AFIR: Start la plățile pentru proiectele de dezvoltare rurală 2014-2020
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a efectuat primele plăţi aferente Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, în zilele următoare urmând să fie comunicată suma plătită beneficiarilor până în prezent.
Acestea sunt primele plăţi aferente programării financiare 2014-2020 făcute de România.
„În ceea ce priveste Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală – spre deosebire de fondurile structurale – regulamentele europene nu prevăd obligativitatea reacreditarii Agenţiei de Plăţi în noua perioadă de programare. În cursul anului 2014, auditul Comisiei Europene a constatat respectarea criteriilor de acreditare, iar în 2015 a avut loc un audit extern care a aratat aceleasi rezultate. În acest moment, AFIR este acreditata si isi mentine acreditarea”, se arată într-un răspuns transmis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) la o solicitare Europunkt.
Potrivit sursei mai sus menţionate, AFIR a efectuat deja primele plăţi aferente Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.
În perioada 25 martie 2015 -18 decembrie 2015, AFIR a primit 7.697 de cereri de finanțare. Valoarea totală a fondurilor europene nerambursabile solicitate prin aceste proiecte a fost de peste 1,55 miliarde de euro.
Sursa foto: CE


fără comentarii
Fii primul care comentează