Vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, la București pentru programul “Garanție pentru tineret”
Vicepreședintele Comisiei Europene pentru moneda euro și dialog social, Valdis Dombrovskis, a efectuat miercuri, 8 aprilie, o vizită oficială în România, pentru a discuta despre semestrul european, reformele structurale la nivel național și programul de asistență financiară pentru România. Acesta a participat la evenimentul de lansare a programului “Garanție pentru tineret” alături de prim-ministrul Victor Ponta și ministrul Muncii și Protecției Sociale, Rovana Plumb.
Comisarul European sfătuiește România să continue reformele structurale pentru a îmbunătăţi utilizarea fondurilor structurale şi de coeziune. Atrăgând atenția asupra anumitor deficienţe de guvernare şi de administraţie publică, acesta consideră că astfel se vor obţine rezultate mai bune cu privire la sistemul social din România.
O altă temă dezbătuta a fost legată de îngrijorarea exprimată la Bruxelles cu privire la planurile Guvernului României din noul Cod Fiscal, Valdis Dombrovskis declarând că “această măsură nu corespunde recomandărilor generale ale Comisiei privind politicile fiscale, domeniu în care noi recomandăm să ridicăm povara impozitării de pe muncă, în special de pe forţa de muncă slab plătită, către alte baze de taxare care afectează în mai mică măsură creşterea economică şi, inclusiv, consumul”.
În orice caz, a subliniat acesta, Comisia este dispusă să poarte discuții detaliate cu Guvernul României, pentru a identifica măsuri compensatorii și o variantă comună care să asigure eficiența finanțelor publice din România.
Programul „Garanția pentru tineret” al Uniunii Europene face parte din semestrul european, în cadrul căruia se dorește aprofundarea dialogului online casino cu partenerii sociali din Uniune, cu sprijin de la Comisia Europeană, Directoratul General Ocupare, Afaceri Sociale și Incluziune. Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Rovana Plumb, consideră că acesta este “cel mai amplu program pentru tineri din ultimii 20 de ani”, având alocată o sumă totală de 470 de milioane de euro.
Tinerii care vor accesa programul vor beneficia de consiliere și de subvenții pentru a găsi un loc de muncă plătit decent și pentru o perioadă cât mai lungă de timp, potrivit premierului Victor Ponta.
Programul „Garanția pentru tineret” prezintă un mesaj clar al UE pentru tinerii din Europa şi, în acest context, Victor Ponta și-a îndemnat colegii cu responsabilități în acest domeniu să facă tot ce se poate pentru ca tinerii să fie informați cu privire la acest program.


fără comentarii
Fii primul care comentează