Programarea financiară 2007-2013 se încheie joi, 31 decembrie 2015, termen până la care se pot deconta cheltuielile efectuate din fondurile europene alocate de CE fiecărui stat membru.

Probabil, în zilele următoare, va exista o comunicare oficială din partea autorităţilor române privind gradul de absorbţie atins la finalul acestei perioade, în ceea ce priveşte fondurile structurale. Cum- din acest punct de vedere- România a începul anul 2015 pe ultimul loc în rândul statelor membre UE, iar întârzierile înregistrate în gestionarea fondurilor europene s-au perpeturat de la an la an, absorţia se va opri undeva în jur de 65%-68%. Acest lucru înseamnă că, din cele aproape 20 de miliarde de euro avute la dispoziţie, România va pierde peste 6 miliarde de euro.

La o solicitare Europunkt transmisă Ministerului Fondurilor Europene (MFE), ministerul a făcut următoarele precizări:

„Perioada de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul programelor se încheie la 31 decembrie 2015, ceea ce înseamnă că plățile efectuate de beneficiari în cadrul proiectelor finanțate din aceste programe, după data de 31 decembrie 2015, nu vor mai fi rambursate de Comisia Europeană.

Pe de altă parte însă, România (ca orice stat membru care a beneficiat de asistența nerambursabilă UE în perioada 2007-2013) are posibilitatea de a declara Comisiei Europene, până la 31 martie 2017, toate cheltuielile efectuate în cadrul proiectelor în perioada de eligibilitate. În plus, statele membre trebuie să se asigure că toate proiectele incluse în declarația finală de cheltuieli sunt funcționale, ceea ce înseamnă că sunt finalizate și în uz, pentru a fi considerate eligibile”.

Totodată, subliniază MFE, “proiectele care nu vor fi finalizate până la data elaborării de către autoritățile de management a declarației finale de cheltuieli pentru program și care întrunesc cerințele prevăzute de Comisia Europeană pentru a putea fi considerate eligibile (au un buget de total de cel puțin 5 milioane euro, există o justificare temeinică, iar contribuția UE aferentă nu depășește 10% din alocarea totală pentru programul în cadrul căruia au fost finanțate) vor fi incluse pe o listă a proiectelor nefuncționale, care va fi asumată de guvern, cu obligația finalizării lor până la data de 31 martie 2019”.

Aceste prevederi sunt valabile pentru toate Programele Operaţionale aferente programării financiare 2007-2013.

Alocarea financiară totală pentru 2007-2013          

Pentru perioada 2007-2013, România a avut alocată suma de 19,51 miliarde euro, din care 19,05 miliarde euro sunt alocate programelor operaţionale aferente obiectivului „Convergenţă”, iar 0,46 miliarde sunt alocate obiectivului „Cooperare Teritorială Europeană”.

Din totalul de 19,05 miliarde euro, 12,53 miliarde euro reprezintă fonduri structurale (Fondul European de Dezvoltare Regională şi Fondul Social European) şi 6,52 miliarde euro, Fond de Coeziune.

Stadiul cheltuielilor pentru fiecare program operaţional (sursa MFE).

tabel fonduri UE

În plus faţă de fondurile structurale, România a beneficiat de fonduri europene destinate dezvoltării rurale, unde absorbţia finală va fi de aproximativ 90%.

 

Tags: , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu