Eroii potopului

La noi în ţară, dezastrele naturale vin atât de precis de parcă ar putea fi anticipate, dar noi lăsăm totul în seama hazardului. Nu facem niciodată nimic să preîntâmpinăm. Când focul arde năprasnic, turnăm apă, când apa vine în puhoaie, evacuăm totul din calea ei, iar când ninsoarea viscolită formează troiene înfricoşătoare… şi atunci găsim cum să ieşim la suprafaţă. Nu facem stăvilare, nu avem niciun plan, nu verificăm nimic pentru că nouă nu ni se poate întâmpla ceva… însă mereu suntem luaţi pe nepregătite. Este un joc al elementelor esenţiale: apă, aer, pământ şi foc. Nu putem interveni când se fac jocurile, pentru că este alt nivel… cel divin! Se intervine numai în faza acută. Tot atunci apar eroii; coboara din elicoptere, din bărci sau din limuzine.

Nimic nou. Sunt personajele de la televizor sau din social-media. Am uitat să spun că eroii noştri sunt de cel mai înalt rang: preşedinte, prim-ministru, miniştri – de la apărare, interne, mediu, finanţe, o suită întreagă. Ei sunt eroii potopului. Câteodată, unii răutăcioşi aduc vorba de inadecvare vestimentară – ba hainele lor sunt prea scumpe şi numai „de firmă”, tocurile prea înalte pentru mocirlă – sau că este prea multă tehnică audio-video în jur. Apoi, apar alte şi alte probleme. De pildă, „forţele de ordine” care îi înconjoară pe eroi nu ştiu tot timpul cum să apară suficient de convingător în filmul vieţii lor. Odată i-am vazut că asigurau propulsia unei bărci ce inainta agale pe o apă care nu trecea de genunchi… Iar sinistraţii, la fel ca puhoaiele, strică şi ei. Nu cooperează mai deloc, nu doresc să plece, să-şi lase acareturile şi animalele, se văicăresc continuu… este un adevărat balamuc.

În astfel de situaţii, la noi este altfel decât în alte ţări. Acolo, dezastrele şi calamităţile îşi găsesc eroii prin alte locuri. Sunt poliţişti, jandarmi, pompieri sau oameni obişnuiţi. Câte nu s-a spus despre atentatul de la 9 septembrie şi despre eroii acelei clipe. Preşedintele SUA i-a amintit mereu: On 9/11, our nation saw the face of evil. Yet on that awful day, we also witnessed something distinctly American: ordinary citizens rising to the occasion, and responding with extraordinary acts of courage.

S-au făcut şi filme. Îmi vine în minte Word Trade Center al lui Ridley Scott, inspirat dintr-o poveste adevarată, cu ofiţerii John McLoughlin şi William Jimeno. Făceau parte dintr-o echipă de salvare, dar au fost prinşi între darâmăturile turnurilor gemene… Apoi, salvaţi de alţi eroi care îşi riscă viaţa. La noi, astfel de oameni nu prea există. Eroii par să fie aceeaşi cu bufonii, limbuţii care tot apar la televizor. Sau dacă mai apare vreunul, din greşeală, pe undeva este rapid scos din cadru pentru că nu dă bine. Totul trebuie pregătit pentru micul ecran sau pentru virtual, pentru că de aici se culeg aplauze, adeziuni, se recrutează și se cultivă susţinătorii… se primesc likes și se dau share.

Mesajul pleacă de undeva și ajunge, într-o clipă, în cel mai ascuns coclau cu antenă şi televizor sau conectat la Internet. Ceea ce fac natura şi eroii noştri din Grădina Carpatică nu ar putea să facă niciun scenarist de la Hollywood într-un blockbuster film!

Articol preluat din LaPunkt