De ani de zile, mediile universitare şi de cercetare din România sunt acaparate de discursul meritocraţiei. „Dacă eşti foarte bun, dacă propui un proiect foarte bun, atunci este absolut sigur că în calitatea ta de tânăr cercetător sau de tânăr doctor vei obţine finanţare pentru proiectele tale. Numai leneşii, numai incompetenţii se vaită de pe margine că sistemul este construit prost şi accesibil doar celor cu pile şi relaţii.” Am avut ocazia în nenumărate rânduri să asist la asemenea discuţii şi tot de atâtea ori am fost certată public pentru hotărârea cu care am spus că teoria sună foarte frumos, dar că practica ne omoară. Domnul Adrian Curaj însuşi mi-a explicat acum câţiva ani, la o conferinţă, cât de mult mă înşel. Am astăzi o dovadă limpede că practica ne omoară.

Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii (ICCV) al Academiei Române este beneficiarul şi coordonatorul unui proiect POSDRU, pe care îl derulează în parteneriat cu Institutul de Sociologie (IS), Institutul de Economie Națională (IEN), Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport (UNEFS) şi Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” (ANI). În acest proiect – ID 141086 „Pluri și interdisciplinaritate în programe doctorale și post-doctorale” – au fost scoase la concurs 40 de burse postdoctorale.

Lăsând la o parte foarte proasta organizare şi publicarea pe site a unor informaţii contradictorii, precum şi nenumăratele abuzuri şi umilinţe pe care participanţii au fost nevoiţi să le înfrunte în perioada de înscriere sau în cursul aşa-zisului „interviu”, cea mai mare problemă este, în opinia mea, aceea că, în fapt, s-a organizat un simulacru de concurs, că se ştia dinainte cine va obţine bursele, anume doar cei afiliaţi instituţiilor partenere în proiect, doar cei cu susţinere şi relaţii.

Îmi dau seama acum că acesta este un obicei foarte vechi şi că, în general, în proiectele POSDRU, obţin burse doar cei care au pile şi relaţii şi că oamenii „din exterior” au acces la finanţare foarte rar sau deloc sau au acces în măsura în care mai rămâne un loc disponibil după ce au fost rezolvaţi „ai noştri”. Din păcate, această bănuială poate fi foarte greu probată, pentru că, de regulă, nu sunt făcute publice informaţiile precum cine s-a înscris la concurs, de la ce instituţii vin candidaţii, de la ce instituţii provin câştigătorii, de la ce instituţii provin membrii comisiilor de evaluare. Acum însă avem, probabil pentru prima dată în istoria POSDRU, o astfel de dovadă. Ne-a furnizat-o Academia Română prin ICCV, în neţărmurita lor dragoste pentru transparenţă şi echitate.

Potrivit datelor de pe website-ul ICCV, la concurs s-au înscris  323 de candidaţi pentru cele 40 de burse postdoctorale. Dintre aceştia, 111 au fost declaraţi neeligibili; 34 dintre neeligibili au depus contestaţii, iar 25 au fost declaraţi ulterior eligibili şi au intrat în competiţie. (Dacă 25 din 34 de contestaţii au fost admise, ce putem spune despre întreaga procedură de evaluare a dosarelor? Cât de credibilă mai este ea?) S-a ajuns aşadar la un total de 237 de candidaţi pentru 40 de burse. Participanţii au venit din toată ţară, inclusiv de la Suceava, Timişoara, Iaşi, Oradea, Arad sau Cluj. Dar ajunşi în Bucureşti au descoperit (am descoperit, că am fost şi eu) că membrii comisiei ne „invitaseră” doar ca să ne ia în derâdere, că, deşi se presupunea că trebuia să ne susţinem proiectele de cercetare în faţa comisiei, aceasta nu citise proiectele, după cum nu citise nici alte documente din dosarele de înscriere. Şi am mai descoperit că de multă vreme fuseseră „aleşi” câştigătorii.

Oricine poate vedea că în lista cu cei 40 de câştigători se regăsesc angajaţii instituţiilor partenere în proiect (ICCV, IS, IEN, INEFS şi ANI), precum şi colaboratori sau foşti studenţi ai membrilor comisiei de evaluare. O căutare simplă pe Google (şi pe site-ul ICCV) a arătat că persoanele admise sunt, într-un fel sau altul, cunoştinţe sau relaţii ale membrilor comisiei de evaluare. Oare a influneţat asta rezultatul final?  Să fie doar o coincidenţă? Să fie vorba de conflict de interese?

Comisia de evaluare a fost formată din profesori şi cercetători angajaţi la instituţiile partenere. Nici măcar un membru al comisiei nu a venit din exterior. În dimineaţa de 23 mai 2014 (ziua în care, potrivit anunţului iniţial, ar fi trebuit publicate rezultatele), componenţa comisiei a fost pentru prima dată anunţată (publicată pe site). În după-amiaza aceleiaşi zile însă, documentul respectiv fusese deja scos de pe site. Şi scos a rămas. Oare de ce l-au scos? Am telefonat la secretariatul ICCV şi am întrebat ce s-a întâmplat cu documentul respectiv. Doamna Viorica Rotaru mi-a răspuns că nu ştie nimic, nici ce s-a publicat pe site, nici ce s-a scos de acolo. Din fericire, descărcasem deja documentul înainte de a fi fost şters. În opinia mea el este foarte grăitor pentru că arată că angajaţi ai instituţiilor partenere în proiect şi-au evaluat şi admis colegii, subalternii, studenţii.

Ştiu că atunci când apare un post liber în sistemul de învăţătânt superior sau de cercetare el este deja „dat” şi „luat”, dar nu ştiam că la fel este şi cu proiectele POSDRU. Acum ştiu şi îmi pare foarte rău că m-am înscris la concurs. Aş fi dorit ca Academia Româna să anunţe prin ICCV că cele 40 de burse postdoctorale sunt destinate angajaţilor instituţiilor partenere şi colaboratorilor lor. Dacă aş fi ştiut de la început despre ce este vorba, nu aş mai fi pierdut timp, energie şi bani, ajutând Academia Română să simuleze corectitudinea.

Ce propun eu:

  1. Asemenea concursuri să fie organizate corect, lăsând pe cel mai bun să câştige. În acest caz este limpede că toate comisiile de evaluare trebuie să fie compuse din oameni care vin din afara instituţiilor partenere. Altminteri se întâmplă ce s-a împlâmplat la ICCV.

Sau

  1. Să se anunţe de la început că proiectele sunt menite a satisface nevoile instituţiilor partenere, că doar angajaţii, cunoscuţii şi colaboratorii lor pot participa la concurs, că doar aceştia pot fi declaraţi câştigători. În felul acesta nu mai punem pe drumuri şi nu mai umilim sute de oameni, doar ca să dăm satisfacţia ipocrită unora că ar fi ales pe cei mai buni într-o competiţie cu aproape şase candidaţi pe un loc.

Admit faptul că într-o competiţie unii trebuie să piardă. Admit că pot fi alţii mult mai buni ca mine într-un concurs. Dar trebuie să am garanţia şi încrederea că acel concurs a fost unul corect, nu unul simulat. Dacă pierd atunci când particip la un concurs organizat cinstit, ştiu că mai am o şansă. Mă pregătesc mai bine şi mă înscriu la alt concurs. Dar dacă toate concursurile sunt simulate şi aranjate, atunci nu am nici o şansă şi nici o alternativă.

În concuzie, ce îmi rămâne de făcut?  Sau îmi fac bagajele şi plec să fac cercetare în Suedia sau în Finlanda, deşi nu vreau să fac aşa ceva. Sau renunţ definitiv la ideea de a cerceta şi mă apuc în România de grădinărit. Sau intru în sistem, îmi caut şi eu… „o cunoştinţă”, mă fac cărător de mapă într-un institut al Academiei Române, poate ajung şi secretar de stat într-un minister, iar după aceea o să am acces la tot felul de programe şi finanţări pentru proiectele mele de cercetare. Sau împreună punem presiune pe sistem şi îl obligăm pe el, pe sistem, să respecte legile şi bunul simţ. Pentru aceia care aleg a patra varianta, planul ar putea fi cam aşa:

  1. Luni şi marţi, 26-27 mai 2014, depunem în masă contestaţii individuale la ICCV.
  2. Depunem individual şi colectiv sesizări şi memorii la ICCV, AMPOSDRU, Academia Română, Ministerul Fondurilor Europene şi pe unde mai credem că este cazul.
  3. Scriem o petiţie comună, deschisă publicului spre semnare, prin care cerem reintroducerea evaluării internaţionale.

Ce vom cere, concret?

  1. Cerem anularea concursului de la ICCV, formarea unei noi comisii de evaluare; reanalizarea tuturor dosarelor, inclusiv a celor respinse în prima etapă ca neeligibile.
  2. Cerem evaluarea modului în care s-au desfăşurat toate competiţiile postdoctorale din 2014, pentru că mi-au scris foarte mult colegi că ceea ce s-a întâmplat la Bucureşti la ICCV s-a întâmplat şi la SNSPA, şi la Institutul Gheorghe Zane de la Iaşi, şi prin alte părţi.

Trebuie să reacţionăm! Nu ne putem resemna! Aşa cum îmi spunea cineva, trebuie să mai existe puţină onestitate şi în ţara asta!

Important
Cine vrea să semneze petiţia este rugat să transmită de urgenţă Elenei Dragomir următoarele informaţii: nume şi prenume, domeniul de doctorat, dacă a participat la concurs sau este susţinator, la dragomir_elena2005@yahoo.com

Articol preluat de pe LaPunkt.ro

 

Tags: , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu