Pe Claudia am cunoscut-o in 2014 la Sinaia, la un workshop organizat de Freedom House si Comisia Europeana. O stiam dinainte de pe Contributors. Imi placeau articolele ei de acolo, erau indraznete si faceau o analiza critica asupra politicienilor sau politicii romanesti. La inceput ne-am imprietenit pe linkedin, dupa pe facebook si apoi in viata reala. Si atunci cand ne-am intalnit, am povestit mult si despre multe: politica interna, relatii internationale, dezvoltare, buna guvernare, chestii pe care le avem in comun. La un moment dat, a facut un interviu cu mine pentru Europunkt. Cred ca e singurul interviu pe care l-am dat, insa a devenit viral. Pastrez legatura cu Claudia, ne mai intlanim atunci cand merg la Bucuresti, e o persoana faina, inteligenta si foarte preocupata de problema migratiei (pe langa toate celelalte chestii pe care le face). Stiam ca este consultat pe soluţii juridice şi politici legate de migraţie şi refugiaţi  si de curand a lansat un policy brief pentru ExpertForum. Am zis sa fac un interviu cu ea sa vedem opiniile unui expert si a iesit chestia asta.

Grațian Mihăilescu: Buna Claudia. Ai lansat un studiu  legat de migratie de refugiati şi mai pregăteşti unul. Ce feedback ai primit si de ce crezi ca societatea din Romania are o atitudine de respingere fata de refugiati si fata de migranti?

Claudia Postelnicescu: Am scris un policy brief pentru EFOR pe criza migraţiei, mai precis o analiză succintă a măsurilor luate de Uniunea Europeană recent pentru rezolvarea situaţiei refugiaţilor sirieni şi a nenumăratelor probleme pe care venirea unui million de oameni în Europa le-a generat: acordul Dublin va fi revizuit, la fel Schengen, codul frontierelor şi circulaţia la graniţe, legislaţia internă a statelor membre. Dreptul european în această materie se schimbă radical în aceste zile, însă sunt modificări care au implicaţii pe termen lung: anumite libertăţi vor fi sub presiune, felul în care privim spaţiul european se va schimba; fireşte, strategia României privind aderarea la Schengen şi la rolul ei în UE ar trebui să se schimbe radical.
Al doilea studiu despre care vorbeşti este încă în lucru şi până la publicarea lui de către Institutul European nu pot da prea multe detalii; pot doar să spun că este vorba despre impactul strategiilor anti-terorism asupra drepturilor omului şi libertăţii de circulaţie şi lucrez la el cu un expert român în terorism; va apărea la începutul anului viitor.

Feedback-ul primit pe analiza EFOR a fost mixt : am simţit că oamenii au apreciat nişte clarificări juridice, dar dincolo de asta opiniile sunt fracturate fie de ideologie, fie de antipatii, fie de frică, fie pur şi simplu din obişnuinţă: nu ştiu dacă cei care au citit raportul au remarcat că strategia UE privind migraţia este foarte puţin prietenoasă cu imigranţii; mai mult decât atât măsurile agreate în Consiliul European din 23 septembrie denotă o schimbare majoră de paradigmă: accentul s-a mutat de pe Schengen pe Frontex, ceea ce înseamnă o atenţie sporită pe securizarea frontierilor şi schimb de informaţii strategice. Totodată migraţia ilegală e considerată o problemă de securitate şi apărare a UE, deci spaimele legate de venirea unui număr foarte mare de oameni către Europa ar trebui diminuate; nu vor fi primiţi toţi, se stabilesc criterii comune şi măsuri de combatere a reţelelor de traficanţi, precum şi mai puţină birocraţie pentru migraţia legală. UE a luat măsuri pentru armonizarea legislaţiei privind azilul, ceea ce înseamnă că mecanismele de relocare şi returnare în ţări sigure de origine vor putea fi aplicate unitar de către toate statele membre. Pe scurt, înseamnă că accentul măsurilor luate de UE are în vedere un răspuns umanitar către refugiaţi; persoanele care nu se califică pentru statutul de refugiat sau pentru o formă de protecţie internaţională vor fi trimise înapoi, dacă ţările de origine din care provin sunt sigure. UE doreşte un mecanism permanent în care să existe o listă actualizată regulat cu ţările sigure, ceea ce înseamnă că dacă în zone unde acum este conflict se stabilizează situaţia într-un an, oamenii pot fi returnaţi.

De ce cred că România şi societatea românească are o atitudine de respingere faţă de migranţi şi refugiaţi ? Pentru că românii au trăit foarte mult timp izolaţi ; au putut călători foarte târziu şi avem încă un număr mare de români care n-au plecat niciodată din locul în care s-au născut. În plus este mica traumă creată de amânarea indefinită a intrării României în Schengen; pe fondul actualei crize, fără informaţii corecte şi suficiente, poate părea că alţii circulă cum vor ei, când vor ei. În plus, suntem o ţară săracă, cu resurse limitate şi există spaima că vin nişte străini şi trebuie să li se dea şi lor din aceste resurse. Pe lângă toate acestea există în Europa un val crescând de xenofobie şi antipatie faţă de migranţi, în particular faţă de musulmani, şi din cauza atentatelor teroriste care se înmulţesc pe teritoriul UE şi care au ca sursă radicalizarea islamică şi jihadul global; deşi în România nu avem atentate şi nici probleme de integrare, având dealtfel cea mai mică imigraţie din UE (o,9% în 2013, conform unui raport ONU), oamenii se tem că dacă situaţia se schimbă şi vor veni mii de refugiaţi musulmani există riscuri. Ele există întotdeauna, dar trăim într-o lume extrem de nesigură, în care România a avut o poziţie, până acum, care în mod paradoxal a protejat-o de nişte tendinţe globale care îi îngrijorează pe alţi europeni. Fiind săraci, izolaţi şi cu leadership slab am fost scutiţi de genul acesta de probleme până acum. Dacă România ar fi fost o ţară puternică, bogată, lipsită de corupţie, în care să domnească legea şi cu un venit ridicat pe cap de locuitor, ar fi fost o ţintă pentru migranţi. Deocamdată nu este. Nu ştiu dacă trebuie să fim mândri sau nu.

GM: Cum vezi interventia Rusiei in Siria? De ce nu a facut-o NATO, USA sau UE? La un moment dat se zvonea ceva despre Anglia, David Cameron avand o declaratie in acest sens? De ce a existat lipsa aceasta de decizie din partea celorlalte state si ce crezi despre interventia Rusiei?

CP: Intervenţia Rusiei în Siria nu are legătură cu Siria, ci cu ambiţiile globale ale lui Vladimir Putin; e un joc de putere între Rusia şi SUA pentru care Putin e dispus să sacrifice oricâte vieţi şi oricâte mijloace pentru a-l câştiga, cel puţin în ochii ruşilor şi pentru a schimba o percepţie despre rolul şi puterea Rusiei în politica globală; scopul lui Putin este să compromită alianţa occidentală, să îşi atragă aliaţi, să câştige timp, să încurce lucrurile suficient de mult încât să nu confere un avantaj tactic sau strategic occidentalilor. Între timp o parte a opiniei publice trece de partea sa, iar apoi este mai uşor să vulnerabilizeze din interior o politică externă comună a UE, de exemplu. SUA şi UE nu au făcut-o pentru că în 2013 când s-a pus problema unei intervenţii corelate sol şi aer, Putin a blocat intervenţia în Consiliul de Securitate al ONU. De asemenea opinia publică americană era împotriva pierderii de vieţi americane pe teritorii străine. Obama a avut o politică externă de soft power, prin diplomaţie, compromis şi dialog, care a eşuat în Orientul Mijlociu. Siria a fost şi este un caz extrem de greu: nu ştii ce pui în loc; ai un dictator şi mai multe facţiuni rebele radicale, o grămadă de jihadişti, terorişti şi mercenari străini şi o populaţie prinsă la mijloc. Este foarte greu de rezolvat, chiar dacă mâine dispare Bashar al Assad nu ştii pe cine ai în locul lui, deci e foarte greu să aloci atât de multe resurse într-o zonă necunoscută. Au intervenit acum din cauză că interesul a venit mai aproape, adică fluxul de refugiaţi şi posibilitatea ca extinderea ISIL să aducă mai multe valuri de refugiaţi în lumea occidentală, ceea ce pune riscuri mari de securitate pe europeni şi înseamnă costuri foarte mari şi bătăi de cap pe termen lung, pe care nu şi le permit. Practic, europenii sunt blocaţi din august pe criza migraţiei, iar reuniunile Consiliului European se concentrează pe asta; e şi un aspect bun în asta pentru că europeanii sunt forţaţi să înveţe să vorbească aceeaşi limbă când interesele de securitate sunt comune, însă vedem că asta se întâmplă greu, pentru că unele state sunt asaltate şi au preluat tot greul primirii şi ajutorării refugiaţilor, iar alte state, cum este România, sunt relativ liniştite, nu a venit nimeni pe graniţa noastră, nu ne-am trezit cu un număr mare de oameni de primit, hrănit, ajutat, adăpostit. De aici nevoia de solidaritate şi unitate, fără de care nu se poate vorbi despre o uniune, ci despre state-naţiuni individuale, cu agendă proprie.

GM: Vorbesti destul de mult despre politici europene si despre solidaritate. Crezi ca Europa are o problema de leadership? Crezi ca la Bruxelles e nevoie de lideri care sa impinga lucrurile spre o integrare politica si economica mai mare?

CP: Da, cred asta. Mă tem că liderii europeni sunt deseori birocraţi sau populişti. Mă uit la declaraţii şi văd cum Juncker a promis şi promite o grămadă de lucruri, pe care nici măcar nu ştie dacă le poate livra. Apar note informale şi îţi dai seama că este haos şi că domneşte o demagogie şi o luptă permanentă pentru imagine şi pentru prezervarea puterii în posturile cheie. Forma prevalează fondului prea mult, asta este opinia mea. Sunt puţini lideri europeni care transmit ceva dincolo de vorbăria specifică. Polonezul Tusk este unul dintre ei; cred că Polonia va deveni o voce din ce în ce mai puternică în UE.

Integrarea politică nu e finalizată, însă cea economică este problema reală; în cadrul noii strategii pentru migraţie s-a discutat şi despre politici privind migraţia legală, adică să le permiţi mult mai uşor rezidenţilor dintr-un stat membru să lucreze în altul, să transfere bani, să îşi deschidă un cont bancar. Acum este incredibil de dificil, ca şi cum n-am fi toţi europeni, nu există integrare; la fel cu transferul bunurilor, sunt încă legislaţii naţionale, nearmonizate, e foarte greu să schimbi mentalitatea, să gândeşti în alţi parametri, tendinţa este să protejezi ce este al tău, teritoriul tău, piaţa ta de capital, avantajele tale nu vrei să le împarţi cu alţii, nu vrei nici măcar să îi inviţi la cina ta. Acesta a fost şi fundalul crizei greceşti, şi fundalul nemulţumirilor esticilor care se opun cotelor obligatorii de migranţi, pentru că asta costă şi statele nu sunt pe picior de egalitate din punct de vedere economic şi politic. Esticii încă se chinuie să combată corupţia, să ridice nivelul de trai şi să atragă investiţii străine şi atunci când sunt obligaţi să cheltuie bani pentru nişte străini se simt inconfortabil. Pe de altă parte, nu este deloc firesc doar să ceri de la Uniune avantaje şi să nu contribui deloc la costuri, despre asta e vorba. În cazul crizei refugiaţilor, Angela Merkel a spus bine că este în primul rând o criză umanitară şi toate celelalte considerente ar trebui să se subsumeze imperativului de a ajuta nişte oameni traumatizaţi de un război feroce.

GM: Revenind la migratie, folosesc una din intrebarile aparute si in policy brief: de ce pare aproape imposibilă adoptarea unei politici şi viziuni comune europene în domeniul azilului şi migraţiei, în ciuda demersurilor începute încă din 1999?

CP: Pare imposibilă pentru că nu s-a făcut integrarea politică şi pentru că deseori totul este formă, cum spuneam mai sus, declaraţii, documente, poziţii, directive, care apoi sunt puse în sertar. Este haluciant că se discută despre o politică de azil şi migraţie comună din 1999, iar în septembrie UE a anunţat că va sancţiona statele membre pentru netranspunerea în dreptul intern a directivelor legate de azil; dacă te uiţi pe lista statelor avertizate apar aproape toate, deci imaginează-ti cât de birocratic şi greoi este dreptul european, de la decizie, la adoptare şi apoi la implementare în 28 de state. E greu, dar totuşi au trecut 16 ani de discuţii pe tema migraţiei, problemele cu migraţia ilegală sunt vechi, e situaţia din Calais dintre Franţa şi Anglia care se acutizează, acolo ai deja un no man’s land. Statele membre au rămas state-naţiuni, delegarea de suveranitate pe politici care să fie comune e dificil de acceptat, e un proces foarte lung şi foarte încet. Statele membre se simt justificate să aibă interese naţionale şi de securitate proprii şi atunci nu vor să le pună pe un plan secund de dragul Uniunii Europene, dar asta înseamnă că nu ai o uniune, nu ai nimic, în ultimă instanţă este un proces care se auto-sabotează la infinit. Schimbarea vine o dată cu regândirea premisei, iar criza actuală asta face, pune în faţa europenilor o alegere: vreţi să rămâneţi izolaţi, să puneţi garduri cu sârmă ghimpată, ok, dar asta nu este Europa şi nu are cum să funcţioneze, pentru că blochezi şi supra-soliciţi şi statele de lângă tine, este un lanţ inter-conectat, degeaba speră Viktor Orban că a găsit soluţia. O criză la graniţele unui stat membru, în ultimă instanţă, le va afecta şi pe celelalte; o criză de securitate într-un stat membru le va afecta şi pe celelalte. Dacă eşti tu statul în cumpănă ce reacţii vrei să ai: nepăsare sau solidaritate ? Când liderii statelor membre vor gândi aşa se va ajunge şi la politici comune care să fie în interesul tuturor, care să plece de la nevoi şi premise comune. Se spune adeseori că o criză este şi o oportunitate: în actuala criză a migraţiei eu văd multe oportunităţi legate de politici, soluţii şi integrare vis-à-vis de identitatea viitoare a Europei, tocmai pentru că se pot evita greşelile de până acum.

GM: Ai vorbit despre Frontex si despre cum a esuat acest proiect european. Poti sa fii mai explicita sis a dezvolti pentru cei care nu au citit policy brieful lansat de ExpertForum?

CP: Frontex este unitatea UE care asigură graniţele şi va avea un rol crucial în operaţiuni comune ale UE de management al graniţelor, mai ales în zona de migraţie, azil şi securitate. Se alocă foarte mulţi bani în această direcţie, iar planul de acţiune actual al UE revine des la idea unui Frontex mai puternic. Graniţele au fost vulnerabilizate de criza migraţiei, iar Schengen –acordul de liberă trecere –a fost pus sub semnul întrebării, din cauza măsurilor de securitate luate de unele state membre care au impus închiderea temporară a graniţelor şi control. Frontex a eşuat în sensul că unul dintre rolurile Frontex este să transmită informaţii securizate cu privire la riscuri privind securitatea UE din timp; nu ştiu dacă s-au trimis aceste rapoarte de punere la curent referitor la potenţiale crize anticipate, important este faptul că valul de migranţi i-a prins pe europeni nepregătiţi. Pe de altă parte, în Mediterana, peste 7000 de oameni au fost salvaţi datorită Frontex şi efortului coordonat italian şi grecesc, cu suport european, de a prelua migranţii sosiţi pe mare. Oricum, se aştepta şi se aşteaptă mai mult de la Frontex, europenii vor să se simtă în siguranţă în spaţiul european, iar acest lucru nu se poate fiind vulnerabil.

GM: Ai vorbit despre diferenta dintre Franta si UK si modul diferit de integrare a musulmanilor in cele doua state. Ce se intampla in Franta, diferit de UK si de ce s-a intamplat acest lucru?

CP: Sunt două modele diferite de integrare de la care s-a plecat: francezii nu recunosc libertăţi religioase, au interzis purtarea hijab-ul şi au generat segregare a comunităţilor de musulmani care, în ciuda interdicţiilor legale, în comunităţile lor, şi-au continuat tradiţiile; problema este contrastul şi deseori imposibilitatea de a acomoda tradiţiile acestea cu modul de viaţă occidental. Englezii, mult mai pragmatici, recunosc libertăţile religioase şi au mers către o integrare reală, nu ai zone segregate prin politici de stat, ci prin practică: de exemplu, comunităţile musulmane tind să stea împreună şi atunci îşi cumpără case în aceleaşi zone mai multe familii; în timp devine o zonă sau un cartier predominant musulman, însă ei sunt în continuare mult mai bine integraţi – au reprezentare politică, sunt în consilii locale, sunt organizaţi, au proprii lideri religioşi etc. Este mult mai uşor pentru englezi să identifice zonele problemă şi să acţioneze acolo, mult mai uşor să monitorizeze imamii radicali; în Franţa nu ştii exact unde şi cum acţionează radicalii, s-a văzut acest lucru după atacul de la Charlie Hebdo. Mai mult decât atât, britanicii au fost şi sunt preocupaţi de identitatea britanică, pe care o tot redefinesc, se alocă foarte mulţi bani pentru asta, iar percepţiile s-au schimbat în decursul unei decade: dacă acum 10 ani un britanic era un alb englez, scoţian sau galez, acum britanic este şi un negru indian, pakistanez sau sikh. Aşadar, diferenţa majoră a fost pe libertăţi: în mod paradoxal mai multă libertate înseamnă implicit mai mult control, pentru că oamenii se amestecă, se mixează în comunităţi şi poţi afla rapid când cineva devine radical sau suspect. Într-o comunitate închisă, segregată, operează alte coduri. De aceea este foarte important modul în care un stat îşi tratează străinii şi îi integrează; trebuie să acceptăm ideea că într-o lume globală nu va mai exista uniformitate etnică pe un teritoriu, va fi mereu un mixaj care va cuprinde alte etnicităţi, religii şi rase.

GM: Ce crezi ca se va intampla cu zona Schengen?

CP: Zona Schengen, aşa cum este acum, se revizuieşte; cred că accentul se va muta pe Frontex şi va începe o dezbatere serioasă cu privire la libertatea de circulaţie în Schengen, aşa cum este acum. Chiar dacă europenii vor circula liber în spaţiul Schengen va fi nevoie de controale, măcar minimale, riscurile de securitate au crescut; nu poţi să ai tineri radicalizaţi care intră şi ies din Franţa către Siria şi Yemen, se întorc, omoară în plină zi 17 oameni şi nimeni nu remarcă toată activitatea lor înainte, pentru că există libertate de circulaţie, ceea ce înseamnă fără control la vamă pentru cetăţenii UE, libertate care este folosită contra europenilor. Despre asta este vorba.
România nu va mai adera la acordul de până acum, va fi ceva nou. Cum va arăta încă nu ştim, însă în mod sigur libertăţile se vor restrânge, vor fi controale la graniţe, va exista profiling, baze de date cu informaţii private ale cetăţenilor şi excepţii de la libertatea de circulaţie pe timp de criză. Toate aceste modificări legislative trebuie dezbătute, cetăţenii trebuie informaţi şi trimise propuneri, e nevoie ca toţi să fim mai atenţi la lumea în care trăim astăzi şi cum vrem să arate mâine.

GM: Din raportul tau reiese ca e nevoie de o intelegere integrata a problemelor viitorului: atacurile teroriste din UE, criza refugiatilor sirieni, afagani si irakieni, radicalizarea tinerilor europeni. Cum ar trebui sa arate viitoarele politici europene si strategii pentru a aborda cu success aceste probleme?

CP: Trebuie coordonate şi pentru eficienţă procedurile de atenţionare cu privire la transpunerea în dreptul intern al statelor membre trebuie activate cu regularitate; nimic însă nu va funcţiona dacă nu se comunica cum trebuie cu cetăţenii şi opinia publică. Este motivul pentru care am scris acest raport: oamenii sunt revoltaţi împotriva migraţiei scăpate de sub control, dar trebuie să facă distincţie între o criză umanitară care generează valuri de refugiaţi de război şi migraţia ilegală, cu reţele de traficanţi care reprezintă un pericol pentru securitatea UE şi care trebuie anihilate. Evident că efortul trebuie coordonat pentru că este muti-faţetat: migraţie, terorism, jihadism intern, reţele de terorism cibernetic, tineri europeni cărora li se pare cool jihad-ul. E o tentaţie către rebeliune, către necunoscut, care este speculată de terorişti antrenaţi ca Al-Baghdadi, poate cel mai periculos terorist în viaţă dupa Osama bin Laden; ca şi bin Laden, un tip extrem de informat, antrenat şi scolit în occident. UE se luptă cu un terorism hibrid, nu cu un stat-terorist; Statul Islamic sunt practic toţi jihadiştii part-time care pleacă brusc în Siria, apoi se întorc în Europa. Seducţia acestui tip de terorism trebuie anihilată prin alt narativ, trebuie să le oferi altceva acestor tineri, ceva pozitiv care să îi atragă; ori nu poţi face acest lucru dacă îi ţii segregaţi în ghetouri din afara oraşelor fără nicio şansă de a accesa piaţa muncii. E vorba de resentiment şi ideal ar fi să nu se ajungă acolo. De-radicalizarea nu va avea succes pe termen lung, deşi costă foarte mult, dacă nu se oferă o alternativă. UE încearcă să aloce resurse, bani şi oameni, pentru de-radicalizare la sursă, a lansat recent un program de de-radicalizare pentru zona Sahel-Maghreb considerată un focar de conflicte, resentimente şi violenţă cu impact trans-naţional. Trebuie să aşteptăm şi să vedem dacă această metodă va da roade.

GM: Cum se pozitioneaza Romania in acest context?

CP: România este clar că nu are un plan şi o poziţie clară. Ideal ar fi să profite de vacuum-ul legislativ şi operaţional şi să îşi ofere expertiza. Apoi să ceară, din nou, intrarea în noul Schengen. Probabil are sens să aştepte o vreme, să nu se grăbească, asta o avantajează acum, faptul că nu este în Schengen. România are controale la graniţe şi din acest motiv nu este ţară de tranzit şi nici ţară tinţă pentru migraţia ilegală, ceea ce o plasează într-o zonă sigură, o scuteşte de bătăi de cap, costuri şi ameninţări. Eu cred că România are expertiză pe securizarea graniţelor, are nevoie de mai mulţi bani şi poate deveni în câţiva ani un stat-cheie în mecanismul Frontex.

Până acum, România a arătat o poziţie incoerentă şi nu a fost solidară cu Germania şi restul statelor care primesc un număr mare de refugiați, pe scurt a avut o abordare meschină. În ciuda limitărilor bugetare România putea face mai mult, în primul rând putea să arăte empatie, în condiţiile în care românii, ca imigranţi, chiar au fost discriminaţi în mai multe state, mai ales în Franţa şi Anglia, adică ştiu pe pielea lor ce înseamnă să fii tratat inuman sau derogatoriu.

Fricile legate de migranţi nu ar trebuie să facă parte din discursul politic al leadership-ului actual; trebuie cerute şi găsite fonduri pentru capacitatea României de a gestiona un număr mai mare de solicitanţi de azil. Legislaţia trebuie actualizată, iar pesonalul trebuie instruit să facă faţă unor cerinţe sporite. Discriminarea şi discursul xenofob trebuie limitate şi sancţionate, iar opinia publică informată.

GM: Care sunt concluziile policy-briefului si ce recomandari faci pentru viitor?

CP: Concluziile policy brief-ului sunt legate de noua abordare a UE; în ciuda aparenţelor, UE are o serie de măsuri pentru a descuraja imigraţia, nu pentru a o spori. O perioadă de câţiva ani vor fi modificări legislative, va urma un nou Schengen, un nou Dublin şi un accent mai mare pe serviciul UE de intervenţie externă, nevoie de ofiţeri antrenaţi care să meargă în locuri cu potenţial mare de risc de securitate pentru a procesa acolo solicitările de azil în Europa. Un accent foarte important este pe cooperarea cu alte organizaţii, mai ales cu ONU, dar şi cu organizaţii regionale, pentru a combate migraţia ilegală şi terorismul. Va urma o schimbare a politicii UE faţă de Turcia. Pe termen lung, cred că identitatea UE se va schimba, se vor repoziţiona statele, se simte o diviziune între estici şi vestici, care, dacă va continua, va muta accentul diferit, vom avea un fel de Consiliu de Securitate al ONU în care unele state membre vor un lucru, iar altele vor bloca. Este o luptă pentru influenţă şi putere şi în interiorul UE.

GM: In caz ca ai un mesaj de incheiere….

CP: Îţi mulţumesc pentru oportunitatea de a vorbi despre lucruri care mă interesează şi mă preocupă; dincolo de asta, îţi cunosc proiectele şi cred că eşti un fel de Don Quijote-Gratiano, idealism şi pragmatism, care încearcă să schimbe câte ceva, câte puţin, cât se poate, unde se poate, în fiecare zi. Sunt sigură că vei avea succes şi vei inspira şi pe alţii să facă la fel.

Claudia Postelnicescu este avocat si consultant. Pasionată de intersecţia dintre drept şi politică şi de modul în care percepţiile modelează politicile publice şi dreptul. Publică regulat articole pe teme de justiţie, lege, politică şi relaţii internaţionale. A studiat Drept, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Artă Dramatică.

Puteți urmări si alte analize pe blogul personal al lui Grațian Mihăilescu: www.gratieluimihailescu.ro

 

 

Tags: , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu