Mirela Renciu – Cluj-Napoca

Cu mai bine de un secol ȋn urmă, unul dintre marii scriitori ai Franței și la vremea respectivă, senator al Franței rostea următoarele cuvinte ȋn deschiderea dezbaterilor Congresului de pace reunit la Paris ȋn 21 august 1849: ‘’Va veni o zi când toate, națiuni ale continentului, fără a vă pierde calitățile distincte și glorioasa voastră individualitate, vă veți topi strâns ȋntr-o unitate superioară și veți constitui fraternitatea europeană.’’ Astfel, pentru a vorbi de viitor trebuie să ne ȋntoarcem ȋn trecut. Care au fost rădăcinile acestui proiect european? Ce provocări au dus la realizarea lui?

Se consideră că la baza acestui proiect au stat trei provocări pe care continentul european trebuia să le ȋnfrunte la ieșirea dintr-un război mondial care i-a provocat numeroase daune. ‘’Prima provocare, după două conflicte mondiale care și-au avut originea ȋn Europa a fost de a asigura pacea pe continent, făcând imposibilă orice stare conflictuală ȋntre cele mai puternice două state ale sale, Franța și Germania.’’[1] O a doua provocare o reprezenta reconstrucția Europei care, slabită fiind după conflictele amintite mai devreme, trebuia să ȋși reconstuiască orașele și industriile și ȋn cele din urmă, a treia provocare și cea mai importantă din punctul meu de vedere era ȋnțelegerea necesității pentru ‘’bătrânul continent’’ de a se uni ȋntr-o perspectivă mondială. Astfel, s-a ajuns la ceea ce numim astăzi, Uniunea Europeană, o comunitate care se bazează pe valori individuale şi universale precum demnitate umană, libertate, egalitate şi solidaritate, având ca scop crearea unui spaţiu al securităţii, libertății şi justiţiei. Ȋnsă, cu siguranță mulți dintre noi și-au pus cel puțin una dintre aceste ȋntrebări: ce vrea să devină Europa ȋn viitor? Cu ce probleme se confruntă Uniunea Europeană? Este această comunitate de 28 de state un proiect de viitor? Şi dacă da, care sunt pașii ce trebuie realizați pentru consolidarea lui?

Ȋn momentul de față suntem martori ai numeroaselor mutații care au loc pe continentul european, mutații ce amenință sfera politică, economică și socială, de aceea situaţia politică, dar mai ales cea economică condamnă Europa să facă eforturi pentru a rămâne ȋn centrul vieţii economico – sociale şi politice globale, deoarece, spre deosebire de perioada ȋn care se aventura ȋn diverse planuri, mobilul Europei de astăzi nu mai este dominarea, ci ‘’ea doreşte doar un parteneriat echitabil cu celelalte părţi ale lumii’’[2], un parteneriat prin care să nu rişte ceea ce a realizat până ȋn momentul de faţă, dimpotrivă, să perfectioneze şi să ducă la capăt obiectivele propuse de-a lungul acestor ani ȋn care unitatea şi determinarea au fost puse la ȋncercare de transformarile sociale, politice şi economice la nivelul societăţii europene.

Ȋn următoarele rânduri ȋmi propun să dezbat unele probleme cu care, din punctul meu de vedere, Uniunea Europeană se confruntă și dacă acestea vor pune sub semnul ȋntrebării viitorul proiectului european. Astfel, voi aborda subiectul procesului politic din cadrul Uniunii Europene, proces care este din ce ȋn ce mai mult supus dezbaterilor și anume negocierile care au loc la acest nivel. Ȋn literatura de specialitate, negocierile sunt definite ca fiind‘’un proces ȋn care propuneri explicite sunt prezentate ȋn scopul vădit al ajungerii la un acord asupra realizării unui interes comun.’’[3] Ȋn cadrul Uniunii Europene trebuie să facem distincția dintre interesul comun european și interesul european, mai exact primul caracterizează negocierile care au loc ȋn interiorul instituțiilor UE și ȋntre statele membre, pe când cel din urmă se referă la negocierile externe, respectiv negocierile internaționale unde Uniunea trebuie să vorbească ȋn interesul european, ȋnsă este dificil să definim interesul european ȋn actuala funcționare a UE. Problema apare când interesul național prevalează. Bineȋnteles că fiecare stat membru ȋși definește propriile interese ca mai apoi să le transpună la nivel european. Dar ce se ȋntâmplă când 28 de state au interese diferite? Aici are loc adevăratul proces de negociere care solicită mult efort, deoarece toate aceste interese naționale trebuie să se armonizeze pentru a rezulta așa – numitul interes comun european; prin urmare, este nevoie de o mai bună comunicare și cooperare ȋntre statele membre. O altă problemă este cea a deficitului democratic, incluzând deficite de reprezentare, transparenţă, legitimitate şi răspundere. O perspectivă asupra deficitului democratic în UE este cea instituţională ce ‘’propune reforma instituţională (modalităţile de împărţire a puterii de decizie) drept soluţie pentru problemele democraţiei Uniunii Europene. Aceasta subliniază lipsa transparenţei în procesul de luare a deciziilor la nivelul UE, importanţa pe care o au funcţionarii numiţi în cadrul Comisiei Europene si a celor aleşi în mod indirect în Consiliul de Miniştri, competenţele încă reduse ale Parlamentului European şi subminarea reglementărilor naţionale.’’[4]

Schimbând ordinea de idei, voi aborda politica economică din cadrul Uniunii. Prin Tratatul de la Lisabona ‘’se ȋntărea solidaritatea dintre statele membre atât ȋn privința adoptării de măsuri economice, cât și ȋn privința formulării unei politici energetice europene.’’[5] Ȋn ultima vreme, s-a adus tot mai mult ȋn discuție așa – numitul Parteneriat Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP) negociat ȋntre UE și SUA; scopul acestui parteneriat este de a conduce la creștere economică și la crearea de noi locuri de muncă și chiar să consolideze legăturile dintre Uniunea Europeană și Statele Unite, ceea ce la o primă analiză constituie un proiect potrivit pentru a relansa economia UE și pentru a atinge obiectivul noului președinte al Comisiei Europene, Jean – Claude Juncker care și-a propus ȋn agenda sa politică să mărească ponderea industriei ȋn PIB – ul UE la 20% de la 16%, cât este ȋn prezent prin finalizarea pieței interne a produselor și serviciilor, sprijin pentru IMM – uri, ȋncurajarea mobilității lucrătorilor ș.a.m.d. Problema care se pune ȋn cazul de față este cât de bine se vor coordona politicile economice la nivelul UE și cât de eficient vor fi implementate.

Şi nu ȋn ultimul rând, voi aborda o altă problemă și anume cea a identității europene. Ce ȋnțelegem azi prin identitate europeană? Cum ȋși asumă europenii condiția de europeni? Am menționat mai devreme de ceea ce numim ‘’deficit democratic’’ care pe lângă perspectiva instituțională, o include și pe cea socio – psihologică ‘’; aceasta se concentrează pe probleme de identitate europeană şi absenţa unui demos european.’’[6] Având în vedere că identitatea europeană reprezintă un concept fluid ce se ajustează pe măsură ce UE îşi dezvoltă varietatea de actori ce contribuie la implementarea politicilor sale, nu putem vorbi despre un sentiment clar de apartenenţă la comunitate a cetăţenilor europeni. Cu toate acestea, pe parcursul ultimilor ani, UE a încercat să găsească soluţii pentru a răspunde problematicilor legate de reprezentativitate, responsabilitate şi legitimitate. Aceasta ar reprezenta pe scurt atitudinea constructiviștilor care afirmă că ‘’identitatea europeană este un proces ȋn desfășurare, ceva ce se construiește acum și ȋn viitor.’’[7] Ca cetățeni europeni, avem datoria de a fi cât mai aproape de ceea ce ȋnseamnă Uniunea Europeană, de a ne implica ȋn procesul decizional și de a face față amenințărilor și provocărilor la adresa identității europene.

Așadar, este Uniunea Europeană un proiect de viitor? Da, ȋnclin să cred că ȋntr-adevăr este un proiect de viitor! Părinții fondatori au avut ȋncredere ȋn acest proiect deși condițiile vremii respective erau altele, poate unele mult mai dificile. Nu există succes fără obstacole, astfel, dacă problemele cu care, din punctul meu de vedere se confruntă Uniunea Europeană ȋși vor găsi o soluție adecvată, acest proiect va deveni unul mult mai consolidat. După cum afirma și Robert Schuman, unul dintre părinții fondatori ai Uniunii Europene: ‘’Drumul spre Europa unită va trebui să pornească de la realizări concrete care să creeze o solidaritate de fapt.’’ Prin urmare, este nevoie de implicare, inițiativă, cooperare și eficacitate, cuvinte – cheie către o politică europeană de succes, o politică ce reprezinta viitorul Uniunii Europene.

[1] Bruno Alomar, Sébastien Daziano, Christophe Garat, ‘’Marile probleme europene’’, Iași, Institutul European, 2010, pag. 27

[2]  Ovidiu Pecican,’’Europa, o idee ȋn mers’’, Cluj – Napoca, Editura Fundației pentru Studii Europene, 1997

[3] Mircea Malița, ‘’Jocuri pe scena lumii. Conflicte, negocieri, diplomație’’, București, Editura C.H. Beck, 2007, pag. 120

[4] Helen Wallace, Mark A. Pollack, Alasdair R. Young, ‘’Elaborarea politicilor în Uniunea Europeană’’, ediţia a 6 a, București, Institutul European din România, 2011, pag. 32

[5] Francisco Aldecoa Luzárraga, Mercedes Guinea Llorente, ‘’Europa viitorului. Tratatul de la Lisabona’’, București, Polirom, 2011, pag. 134

[6] Dimitris N.Chryssochoou,” The European Synarchy: New Discourses on Sovereignty”, Gottingen Journal

of International Law, 2009, pag. 115

[7] Vasile Boari, ‘’Noua Europă ȋn căutarea identității’’, Cluj – Napoca, Risoprint, 2008, pag. 19

 

Tags: , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu