Vicepreședintele Comisiei Europene pentru locuri de muncă, creștere economică, investiții și competitivitate, Jyrki Katainen, și comisarul european pentru politici regionale, Corina Crețu, vor efectua luni, 15 decembrie, o vizită oficială în România.

Vicepreședintele Katainen și comisarul Crețu vor avea o serie de întâlniri la nivel înalt cu oficiali români și vor participa, la Banca Națională a României, la conferința „Un impuls pentru investiții în Europa”, precum și la o dezbatere cu studenții Academiei de Studii Economice. De asemenea, cei doi oficiali europeni vor deschide „Gala Fondurilor Structurale”, eveniment în cadrul căruia vor fi premiate  proiectele de succes finanțate cu fonduri europene în exercițiul bugetar 2007 – 2013.

România este primul stat membru al Uniunii Europene pe care vicepreședintele Katainen îl vizitează pentru a prezenta planul de investiții în valoare de 315 miliarde de euro anunțat de președintele Juncker la finalul lunii noiembrie.

Agenda vizitei vicepreședintelui Comisiei Europene Jyrki Katainen și a comisarului Corina Crețu la București (15 decembrie 2014)

 

Sursa: Comisia Europeană

 

Tags: , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu