Programul prin care elevii primesc lapte și fructe în școli, finanțat din fonduri europene, va fi simplificat, potrivit unei propuneri înaintate joi de Comisia Europeană. România a atras numai 14,3% din banii europeni destinați distribuirii de mere în școli, în anul școlar 2012/2013.

CE dorește să reunească într-un cadru comun cele două programe adresate școlilor, separate până în prezent, Programul de încurajare a consumului de fructe în școli și Programul de distribuire a laptelui în școli.

„La nivelul UE, cele două programe trebuie comasate pentru simplificare, dar și pentru a-i învăța pe cei mici să mănânce sănătos”, a afirmat comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloș.

„Statele membre vor avea și o flexibilitate de a muta până la 15% din alocarea bugetară de pe o schemă pe alta. Vor putea să adauge și alte produse sănătoase. Totodată am introdus posibilitatea de a finanța anumite măsuri de educare a unei alimentații sănătoase. Școlile vor putea finanța și anumite programe de deplasări de vizite în fermă, de grădinărit”, a explicat comisarul european.

O treime dintre copiii Uniunii Europene se confruntă cu problema obezității. Douăzeci și patru de state (cu excepția Finlandei, Suediei și Marii Britanii) iau parte la programul de distribuție a fructelor în școli (lansat în 2009) și toate țările, în afară de Grecia participă la operațiunile de distribuție a laptelui în școli (program operațional încă din 1977).

„Prin schimbările propuse astăzi, dorim să ne sprijinim pe programele existente pentru a pune capăt tendinței de scădere a consumului și pentru a-i sensibiliza pe copii în legătură cu beneficiile oferite de aceste produse. Aceasta este o măsură importantă pentru încurajarea unor modificări durabile ale obiceiurilor alimentare ale copiilor și pentru creșterea sensibilizării asupra provocărilor importante cu care se confruntă societatea”, a mai declarat comisarul european pentru agricultură.”

 

 

 

Tags: ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu