Masteratul – un pas in devenirea profesionala
Se întâmplă adesea ca la finalul ultimei zile de facultate, după ce și-au aruncat în aer tocile, au făcut poze haioase în robele de absolvire și au petrecut dezlănțuiți până în zori de fericire că în sfârșit ”s-a terminat” unii foști studenți să fie loviți deodată de o revelație similară cu cea a lui Newton când a descoperit legea gravitației după ce a fost lovit zdravăn de un măr în moalele capului: ”Și de acum….încotro?!”.
Aceasta este, în general, întrebarea de a-l cărei răspuns depinde viitorul celor mai mulți dintre proaspeții absolvenți. În acest articol, voi vorbi doar despre cei care aleg să nu se oprească doar la cei trei ani de facultate și decid să urmeze mai departe un program de masterat.
De-a lungul timpului, am întâlnit o sumedenie de tineri care au ales acest drum doar pentru că nu au știut ce alt răspuns să dea la acea întrebare. Pentru că vroiau, astfel, să-și ofere o soluție rapidă la o întrebare care în mod evident îi nemulțumea. În esență, aceștia sunt tinerii care de fapt rămân în aceeași zonă de confort ca și în timpul facultății și care se avântă în această aventură nu pentru că și-ar dori cu adevărat sau că ar ști prea bine ce presupune acest pas, ci doar dintr-un mimetism și conformism social: ”și prietenii mei merg la master” sau ”așa m-au sfătuit și părinții acasă”. E drept, o dată cu această decizie, acești tineri se vor hrăni timp de un an sau doi (cât durează cursurile) cu o speranță lipsită de un contur prea clar că eventuala diplomă, adăugată la salba de hârtii cartonate deja colecționate, le va deschide de la sine cine știe ce uși nevăzute ale vieții. Iar pe măsură ce se apropie de obţinerea titlului respectiv, constată dezamăgiţi că masteratul nu a fost decât o paranteză în biografia lor, că le-a oferit pentru o vreme ocupaţie şi identitate, sau măcar iluzia lor, dar nu şi ”cheia” miraculoasă pe care o aşteptau.
Ei bine, acum este momentul sa afli mai multe despre programele de masterat care au fost parte integranta din proiectul „CASSPER”. Nu este vorba despre fantoma prietenoasa din cunoscutul film de desene animate ci este acronimul proiectului „CALITATE ȘI PERFORMANȚĂ ÎN PROGRAMELE DE MASTERAT PRIN INTEGRAREA COMPETENTELOR DE COMUNICARE ÎN AFACERI ȘI SUSTENABILITATE ÎN SOCIETATEA BAZATĂ PE CUNOAȘTERE”. In cadrul acestui proiect profesorii de la cinci facultati ale ASE au lucrat alaturi de colegii lor de la Universitatea din Perugia pentru a imbunatati experienta de invatare de la cinci programe de masterat. In decursul primului an de implementare a proiectului am realizat cercetari in randul studentilor, am avut mese rotunde si workshopuri cu reprezentanti ai mediului de afaceri tocmai pentru a gasi acele puncte critice necesar a fi imbunatatite. Si experienta internationala a contat foarte mult in acest proces. Vorbim de o universitate partenera care din anul 1308 „construiesc viitorul” unor generatii.
Daca vrei si tu sa afli mai multe despre aceste programe intra pe site-ul nostru www.cassper.ase.ro si pe site-ul www.ase.ro pentru a afla oferta integrala de programe de masterat. Nu lasa intamplarea sa decida pentru tine!


fără comentarii
Fii primul care comentează