Europa are nevoie de un suflet și de mult umor

Ana Maria Petre – Focșani, Vrancea, România – câștigătoarea Premiului de Originalitate – vizită de studiu la Bruxelles

Simt că Europa are nevoie de un suflet și totodată de un suflu nou. Tinerii pot fi motorul acestei creații, dar nu știu dacă sunt dispuşi să-și asume încă un astfel de rol.

Căteodată, tinerețea este o virtute și ar fi bine să credem și să mizăm pe această carte dincolo de idiosincrasiile noatre față de ei. Acest lucru nu înseamnă sub nici o clipă că ideea de Europă este privilegiul exclusiv al tinerilor. Riscul ca lumea pe care o cunoşteam sa dispară este foarte mare. Poate de aici și reticiența noastră de a privi Europa prin ochii celor tineri, mai ales în situații de criză precum cea de astăzi (identitară, morală, politică etc.)

Europeanul viitorului va fi un călător, atât pe teritoriul frumosului continent cât și în lăuntrul său. Până la urmă, pesimismul cotidian, uneori cu rădăcini în istorie, sau cinismul cu care ne-am deprins să vedem lumea zi de zi, se pot tranforma în ziduri ce ne pot încremeni în prezent. Ar fi bine să respirăm și să mai aruncăm o privire spre Europa dincolo de geopolitică, dependență energetică sau structuri politice birocratice. Europa înseamnă oameni, chiar dacă discursul european se referă adesea la state și instituții. Mai nou, piețele economice devin mai importante decât cetățeanul. Bursele Erasmus sunt necesare, dar nu suficiente ca cei tineri să se considere europeni. Politicienilor li se scurge Europa pe sub degete când vorbesc despre ea și înghit un pic în sec când vorbesc despre europenizare. Uman, nu putem adera la ceva impropriu nouă. Enumerația este aleatorie și spontană. Ar trebui să ne întrebăm sincer ce anume ne dorim de la Europa și cum ne putem implica spre a trăi într-o Europă ceva mai umană, ceva mai energică și flexibilă. Orice istoric sau specialist al relațiilor internaționale ar considera punctul meu de vedere ca fiind prea afectiv sau poate prea naiv, dar aș vrea să cred că termenii de comunitate europeană și familie europeană aspira spre o uniune europeană.

Aud deseori că Europa se confruntă cu multe probleme, dar nu văd niciodată cum comunitatea europeană freamătă frenetic să găsească soluții și nu doar să apeleze la bătrâna stiință a comunicării… discursuri, discursuri și comunicate de presă. Nu mă refer la deciziile structurilor europene, ci mă refer la societatea civilă europeană, la acel organism viu unde inteligența, creativitatea, dorința se întrepătrund într-un univers cald și nu într-unul rece cum este cel al politicii.

Mulți fac greseala să construiască un proiect Europa de unii singuri, inventează noi structuri politice sau concepte savante cu pretenții de adevăr și fac statui din propriile persoane. Ei cred că pot regândi Europa de unii singuri, dar uită că nu poți vedea viitorul cu lentile secolului trecut. Istoria este și ea importantă pentru prezent, dar lentilele prin care scrutăm lumea ar trebui să aparțină și să rămână trecutului acelei lumi pe care dorim să o pătrundem. Europa nu poate fi decât o construcție colectivă dinamică care nu mai poate fi abstractizată (gândită, perceptuă) de un singur om. De aceea revin cu gândul la oameni, nu la instituții sau piețe economice. Ce politician îndrăzneşte să se întrebe: „Cu ce suflet se va umple Europa, un gigant munte birocratic?” Și nu mă refer la o îndrăzneală comparabilă cu cea a lui Prometeu, ci pur și simplu să depună un efort să iasă din gândirea statală de interes unilateral pe care o are. În Europa, politicienii vorbesc din ce în ce mai puțin despre Europa. Tinerii sunt identificați doar cu bursele, stagiile de practică și alte lucruri mai mult sau mai puțin simbolice. Stiu, îmi veți spune că există dezbatere în Europa, despre Europa se fac workshopuri, conferințe internționale, proiecte culturale, dar nu cred că dintre cei ce vorbesc adesea (mă refer și la tineri) despre Europa au o viziune sau nutresc o viziune despre ce poate reprezenta Uniunea Europeană în viitor. Cred că cei care practică „păreristica” europeană visează mai mult o carieră europeană decât un vis european. Poate cad și eu victimă pesimismului cotidian, însă cred mai mult că sinceritatea nu pleacă de la decizia unei absențe, ci a unei implicări. Sinceritatea devine apanajul celor care aspiră spre viitor, preferând să nu se îmbete cu apă rece în timp ce își dechid palmele să îmbrățiseze o lume ce uneori își închide brațele, retrăgându-se în comoda vizuină mult prea speriată de diversitate.

Dacă deviza este ”unitate în diversitate”, atunci să nu fugim din diversitate în unitate. Psihologul Eric Fromm considera că marea drama a umanității este sentimentul singurătății de care nu poate scăpa definitiv sub nici o forma. El identifica această boală a secolului ca fiind epicentrul transformării umanității pe glob într-o entitate care judecă binele și răul în funcție de număr. Fromm adesea amintea că dacă 2.000.000 de oameni sunt bolnavi, faptul că sunt 2.000.000 nu-i face mai puțin bolnavi. În mod analogic, dacă 2.000.000 de persoane gândesc gresit ideea de Europa, faptul că sunt 2.000.000 nu-i exonerează de vină și de efectele negative pe termen lung. Mai multă personalitate, mai multe personaje cu culoare și, de ce nu, mai mult umor. Europa are nevoie de umor și de suflet. Europa are nevoie de roşeață în obraji, căci nu poți iubi ceva ce nu-ți seamănă. Poți iubi o operă de artă, poți iubi arta, dar nu poți iubi ceva ce nu are suflet și nici nu a fost făcut cu substanță umană.

Mulți filosofi s-au întrebat de ce omul râde. Unii au găsit răspunsuri apelând la medicină, sociologie, alții au verificat cât de necesar ne este nouă râsul pentru echilibrul nostru psihic sau mnezic. Nimeni nu s-a gândit că poate ar trebui să râdem de incapacitatea noastră de a descoperi marele mister al râsului. Umorul este asociat în mod aprioric cu inteligența, aşadar, nu avem de ce să ne fie frică de stilistica unei Europe ceva mai relaxată și mai deschisă spre oameni. Crisparea este nenaturală atunci când viitorul surâde senin către tine. Europa nu este o proprietate, ci un bun public al tuturor. Dreptul de utilizare este al tuturor așa cum este și datoria tuturor de a spori ponderea și substanța aceastei entități. Există discriminare în Europa și în interiorul statelor membre, există naționalisme și miscări separatiste, există lideri politici ce vor o Europă doar a lor, dar mai există și Auschwitz și Sighet. Mai există și Capela Sixtină, și Palatul Versailles, aşa cum există și vin și voie bună și ar fi păcat ca totul să dispară sub cerul înnorat al unora care nu au renunțat la visul narcisist de a ține lumea în mână.

Nu în ultimul rând, Europa ar trebui să însemne emoție, multă emoție cuprinsă într-o matrice comună. Problema noastră e că nu reuşim încă să găsim matricea comună și rațiunea ei de a exista. Mereu parcă ne confruntăm cu lupta dintre lumea dinafară și lumea dinăuntru. Acesta este creuzetul viitorului european din care sperăm să renască o nouă idee de Europă.

Rațiunea inimii și rațiunea logicii au nevoie de o altă rațiune care să le împace pentru că, până la urmă, uneori, două palme unite rezolvă mai multe lucruri decât zece tâmple unite la un loc.

Cu tinerețe și râs putem evita fuga de diversitate!