În cadrul proiectului Calitate și performanță în programele de masterat prin integrarea competențelor de comunicarea in afaceri și sustenabilitate în societate bazată pe cunoaștere Mihai ROȘCA a fost coordonator al programului de masterat Marketing și comunicare în afaceri. Acesta ne va povesti despre sansele oferite de proiectul CASSPER.

Mă numesc Mihai ROȘCA și sunt conferențiar în cadrul departamentului de Marketing la Academia de Studii Economice din București si va voi vorbi despre sansele oferite de proiectul CASSPER.

Am spus șansa pentru că într-adevăr fost o șansă să ocup această poziție datorita lucrurilor pe care le-am învățat atât în cadrul ședințelor comune cât și în cadrul vizitei de la Universitatea din Perugia.

În primul rând, ar trebui să vorbesc despre ședințele din cadrul proiectului unde am avut șansa să descopăr profesori pe care îi cunoșteam, dar nu știam că avem pasiuni comune de îmbunătățire a activității de predare. Astfel, am făcut schimb de cunoștințe, metode de abordarea a studenților și de creștere a gradului de implicare a acestora. De 13 ani de când sunt membru al acestei instituții am participat la ședințele departamentului din care fac parte, dar aceste întâlniri interdepartamentale, acest mix de profesori care vin și susțin fiecare ce este mai bun ca metodă de predare, ca mod de a vedea lucrurile cred că este foarte benefic și ar trebui continuat.

O a doua șansă a fost să colaborez cu cei doi colegi a mei Stefan Căescu și Florin Ionescu. Împreună am încercat să îmbunătățim materialele de învățare și modul de predare al disciplinelor Managementul mărcii și Analiza și planificarea mix-ului de marketing unde am realizat o serie de materiale atât pentru curs, cât și pentru seminar.

Cu aceștia am avut numeroase întâlniri doi la doi pentru fiecare material integrat în program cât și întâlniri toți trei pentru a asigura o linie comuna de dezvoltare a materialelor de învățare. Aici am realizat importanța acestor discuții științifice pentru dezvoltarea manualelor, studiilor de caz care lipseau din organizarea noastră.

A treia șansă a fost vizita la Universitatea din Perugia, unde în afară de discuțiile academice despre modul de organizare a programelor de studii, curiculă, bibliotecă etc am avut șansa să descopăr un sistem care pentru noi reprezintă un model datorită vechimii pe care îl are, dar și un model pentru modul în care au abordat problemele actuale care ne unesc, subfinanțarea activității de învățământ, scăderea numărului de studenți, cercetarea științifică etc.

Nu în ultimul rând ar trebui să menționez platforma care din păcate am descoperit-o prea târziu și care consider că este un element necesar oricărui curs desfășurat în Academie, de aceea începând cu acest an universitar eu o voi folosi la cursurile mele deoarece poate să asigure livrarea suporturilor de curs, modalitatea de rezolvare a studiilor de caz si a informațiilor ce dorim sa le transmitem studenților, evaluare pe parcurs îmbinând astfel noile tehnologii cu metodele clasice de predare.

 

  Afla mai multe despre proiectul CASSPER accesand site-ul www.cassper.ase.ro.

Titlul proiectului: „Calitate și performanță în programele de masterat prin integrarea competentelor de comunicare în afaceri și sustenabilitate în societatea bazată pe cunoaștere”

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013

Axa prioritară nr. 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”

Domeniul major de intervenţie 1.2. ”Calitate în învăţământul superior”

 
 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu