Satul și orașul: prieteni sau dușmani?

Considerate spații veritabile, atât satului cât și orașului li se aduc laude sau „ocări”, dar ambele consituie spații de dezvoltare prielnice în funcție de firea umană, de aspirații și convingeri. Nu se poate afirma că cel născut la sat se va afilia satului sau cel născut la oraș se va numi orășean. Materialul de față își propune evidențierea a trei relații dintre sat și oraș, legături  ce pot fi interpretate în funcție de  convingerile fiecăruia.

Definim îndeobște modernitatea și modernizarea prin caracteristici precum industrializarea și urbanizarea, aceste două procese susținându-se reciproc și având ca principale efecte: îmbunătățirea calității vieții, schimbarea stilului de viață, a modului de muncă și de locuire. De altfel, vorbim chiar de o revoluție industrială (sau mai multe) care impune în spațiul economic sistemul de producție industrial, mai productiv, mai eficient, aducător de venituri mult mai mari în raport cu sistemul agricol și, deci, implicit, mai dezirabil, în opinia economiștilor și nu numai.

Că industrializarea și, implicit, urbanizarea nu s-au produs în același timp peste tot în lume, nici măcar în Europa, și nici cu aceeași intensitate, aceasta nu a făcut decât să creeze decalaje între diferite țări sau regiuni geografice, decalaje care, în unele cazuri au fost depășite (ex. Germania), în altele s-au adâncit.

Desigur, au existat și există și astăzi orașe cu funcții diferite de cele industriale: comerciale, turistice, universitare, noduri de căi de comunicație etc. Totuși, ceea ce a dat cel mai putenic impuls urbanizării a fost industrializarea care, pe de o parte „a chemat” populația, oferindu-i locuri de muncă, a stimulat construcția de locuințe, furnizând venituri-preponderent salariale acesteia, iar pe de altă parte, a fost o sursă de venituri pentru oraș, dându-i posibilitatea să se dezvolte și să se modernizeze.

Fără industrie, satul a rămas „încremenit” într-un anumit stil de viață, atât la nivel comunitar, cât și la nivel individual. Sub raport cultural însă, în timp ce în cazul orașelor asistăm, încă de la înființarea lor, la o pervertire a valorilor tradiționale, concomitent cu insinuarea unor noi valori, în multe sate patrimoniul cultural s-a prezervat o lungă perioadă de timp.

Definițiile date satului și orașului pun în general accentul pe elementele fundamentale care diferențiază cele două tipuri de așezări umane: mărimea, specificul activității și modul și nivelul de organizare. Astfel, orașul este definit ca o formă de comunitate umană caracterizată printr-un număr relativ mare de locuritori, cu activități economice preponderent din domeniul industriei și serviciilor, și având grad avansat de organizare socială, adminstrativă și instituțională. „Orașele împing carul evoluției înainte; satele îl țin pe loc, îl păstrează” afirma Xenopol în 1899 (A.D. Xenopol, Publicistica Economică, p. 206) iar Karl Marx susținea că „orașul reprezintă faptul concentrării populației, a uneltelor de producție.., în timp ce satul ilustrează tocmai faptul opus, izolarea și fărămâțarea”(Karl Marx, 1972, p. 419).

Definițiile actuale introduc și alte elemente precum: raportarea la spațiu și timp, comportamentul, valorile, relațiile interumane. Unii sociologi definesc orașul ca fiind „o formă de comunitate umană caracterizată prin: a) volum demografic relativ mare; b) organizare socială bazată pe diviziune organizațională și specializarea a serviciilor; c) reglementare instituțională formală a relațiilor sociale; d) importanță scăzută a relațiilor de rudenie; e) relații de intercunoaștere redusă (anonimat urban);  f) componente eterogene; g) cultură eternogenă cât mai diversificată” (Dicționarul de sociologie, cood.Vlăsceanu, Zamfir, Ed. Babel, 1998, p.405).

În definirea celor două realități, trebuie să avem în vedere și diferențele dintre diferite tipuri de sate sau diferite tipuri de orașe funcție de mărime, aspect, perioadă și modul în care au apărut, funcții, localizare geografică, perspective.

O intensă dezbatere s-a purtat și se poartă în jurul primatului, respectiv a relațiilor dintre sat și oraș. Amintesc aici două dintre cele mai interesante teorii: ipoteza imploziei urbane (Lewis Mumford) și teoria „urbanul primează, ruralul urmează” (Jane Jacobs).

Mumford susține că, în anumite condiții socio-economice și naturale, satul dobândește funcții suplimentare precum cea productivă, de apărare, culturală, administrativă, fapt ce determină o concentrare a populației în aceste spații și, implicit,  o adaptare a organizării teritoriului, cu alte cuvinte, transformarea sa în oraș. Această teorie este susținută și pentru spațiul românesc, D.Sandu incluzând în categoriile de orașe românești, după criteriul genezei „orașe apărute pe locul satelor”.

Dimpotrivă, Jane Jacobs susține că orașul și satul apar concomitent, ca așezări distrincte, cu funcții complementare, orașul având o funcție activă antrenantă în economia mediului înconjurător, activități multiple și diversificate din orașe impulsionând activitățile agricole din sate și schimbul dintre cele două medii.

De-a lungul timpului, relațiile dintre sat și oraș au fost considerate de complementaritate. Totuși, industrializarea, chiar dacă modernizează și agricultura prin mașini agricole, chimizare, selecția semințelor, plantelor și animalelor, creează o falie  între sat și oraș, nu puțini fiind cei care percep ca tensionată relația dintre sat și oraș. Liviu Rebreanu considera că „între sat și oraș a fost și mai persistă pretutindeni un antagonism, la noi însă parcă mai viu și mai accentuat…Pe când țăranul român dă orașului tot, civilizația orășenească îi oferă numai sarcini și fraze goale. Țăranul e serios și naiv, orășanul e ironic și sceptic. Poate de aceea țăranul n-are încredere în orășan, iar  orășanului i-e rușine de țăran, când nu-i e frică (L.Rebreanu, Laudă țăranului..p. 122-123, în Gh.Iacob, L.Iacob, 1995).

În prezent, în unele zone dezvoltate ale lumii, diferențele dintre sat și oraș se diminuează până la dispariție, unul dintre motive fiind „postindustrializarea”. Cu alte cuvinte, un nou tip de economie în care ponderea cea mai mare o are sectorul terțiar, cu posibilități mult mai apropiate de implementare atât în mediul rural, cât și în cel urban. În același timp, strategiile de dezvoltare din țările dezvoltate vizează apropierea dintre condițiile de viață din mediul urban și rural în virtutea principiilor egalității de șanse, dar și cu scopul stabilizării populației în mediul rural.

Apare întrebarea: această uniformizare nu ne aplatizează și existența, nu cumva ne reduce opțiunile privind modul de viață? Totodată, consider că în afara celor două moduri de abordare, oarecum consacrate, ale relațiilor dintre sat și oraș, de complementaritate și de opoziție, poate fi, și chiar cred că trebuie să fie, evidențiată o a treia: satul este altceva decât orașul.