităților de interconectare a rețelelor de transport de energie” a fost redactat prin preluarea planurilor de acțiune cuprinse în PNIESC și pe baza informațiilor puse la dispoziție de operatorii naționali de transport EE și GN – mai consistent în detalii fiind aportul Transelectrica, iar calitatea documentului este evidentă.

Din formularea Obiectivului specific OS 1.7 „Întărirea lanțului de aprovizionare pentru infrastructura critica din energie” trebuie să recunoaștem că nu înțelegem de asemenea aproape nimic. Se dorește susținerea producției autohtone de baterii electrice de uz industrial și de componente pentru instalații fotovoltaice -aceasta în formularea noastră, după ce am interpretat și refrazat exprimarea ME, însă nu înțelegem rațiunea pentru care abordarea a fost inclusă sub acest obiectiv. Însă ne lămurește tot ME despre legătura cu infrastructura critică:

„Pe acest fond, crearea unui mecanism de asigurare a rezilienței lanțului de aprovizionare local va putea conferi un instrument activ pentru securizarea operării infrastructurii energetice nucleare existente.” (!)

Intuim că autorul a „auzit” că o capacitate nucleară are nevoie de stocare de energie.

Invităm cu această ocazie autorul documentului să consulte un dicționar explicativ atunci când folosește anumiți termeni, de exemplu acela de „reziliență”.

Un scurt comentariu în legătură cu Obiectivul specific OS 1.8 „Legiferarea angajamentului României de a garanta securitatea energetică a Republicii Moldova”: Deși generos în intenție, este catastrofal formulat. Nu înțelegem dacă se are în vedere o lege specială în acest sens, iar dacă ar fi vorba despre o lege, nu înțelegem cum ar putea fi garantată securitatea RM în proporție de 100%, în condițiile economiei de piață și ale cadrului general de reglementare al Uniunii. De fapt, cel mai probabil autorul a avut în vedere asigurarea unei capacității de interconectare energetică cu Republica Moldova cât mai aproape de nivelul consumului acesteia, însă continuarea frazei „…pentru a îi asigura acesteia securitatea energetică în proporție de 100%” este cât se poate de nefericit aleasă.

În legătură cu OG 2 – „Energie cu emisii scăzute de carbon„, obiectivul specific OS 2.1 Reducerea emisiilor de GES și noxe în sectorul energetic, constatăm că informația prezintă în general consistență. Deși ME nu citează sursele, proiecțiile statistice sunt relevante și în linie cu angajamentele naționale în materie de penetrare a E-SRE.

Apar discuții și interpretări asupra următoarelor subiecte legate de OS 2.2 „MIX energetic diversificat și echilibrat” și a direcțiilor de acțiune/programelor aferente.

Văzând că în secțiunea de analiză/diagnoză termoenergetică pe bază de cărbune este declarată obiectiv „strategic”, ne-am fi așteptat să găsim un angajament ferm în privința menținerii unor capacități de producție pe bază de cărbune, conform tuturor declarațiilor publice anterioare ale ministrului, angajament care să fie însoțit de program de phase-out. Ce găsim în schimb? Singura referință se reduce la chintesență, formulată astfel:

„Menținerea în funcțiune și modernizarea necesară a centralelor pe bază de combustibili fosili atât timp cât acestea sunt necesare securității energetice naționale„.

Ori, chiar dacă folosește Ministerului Energiei pentru a-și asigura marje confortabile în managementul deciziei asupra destinelor Văii Jiului, incertitudinea indusă poate crea prejudicii economice actorilor implicați.

În legătură cu sectorul nuclear, Strategia este, în mod neașteptat, de-a dreptul laconică. Deși în perioada curentă se anunță finanțări generoase pentru etapele de engineering legate de proiectele reactoarelor 3 și 4 și de SMR, în Strategie, obiectivul specific este prezentat într-o singură frază ezitantă:

„Până în 2035, obiectivul României este să finalizeze extinderea duratei de viață a unor capacități existente, să construiască capacități noi de mari dimensiuni, precum și capacități de generare prin RMM”.

Am văzut într-o Notă de opinii anterioară că subiectul SMR Doicești este mai mult decât complicat. Se pare că la momentul actual ministrul S.B. realizează dificultatea situației în care se regăsește datorită promovării agresive a proiectului, drept pentru care Strategia nu oferă termene și detalii angajante în materie de nuclear.

Despre perspectivele biomasei, biometanului și metanului sintetic nu este nimic de reținut din Strategie.

În schimb, elaboratorul Strategiei ne uimește de-a dreptul cu cunoștințele sale despre hidrogen:

„Mai mult, ultimele descoperiri în materie de hidrogen natural arată că acesta ar putea fi competitiv ca preț pentru toate tipurile de aplicații: industrie, mobilitate, încălzire, generare de electricitate. Hidrogenul natural se găsește în scoarța terestră, formându-se prin procese naturale, fiind chiar un gaz care se regenerează singur, în condițiile în care se adaptează rata de extracție la cea de generare. Dată fiind geomorfologia României, unde regăsim zăcăminte de cărbune, gaze naturale, țiței, există o probabilitate crescută în a găsi și rezerve de hidrogen natural în scoarța terestră.

Explorarea potențialelor zăcăminte de hidrogen natural reprezintă o prioritate pentru România, datorită expertizei și experienței din sectorul gazelor naturale și a petrolului, cât și datorită structurii geomorfologice a solului din țară. Astfel, este necesară demararea unor lucrări de explorare și exploatare a potențialelor zăcăminte de hidrogen natural din România.” !!!

Am privit în schimb cu mare atenție dezvoltarea obiectivului specific OS 2.3 „Stocarea de energie electrică”, unde am găsit în dreptul descrierii obiectivului o afirmație laconică care conține o valoare fără fundamentarea necesară:

„Obiectivul este de a avea o capacitate totală instalată de 1,5 GWh până în 2035 în cazul energiei electrice, atât în baterii, cât și în hidrocentrale cu acumulare prin pompaj”.

Mai departe, căutând la capitolul de programe, am realizat că elaboratorul secțiunii a „dibuit”/preluat câteva date concrete din PNRR. Și cam la asta am dedus că se reduce Strategia ME în materie de stocare a energiei electrice. În schimb, am mai descoperit unele aserțiuni bune de pus în ramă:

„Centralele de acumulare prin pompaj vor contribui la înlocuirea capacităților poluante și flexibilizarea sectorului energetic.

Deoarece modelul de afacere pentru o instalație de stocare prezintă o multitudine de necunoscute în stabilirea unei fezabilități economice certe în recuperarea investiției, se impun măsuri pentru stimularea integrării de sisteme de stocare, pentru o capacitate și o durată determinată.”

Prezentarea Obiectivului general OG 3 „Eficiența energetică” nu aduce elemente de noutate, este destul de generală și formulată într-un limbaj stereotip, sinuos, este evidentă lipsa de cunoaștere în profunzime a domeniului pentru a putea emite pretenții de elaborare de strategie națională.

Se referă în principal la reabilitarea rețelelor de energie electrică și termică, precum și la promovarea sistemelor de încălzire centralizată.

Dacă expertul implicat ar fi avut curiozitatea să răsfoiască măcar Directiva (UE) 2023/1791 a Parlamentului European și a Consiliului din 13 septembrie 2023 privind eficiența energetică, care este relativ recentă și are termen de transpunere, cu siguranță ar fi putut fi creionată o viziune asupra subiectelor abordate.

Ca să ne justificăm pentru ce preferăm să renunțăm a emite un punct de vedere referitor la acest obiectiv general și obiectivele sale secundare, redăm următoarea afirmație din text:

„Prin reconfigurarea actualelor sisteme centralizate de încălzire și realizarea unui amestec optim între instalațiile de cogenerare de înalta eficiență (existente și noi), stocarea de energie termică și SRE, bazat pe cererea de energie termică utilă sezonieră, va crește eficiența utilizării resurselor energetice primare„

sau

„Integrarea mai multor surse de energie bazate pe diferite tipuri de energie primară într-o rețea inteligentă de transport și distribuție energie într-un sistem centralizat de încălzire-răcire asigură securitatea energetică a consumatorilor conectați la aceasta„.

Mult mai detaliată este informația redată în secțiunea corespondentă de „programe”, fiind preluată din documentațiile de programare specifice.

Referindu-ne la securitatea energetică, făceam referire anterior la trei piloni ai conceptului: securitatea fizică a infrastructurilor energetice, accesul fizic la resursele/produsele energetice și accesibilitatea financiară a acestora pentru consumatori.

În mod nefericit am spune, ultimele două criterii de evaluare se regăsesc cuprinse într-un singur Obiectiv general – OG 4. „Asigurarea accesului fizic la energie pentru toți consumatorii și accesibilitate financiară și competitivitate economică a energiei”. Chiar dacă am putea accepta că cele două criterii pot fi cuprinse în cadrul aceluiași obiectiv general strategic, cu siguranță nu putem accepta sintagma „competitivitate economică a energiei”.

Însă elaboratorul Strategiei ține să ne lămurească de faptul că se face referire la „suportabilitatea prețurilor, reducerea sărăciei și stimularea competitivității industriale”.

Obiectivele secundare care tratează problema accesului consumatorilor la energie sunt pertinente, oportune și iau în considerare soluțiile tehnologice moderne pentru localitățile izolate, pe bază de surse regenerabile și rețele locale. Am reținut angajamentul ME de a asigura acces universal la energie electrică până în 2035, deși nu este clară valența termenului de „universal”.

Deși prevăzută în cadrul european de reglementare, linia directoare privind renunțarea la sistemele individuale de încălzire pe bază de gaze în favoarea sistemelor electrice, îndelung dezbătută și în mass-media, nu se regăsește în Strategie, ca să nu mai vorbim că un plan național de migrare către încălzirea electrică. Ceea ce ar însemna pentru ME o nouă eschivare de la asumarea unor responsabilități.

Cumva de o manieră indirectă și într-o formulare lipsită de valențe tehnice, autorul recunoaște că principalele probleme în calea renunțării la centralele individuale pe gaze și migrarea către dispozitivele electrice sunt pe de o parte capacitatea actuală a rețelelor de distribuție proiectate cu zeci de ani în urmă pentru consumuri medii instantanee pe locuință de cca 5 kW față de un necesar cel puțin dublu dacă s-ar opta pentru reglarea temperaturii prin sisteme electrice nepoluante, pe de alta prețurile actuale ale energiei electrice la consumator care fac soluțiile pe bază de electricitate prohibitive.

Lecturând Strategia, aflăm despre concepte noi. Reproducem una dintre soluțiile autorului pentru îmbunătățirea accesului la energie termică:

„Implementarea micro-rețelelor de cogenerare care să utilizeze cogenerarea pentru producerea simultană de căldură și electricitate pentru comunități.”

Odată ce am văzut care este viziunea ME în legătură cu accesul la produsele energetice, încercăm să ne lămurim ce ar putea să însemne „accesibilitate financiară și competitivitate economică a energiei”, iar viziunea ne este împărtășită în cuprinderea obiectivului specific OS 4.5 „Asigurarea accesibilității costurilor pentru consumatorii casnici”

Navigând prin același verbiaj de lemn al autorului, deducem că preocuparea Ministerului Energiei pentru prețuri accesibile se manifestă doar față de consumatorii vulnerabili, respectiv „cei în risc de excluziune socială sau care fac parte din comunități dezavantajate„.

Nu reușim să stabilim o funcție directă între conceptele de „consumator vulnerabil” și „sărăcie energetică”, însă cert e că ME se declară un vajnic luptător pentru cauza reducerii sărăciei energetice în România:

„România își propune să stopeze în cel mai scurt timp posibil creșterea sărăciei energetice și, pe o perioadă de timp de zece ani, să reducă la jumătate toți indicatorii specifici de măsurare a acesteia, față de nivelul anului 2022, printr-o abordare interdisciplinară, interinstituțională și țintită a acesteia„.

(Văzând acest angajament înscris în strategia energetică națională, nu putem să nu suspectăm că dl. ministru Sebastian Burduja împreună cu echipa dânsului ar fi lecturat suplimentar și niscaiva teze de partid de dinainte de 1989).

Încercând să corectăm impasul în care singur s-a poziționat autorul, venim cu precizarea că atât vechiul Regulament (UE) 2019/943 al pieței interne de energie, cât și Regulamentul reformat (UE) 2024/1747 din 13 iunie 2024 prevăd ca statele membre să poată aplica pe o perioadă determinată scheme de intervenție asupra prețurilor finale la consumatori doar pentru categoriile vulnerabile.

Dacă nu ar fi vorba de omisiune deliberată, așa cum suspectăm, unele prevederi din Strategie denotă o gravă necunoaștere a cadrului general de reglementare al Uniunii:

„Introducerea și extinderea măsurilor de compensare a costurilor energetice pentru consumatori industriali

Implementarea de scheme de plafonare a prețurilor și mecanisme de compensare pentru a proteja consumatorii industriali împotriva volatilității prețurilor pe piața de energie” (OS 4.4).

Făcând abstracție de măsurile menite a face prețurile „accesibile” pentru consumatorii casnici și non-casnici, înșiruite în cadrul a două obiective specifice exprimate într-un limbaj confuz, incoerent și lipsit de fundamente tehnice și juridice, constatăm că Strategia nu recunoaște în niciun moment existența unei probleme a prețurilor mari la energie, deși evidențele susțin cu tărie acest fenomen fie și numai la simpla comparație cu prețurile din statele Uniunii Europene, fenoment de altfel extrem de vizibil începând cu 2022. Abordarea este trunchiată, insuficientă și ca atare fără valoare de politică economică.

De aici și suita de aberații introduse în dezvoltarea obiectivului general OG 5 – „Piețe de energie eficiente”. De exemplu:

• obligații legale și responsabilități instituționale transformate în obiective strategice,

„Stabilirea unui proces de revizuire periodică a reglementărilor pentru a se asigura că acestea rămân relevante și eficiente”

„Asigurarea coerenței și armonizării reglementărilor între diferite instituții pentru a reduce sarcinile de conformitate (…)”

„Asigurarea cadrului optim pentru licitații competitive pentru subvenții pentru a se asigura că sprijinul guvernamental este direcționat către proiectele de investiții cele mai rentabile (…)”

„(…) administrarea competitivă și eficientă a participațiilor statului în sectorul energetic, întărirea capacității administrative și îmbunătățirea procesului legislativ” etc.

Credem că efortul de a interpreta/ traduce întreaga suită de „declarații politice” (pentru că cu greu și-ar putea găsi locul în Strategie sub altă taxonomie) nu este justificat.

Obiectivul general OG 6. Digitalizare, dezvoltarea rețelelor inteligente și securitatea cibernetică este în general bine prezentat și acoperitor, poate singurul dintre obiectivele Strategiei care beneficiază de un astfel de tratament. De asemenea, limbajul utilizat este mai degrevat de balast declarativ, pesemne că elaborarea secțiunii a fost încredințată altor persoane din afara „echipei” ministrului, cu pregătire tehnică. De altfel, așteptările în privința modului de tratare a problematicii erau mari având în vedere funcția anterioară deținută de ministru în cadrul MCID.

Rămân unele observații de fond:

La secțiunea III de analiză contextuală și definire a problemelor se face vorbire (oarecum greșit poziționat în corpul Strategiei – ar fi fost corect să fie dezvoltat subiectul la secțiunea IV de descriere a obiectivelor) despre dezvoltarea industriei centrelor de date. Ori, dat fiind caracterul energofag al industriei, actualele prețuri comparative ale energiei electrice crează un serios handicap pentru investiții semnificative în afara cazului în care respectivele centre ar fi și autoproducătoare de energie sau ar beneficia de PPA-uri la prețuri competitive. De aceea, considerăm că aserțiunea următoare se înscrie în linia de limbaj lozincard, fără substrat real, și ar trebui eliminată:

„Energia verde și prețurile competitive ale energiei electrice sunt factori esențiali pentru dezvoltarea centrelor de date, ceea ce face ca România să fie o destinație atractivă pentru investitori”.

 Realizăm pe deplin faptul că despre o piață competitivă reală se va putea vorbi doar în momentul în care marea masă de consumatori vor înceta în a fi captivi serviciilor de furnizare. Acest lucru presupune în primul rând implementarea la nivel național a soluțiilor tehnice de contorizare inteligentă și a adaptărilor normative corespunzătoare care să permită deplina operaționalizare a contractelor cu prețuri dinamice pe perioade scurte de timp, eventual orare, în vigoare simultan cu mai mulți furnizori, proceduri administrative și protocoale tehnice eficiente de schimbare de către consumatori a furnizorilor neperformanți, implementarea produselor de flexibilitate a cererii (stocare, PRVS-uri) și adaptarea regulamentelor de tranzacționare pe piețele organizate spot.

În niciun moment în Strategie nu se face vorbire despre un calendar/program de implementare la nivel național a contorizării inteligente, ceea ce este una dintre marile minusuri din document. În mod vădit, amânarea sine die a implementării acestui obiectiv de politică energetică europeană și națională este de natură a perpetua actualul status-quo al piețelor naționale de energie în avantajul marilor furnizori.

Personal, consider că acest neajuns ar fi suficient pentru ca Strategia națională energetică în forma actuală să nu fie adoptată.

Concluzii:

• Documentul analizat nu reprezintă o Strategie energetică națională pentru 10 ani cu perspectiva următorilor 25 de ani.
• Din nefericire, „echipa” pe care a menționat-o ministrul energiei ca fiind cea responsabilă cu elaborarea strategiei nu a dovedit că deține competențele generale și tehnice necesare pentru a elabora un document de asemenea complexitate.
• Nu este respectată în niciun punct tehnica de elaborare a unui document de programare, nu pot fi identificate sursele de informații și individualizate contribuțiile instituțiilor terțe; nu este menționat colectivul care a contribuit la elaborarea a documentului.
• Subiecte deosebit de importante, unele de maximă actualitate, sunt tratate superficial, mai degrabă lozincard, le lipsesc elemente tehnice, acestea fiind înlocuite cu declarații politicianiste.
• Ministerul Energiei a făcut dovada că documentul – Strategie energetică națională nu este tratat corespunzător din punct de vedere al aplicabilității practice și al angajamentelor de politică economică, acesta fiind mai degrabă percepută ca o etapă procedurală formală derivată din obligațiile care decurg din legislația europeană.
• Nu există suficiente elemente care să probeze existența unei viziuni a Ministerului Energiei asupra dezvoltării sectorului în toate domeniile sale componente.
• În forma propusă, Strategia energetică este structurată în avantajul net al furnizorilor de energie în dauna consumatorilor finali.
• O notă negativă ministrului energiei, Sebastian Burduja – conform CV-ului dânsului absolvent al unei instituții de învățământ superior de prestigiu, care și-a asumat documentul și l-a promovat public. Dacă vreți o comparație practică, documentul analizat arată mai mult ca o lucrare studențească la sfârșitul unui termen de studiu, cu stângăciile inerente, nicidecum ca un document național oficial care se vrea a defini strategia energetică pe un interval de 10 ani și cu o perspectivă mult mai îndelungată.

 Recomandăm amânarea adoptării documentului și contractarea de expertiză externă pentru elaborarea acestuia, pe baza unei teme agreate în prealabil la nivel național.

Economiile la buget nu sunt un argument pentru care un document de această importanță să fie elaborat cu resursele proprii ale Ministerului Energiei de un colectiv căruia îi lipsesc, așa cum s-a demonstrat, experiența și expertiza.