Comisia pentru Control Bugetar din cadrul Parlamentului European cere instituirea „imediată” a unui program pentru protecţia avertizorilor de integritate (eng. whistleblowers) – angajaţii care denunţă practicile murdare din interiorul multinaţionalelor, instituţiilor de stat şi organizaţiilor non-guvernamentale.

Comisia a aprobat în unanimitate propunerile raportorului olandez Dennis de Jong (Stânga Unită) privind extinderea protecţiei acordate avertizorilor de integritate din instituţiile europene şi către cei din companiile private sau organizaţiile non-profit.

Una dintre principalele măsuri vizate de parlamentarii europeni este instituirea unui organism independent al UE, cu birouri în toate statele membre, pentru a oferi canale sigure pentru avertizorii de integritate să denunţe practicile murdare, îndeosebi pe cele care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii.

Propunerile vor fi votate în plenul Parlamentului în luna februarie şi vor fi înaintate apoi Comisiei Europene. Ele vin în contextul în care Uniunea Europeană duce eforturi susţinute pentru a împiedica marile corporaţii să evite taxarea, prin ascunderea profiturilor în paradisuri fiscale sau prin încheierea de acorduri neloiale cu diverse state membre, prin care să beneficieze de cote reduse de impozitare.

 

 

 

 

Tags: , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu