Comisia pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European (PE) a adoptat propunerea potrivit căreia România și Slovacia vor benefecia de un an suplimentar pentru cheltuirea fondurilor europene aferente perioadei 2007-2013.

În urma întâlnirii cu președintele Lituaniei, Dalia Grybauskaitė, Prim-ministrul României a declarat:

„Am primit o veste foarte bună pentru România: Comisia Regională a Parlamentului European a adoptat propunerea Comisiei și Consiliului de a accepta regula „n+3” pentru România și Slovacia. Aceasta este o veste foarte bună pentru noi, ultimul pas va fi votul în plenul Parlamentului European. România va avea, astfel, oportunitatea de a utiliza mai bine resursele financiare pentru perioada 2007-2013 și de a se pregăti pentru perioada 2014-2020”.

”Este propunerea oficială a Comisiei privind acordarea pentru România și Slovacia a unui sistem special de absorbție a fondurilor de coeziune disponibile în perioada 2007-2013 pe sistemul <<n+3>>. De fapt, mai câștigăm un an în care putem depune proiecte, practic putând să recuperăm anii 2010-2011, care au fost pierduți pentru accesarea de fonduri europene, și, în acest fel, pericolul de dezangajare a unor fonduri este, să zic, îndepărtat, iar posibilitatea noastră de a avea un grad de absorbție finală, mult mai mare decât credeam în acest moment, devine efectivă”, a declarat Victor Ponta.

Întâlnirea a avut menirea de a consolida cooperările din Uniunea Europeană, securitatea energiei și de a clarifica chestiunile privind parteneriatele cu țările din estul Europei. Aceasta este prima vizită a unui prim-ministru român în Lituania în toată istoria diplomatică dintre cele două țări.

 
 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu