Comisia Europeană este de acord cu transferul structurii AM POSDRU între două ministere românești
Directoratul General Ocuparea Forței de Muncă (DG EMPL) al Comisiei Euroepene dorește transferarea structurii Autorității de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) de la Ministerul Muncii la Ministerul Fondurilor Europene, însă atrage atenția ca această schimbare să nu perturbeze verificarea și transmiterea la Comisia Europeană a cererilor de rambursare de bani europeni din actualul ciclu financiar multianul, potrivit unor documente văzute de HotNews.ro.
Oficialii europeni amintesc și de întârzierile pe care România le-a înregistrat în programarea viitoarei absorbții de fonduri UE 2014-2020. „Preocupări” au apărut și la DG REGIO privind riscul ca dificultățile din perioada de programare 2007-2013 să afecteze și absorbția 2014-2020.
„DG EMPL este favorabil intenției părții române de a transfera AM POSDRU din subordinea MMFPSPV în subordinea MFE. Consideră însă necesar ca proiectul să nu perturbeze activitatea de verificare și transmitere a cererilor de plată către COM în acest interval, mai ales că, până la finalul anului, trebuie transmis un volum important de astfel de cereri, pentru evitarea oricărei dezangajări automate de fonduri”, precizează documentul citat.
Documentul relatează cele comunicate pe 11 noiembrie de șeful Unității pentru România din DG EMPL, Philippe Hatt, diplomației române.
Sursa: EurActiv


fără comentarii
Fii primul care comentează