Interviu/ E.S. Ambasador Paraschiva Bădescu: “Lansarea Procesului CSCE/OSCE a fost una din cele mai elocvente oportunități pentru România de a se manifesta independent pe planul politicii externe, într-un cadru multilateral”

Contribuția României în cadrul procesului CSCE/OSCE, lansat la Dipoli/Helsinki, în 1972, a produs puternice reverberații în spațiul european prin definirea unui nou concept de securitate. Pentru a face față provocărilor și amenințărilor, România a acționat pentru consolidarea binomului „securitate prin cooperare”. Pornind de la contribuția diplomației românești la consolidarea securității în spațiul european, înțelegem importanța menținerii rolului de actor important în spațiul european, prin susținerea în continuare a “securității prin cooperare”.

Excelența sa, doamna Ambasador Paraschiva Bădescu, a fost ambasador al Organizației pentru securitate și cooperare în Europa (OSCE), în Turkmenistan (2000-2004), apoi a fost şef adjunct al misiunii în Serbia şi Muntenegru (2005-2006) şi ambasador al aceleiaşi organizaţii în Muntenegru (2006-2010). A jucat un rol esențial asupra relațiilor României cu OSCE, devenind pentru o perioadă îndelungată de timp singura femeie ambasador din Ministerul român al Afacerilor Externe. Cu experienţă în domeniul diplomaţiei începând cu 1961, Excelența sa a analizat rolul României la lansarea Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), într-un interviu acordat lui Vladimir Adrian Costea, pentru Europunkt.

Împreună cu Preşedintele Parlamentului din Muntenegru, dl. R. Krivokapic

Vladimir Adrian Costea: Care a fost contribuția României în cadrul procesului CSCE/OSCE, lansat la Dipoli/Helsinki, în 1972?

Paraschiva Bădescu: Lansarea Procesului CSCE/OSCE a fost una din cele mai elocvente oportunități pentru România, la vremea respectivă, de a se manifesta independent pe planul politicii externe, într-un cadru multilateral, marcând câștigarea unui prestigiu deosebit de important. Dorința României de a se distanța de Moscova a fost evidentă încă înainte de începerea Consultărilor Multilaterale de la Dipoli/Helsinki  (22 noiembrie 1972 – 8 iunie 1973), finalizate cu adoptarea  la reuniunea  miniștrilor de externe ai celor 35 de state participante a Recomandărilor Finale (Helsinki, 3-7 iulie 1973) , care au constituit baza negocierilor, la nivel  de experți, pentru elaborarea  Actului final (Geneva, 29 august 1973 – 20 iulie 1975), adoptat la Reuniunea la nivel înalt (Helsinki,  27 iulie-1 august 1975).

După doi ani și jumătate de negocieri neîntrerupte – unice ca durată și intensitate în analele Europei și, probabil, ale lumii – procesul CSCE a marcat un moment unic prin adoptarea, la nivelul reprezentanților cei mai autorizați ai celor 35 de state participante a Actului Final al Conferinței, menit să deschidă o eră nouă în istoria continentului, care jalona viitorul relațiilor între state în Europa, ca state independente, suverane și egale în drepturi, în afara alianțelor militare. Prin dimenisunea și cuprinderea prevederilor sale, Actul Final a reprezentat și continuă să fie considerat o adevărată Chartă a relațiilor intereuropene, în condițiile relativei destinderi care prevala la începutul anilor ‘70.

România s-a impus la Consultările pregătitoare, insistând asupra necesității de a trata statele în mod egal, la nivel internațional, de a renunța la forță în rezolvarea disputelor dintre state, de a recunoaște inviolabilitatea frontierelor existente. Diplomații și ziariștii occidentali au relevat curajul și elocvența cu care a acționat delegația română,  impactul pe care-l aveau intervențiile ambasadorului Valentin Lipatti asupra auditoriului. Egalizarea raporturilor juridice, implicit politice și economice dintre state, respectarea necondiționată a suveranității și independenței fiecărui stat ca premisă a dezvoltării și afirmării internaționale plenare erau propuneri românești de natură să irite marile puteri, în general. În cadrul negocierilor, România nu s-a poziționat nici de partea Occidentului, nici de cea a „lagărului socialist”, adoptând un ton distinct, vizând să obțină cât mai multe avantaje.

La consultările pregătitoare, ca și la reuniunile care au urmat, reprezentanții României, conform mandatului, și-au canalizat eforturile promovării elementelor fundamentale ale conceptului său de securitate, demonstrând nu numai o știință, ci și o artă a diplomației și a instinctului politic.

Primul document de lucru al consultărilor multilaterale a fost difuzat de România cu două zile înainte de deschiderea reuniunii și înregistrat sub cota CSCE/HC.1, cu titlul „Aranjament de procedură”, care reprezenta o modificare importantă a „metodelor diplomației tradiționale”.  Noile modalități și-au găsit reflectarea și consacrarea la CSCE/OSCE, care a generalizat și consacrat practicile noi, democratice, de purtare a negocierilor și adoptare a deciziilor, deschizând o filă nouă în procedura conferințelor internaționale. Regulile de procedură cuprindeau expres principiul că țările participă ca state independente și suverane, în condiții de deplină egalitate. Documentul românesc prevedea participarea tuturor la toate activitățile, inclusiv în organele de lucru subsidiare.

De asemenea, după o lungă perioadă când dialogul  privind securitatea europeană s-a desfășurat în formula Est-Vest, România propunea o nouă abordare a negocierilor privind securitatea europeană, aceea în afara alianțelor militare, o prevedere care până atunci nu mai fusese înscrisă niciodată în analele istoriei negocierilor diplomatice europene. Formula „Consultările se vor desfășura în afara alianțelor militare” a fost trecută apoi în regulile de procedură ale conferinței înseși, în formularea „Conferința va avea loc în afara alianțelor militare”, ceea ce a asigurat bazele ca negocierile să se poarte între cele 35 de state participante, și nu între blocurile militare.

România s-a implicat continuu, încă de la lansarea procesului, în reducerea riscurilor la adresa securității prin propuneri concrete în cele trei dimensiuni specifice CSCE/OSCE – dimensiunea politico-militară și riscurile la adresa securității care decurg din amenințările de natură politică sau militară; dimensiunea economică și dimensiunea umană.  A acționat consecvent ca nerecurgerea la forță și reglementarea pașnică a diferendelor să formeze elementul central al noului sistem de securitate și cooperare în Europa.

Cele zece principii de drept internațional, conținute în propunerea română, și-au găsit reflectarea în „Decalogul” inclus în Actul Final sub forma unei Declarații de principii.

„Regula consensului” în adoptarea deciziilor în toate organele de lucru ale CSCE/OSCE a fost propusă, definită și promovată de România, având o aplicabilitate generală.

Totodată, România a propus și susținut necesitatea continuității procesului lansat la Helsinki, prin asigurarea caracterului instituțional al acestuia – respectiv, crearea Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, obiectiv materializat peste 23 de ani de la semnarea Actului Final.

Presa vremii a elogiat această prestație, evidențiind că  „reprezentanții  români au venit la Helsinki cu o linie bine definită, fundamentată principial, ceea ce le-a permis să ia inițiative valoroase și să emită puncte de vedere originale în majoritate problemelor dezbătute” (nota un comentator britanic).

De-a lungul participării sale în cadrul OSCE, România a jucat un rol activ în consolidarea profilului organizației în domeniul combaterii amenințărilor transnaționale, inclusiv în ce privește promovarea adoptării de mandate strategice ale OSCE în domeniu. Astfel, pe durata Președinției în Exercițiu a OSCE, exercitată de România în anul 2001, au fost adoptate mandate ale organizației privind combaterea terorismului și activitățile polițienești. De asemenea, în 2011, România a facilitat negocierile pentru adoptarea Deciziei ministeriale privind creșterea coordonării și coerenței eforturilor OSCE în combaterea amenințărilor transnaționale, iar în 2012 a facilitat adoptarea mandatului strategic al OSCE privind combaterea terorismului. În perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2015, România a deținut Președinția anuală a Comitetului de Securitate al OSCE. Mandatul a fost exercitat de către Reprezentantul Permanent al României pe lângă Organizațiile internaționale de la Viena, Ambasadorul Cristian Istrate, și o echipă alcătuită din diplomați ai Misiunii Permanente a României la Viena. Mandatul acordat reflectă recunoașterea profilului activ al României în cadrul OSCE privind susținerea rolului, valorilor și principiilor fundamentale ale organizației în asigurarea păcii, securității și cooperării în Europa, prin valorificarea deplină a conceptului său unic de abordare cuprinzătoare a securității.

Care au fost motivele  care au determinat România să implice hotărât și consecvent  în afirmarea viziunii proprii privind CSCE/OSCE? Cum a definit diplomația română conceptul de securitate europeană  în anii ‘70?

În analiza poziției și contribuției României în problema securității și cooperării europene trebuie să pornim de la preocupările primordiale care vizau asigurarea condițiilor care să-i permită dezvoltarea liberă și o politică externă independentă, finalitate definită și aplicată după Declarația (de independență) din aprilie 1964 a C.C. al P.C.R. Aceste preocupări vizau:

• Slăbirea la maximum a ”corsetului” reprezentat de Pactul de la Varșovia;
• Opoziția categorică față de acțiuni de încălcare a suveranității și independenței țărilor membre (ex. Neparticiparea la invazia armată a Cehoslovaciei, în august 1968, și condamnarea publică a acestei acțiuni);
• Combaterea și respingerea doctrinei „suveranității limitate” („doctrina Brejnev”);
• Evitarea discutării problemelor securității și cooperării europene între cele două blocuri militare, insistând ca orice discuție a acestora să fie cu participarea tuturor statelor, inclusiv a celor neutre și nealiniate;
• Definirea clară a securității europene ca un sistem de angajamente din partea tuturor statelor, care să confere fiecăruia garanția că se va putea dezvolta liber și independent, la adăpost de pericolul unui act de agresiune ori amenințare cu folosirea forței împotriva suveranității și integrității sale teritoriale.

România a acționat consecvent pentru consolidarea binomului „securitate prin cooperare” (cooperative security), care a servit drept fundament pentru adoptarea unui nou concept  de securitate, care se deosebește radical de conceptul tradițional al „securității colective”,  pus la baza NATO și a Tratatului de la Varșovia.

Analiza contextului european la vremea respectivă permite o mai bună înțelegere a poziției României în fazele de pregătire și desfășurare a Conferinței. Pe continentul european au izbucnit două războaie mondiale, iar perioada postbelică era caracterizată prin „Războiul Rece” între cele două blocuri militare. Continentul era suprasaturat de armamente, trupe și baze militare (naționale și străine).  Ideea CSCE a apărut din dorința de a preveni o nouă conflagrație mondială și a deschide calea unei colaborări între națiunile continentului. România a avut, se pare, mai devreme și mai profund decât alte țări, o concepție teoretică și practică despre obiectivele pe care urma să le atingă conferința, despre rolul ei în procesul de democratizare a relațiilor internaționale, despre virtuțile unui astfel de proces în erodarea politicii de bloc și a sferelor de influență, pentru înfăptuirea unei Europe unite.

De la lansarea ideii ținerii unei Conferințe de securitate europeană, România a promovat conceptul „Securității europene ca un sistem de angajamente liber consimțite, clare și precise, din partea tuturor statelor, însoțite de măsuri concrete,  care să ofere tuturor țărilor garanția că se află la adăpost de orice agresiune, că se pot dezvolta liber, conform propriilor interese și propriei voințe, și să coopereze pe baza respectării principiilor fundamentale ale dreptului internațional”.  În consecință, Conferința general-europeană trebuia să elaboreze premisele fundamentale ale unui sistem de securitate și cooperare în Europa, bazat în principal pe un cod de conduită  al relațiilor dintre statele participante, pe un amplu program de cooperare în marile domenii de interes comun. Această viziune a stat la baza acțiunii României atât în pregătirea, cât și în desfășurarea propriu-zisă a Conferinței.

„… Activitatea românească a fost, pur și simplu, cea mai spectaculoasă și liberă față de cea a tuturor aliaților sovietici, care însă, cu excepția cehilor intimidați și a bulgarilor servili, au reușit  să ia legătura cu Occidentul  într-o manieră sau alta, într-un moment sau altul. Adesea, aceasta era o simplă conversație la un cocktail sau o discuție la un dejun discret, când vreun polonez sau ungur sublinia unui diplomat occidental importanța poziției occidentale, pe care el însă n-o va putea susține pe față la masa conferinței, așa cum o va face Ambasadorul Lipatti”- sublinia un ziarist american.

Budva, 2009, cu ambasadorul SUA în Muntenegru

Care au fost avantajele de care a dispus România de pe urma afirmării propriei viziuni privind securitatea europeană?

Evoluții noi, probleme noi, abordări dintre cele mai complexe au făcut ca procesul de securitate europeană declanșat în noiembrie 1972 să capete o personalitate proprie, prin rezultate originale și autentice, oferind statelor participante un cadru indispensabil unei colaborări așezate pe baze noi, democratice.  Este vorba, în primul rând, după cum am menționat, de un cod de conduită, bazat pe acțiuni normative ale principiilor de drept internațional, considerate în perspectiva lor mondială și regională. Totodată, a fost elaborat un vast program de acțiune vizând colaborarea pe multiple planuri dintre statele participante pe o perioadă îndelungată. A constituit, de asemenea, un model nou, democratic de negociere, care a devenit un comportament politic în cadrul procesului CSCE. A  fost asigurată continuitatea eforturilor multilaterale, începute acum peste 45 de ani.

Abordarea privind consolidarea securității și stabilității nu s-a limitat strict la o anumită problemă, ci a avut o abordare cuprinzătoare, iar adoptarea deciziilor prin consens transformă elaborarea și adoptarea acestora într-un proces tot atât de important ca și deciziile propriu-zise. Angajamentele conținute în acestea au o natură politică.

Procesul CSCE/OSCE a oferit statelor participante un cadru și un canal permanent de comunicare, precum și un program de cooperare multilaterală pe termen lung. A promovat, în egală măsură, stabilizarea și schimbările pașnice în Europa, reușind să depășească climatul bipolar apărut după război; a lărgit câmpul de acțiune al cooperării dintre state, introducând noi domenii de cooperare.

Se cuvine a releva faptul că atât în faza preliminară, cât și la fazele care au urmat în procesul de redactare  și adoptare a Actului Final, diplomația română s-a afirmat puternic,  reușind să transpună în documentele Conferinței prevederi importante, care stau la baza procesului CSCE. Este semnificativă în acest sens aprecierea lui Rene Maheu, director general al UNESCO, într-o scrisoare adresată Ambasadorului Valentin Lipatti, „… Consider Actul de la Helsinki ca pe un eveniment important în sine însuși (el marchează sfârșitul perioadei postbelice) și care ar trebui să aibă consecințe considerabile pentru Europa și, în fapt, pentru lumea toată în ansamblul ei… Puteți fi, în mod legitim, mândru de rolul de prim rang pe care l-ați jucat în cadrul negocierilor de la Geneva, al căror succes și mare parte din substanța lor vi se datorează… Ar trebui totuși să dăm urmări concrete declarațiilor de principiu de la Helsinki, altminteri opinia publică, în Occident cel puțin, va cădea din nou în capcana vechii rutine bazate pe neîncredere sau indiferență, care, sub pretextul realismului, a săpat împărțiri atât de pernicioase în sânul Europei”.

Care a fost contribuția României la redactarea Actului Final de la Helsinki?

Unele aspecte concrete ale contribuției României la redactarea Actului Final au fost deja menționate. Aș menționa, totodată, că pentru faza a II-a a Conferinței pentru securitate și cooperare în Europa care s-a desfășurat la Geneva, în perioada 29 august 1973 – 20 iulie 1975, MAE român  a pregătit următoarele proiecte de documente, pe care le-a promovat delegația țării noastre în timpul negocierilor :

– Proiect de declarație cu privire la principiile care guvernează relațiile dintre statele participante la Conferința pentru securitate și cooperare în Europa.

– Proiect de „Măsuri destinate să facă efectivă nerecurgerea la forță și la amenințarea cu forța în relațiile dintre statele participante la Conferința pentru securitate și cooperare în Europa”.

– Proiect de „Document privind aspectele militare ale securității”.

– Proiect de „Document privind cooperarea în domeniul științei, tehnicii și mediului înconjurător”.

– Proiect de „Document privind cooperarea culturală și contacte între oameni”.

– Proiect de „Rezoluție cu privire la crearea unui organism pentru consultări în problemele securității și cooperării în Europa”.

În ultimii 40 de ani, procesul CSCE a suferit schimbări importante. Cum este definită în prezent misiunea OSCE?

După semnarea Actului Final am asistat la o degradare a destinderii, apariția unor stări de tensiune și de confruntare, care au avut o influență negativă asupra procesului de securitate și cooperare. Procesul CSCE a avut însă suficientă vitalitate și nu a fost complet deteriorat sau lichidat. Dimpotrivă. Se poate spune, deci, că procesul CSCE/OSCE este legat de evoluția destinderii, dar că, la rândul său, el poate juca un rol pozitiv asupra ameliorării climatului politic internațional. Chiar și în momentele de tensiune și de confruntare, continuarea procesului CSCE/OSCE nu a fost afectată. Acesta a trebuit să traverseze schimbările radicale din anii 1989-1990, transformându-se într-o structură regională (OSCE) cu mecanisme și structuri permanente, devenind cea mai cuprinzătoare structură de cooperare euro-atlantică, incluzând state independente din spațiul de la Vancouver la Vladivostok. OSCE a dobândit o vastă experiență în abordarea multidimensională, atocuprinzătoare a securității.  Are prezențe teritoriale – instrumente unice pentru alertă timpurie, prevenirea conflictelor, gestionarea crizelor și reconstrucția post-conflict. OSCE este ghidată de 3 obiective: consolidarea securității și stabilității; îmbunătățirea vieții oamenilor; consolidarea capacității de acțiune a organizației. Primele două obiective sunt pe linia principiilor de bază ale Actului Final de la Helsinki și ale Cartei ONU. Cel de al treilea obiectiv se referă la necesitatea de a adapta OSCE la provocările actuale.

Care sunt așteptările și provocările pe care statele membre le manifestă în raport cu dimensiunea securității europene, în raport cu amenințările neconvenționale la care se expun?

În edificarea unei Europe sigure și prospere, este necesară conjugarea eforturilor tuturor organizațiilor partenere – UE, NATO, OSCE, CoE -,  întrucât nici o organizație nu poate de una singură să facă față provocărilor actuale. De aceea, cooperarea între OSCE și diferite alte organizații în direcția asigurării unei securități atotcuprinzătoare, indivizibile, bazate pe cooperare este un imperativ. Este nevoie de restabilirea și consolidarea încrederii reciproce.

Dialogul pe probleme de securitate nu poate fi separat de amenințările actuale, noi la adresa securității. OSCE este un loc potrivit pentru un asemenea dialog strategic și atotcuprinzător.

Un număr de state în OSCE sunt încă în perioada de tranziție, mai lungă decât s-a anticipat, care trebuie să depună eforturi pentru a îmbunătăți capacitatea instituțională, a dezvolta domnia/supremația legii etc., ceea ce înseamnă mult mai mult decât adoptarea unor simple documente în cadrul OSCE. Implementarea dreptului și normelor internaționale continuă să fie inegală, inclusiv pentru că există păreri diferite între statele participante privind importanța dezvoltării unor instrumente corespunzătoare în cadrul OSCE în toate cele trei dimensiuni.

Conflictele și sfidările la adresa securității, îndeosebi transnaționale, nu afectează în egală măsură și cu aceeași intensitate toate statele participante. Păreri fundamental diferite între statele participante persistă în legătură cu modul de abordare a acestor probleme și soluțiile care pot fi adoptate (De ex. Tratatul privind  Armamentul Convențional – CFE, Documentul de la Viena privind Măsurile de Încredere și Securitate – CSBM). În OSCE sunt teritorii (Kosovo, Caucaz) cu state care și-au proclamat unilateral independența, care sunt contestate sau interpretate diferit. OSCE dispune de un număr mare de instrumente, problema este, însă, dacă aceste instrumente, precum și cele altor foruri internaționale sunt eficiente. Cum poate fi asigurată folosirea eficientă a acestora (prin analiză, prin acțiuni mai concrete);  Cum poate fi consolidată respectarea dreptului și normelor internaționale în toate regiunile OSCE? Sunt oare necesare noi instrumente, inclusiv principii și norme, sau este suficientă adaptarea mecanismelor existente și mai multă claritate privind utilitatea lor?

În cei peste 40 de ani, OSCE a reprezentat un forum de dialog permanent; a creat structuri, instituții și prezențe în teren; o abordare atotcuprinzătoare și prin cooperare a securității, bazată pe un cadru larg de principii și norme. Toate acestea constituie o bază solidă care ar trebui dezvoltată și consolidată, ceea ce nu înseamnă că trebuie ignorate deficiențele și frustrările. Dar, dacă există dorință pot fi identificate și căi.

Voința politică a statelor participante va determina eficiența OSCE.

Este necesar să se depună eforturi pentru asigurarea complementarității active între organizațiile partenere – NATO, UE, OSCE, CoE ,-  și de a stimula o dinamică pozitivă.

După cum am menționat, România a jucat un rol important în procesul de la Helsinki. Acum trebuie să ifentificăm căi de a folosi această organizație, de a o reforma și consolida astfel, încât să devină un instrument util în promovarea reformelor democratice, în apărarea intereselor strategice ale țării. Sunt necesare eforturi pentru combaterea și prevenirea traficului de persoane, arme și droguri; protecția mediului înconjurător ș.a. Pentru a fi un instrument eficient de securitate în Europa, este necesar ca instituțiile și mecanismele OSCE să fie consolidate.