Trezoreria are de finalizat, în această noapte, la termenul stabilit de Comisia Europeană (CE), plăţi care vor ajunge la peste 461.000 de fermieri, în funcţie de ordinele de plată făcute de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

APIA a reuşit să trimită către Trezorerie ordinele de plată pentru 60% dintre fermierii care ar fi avut dreptul să primească avansul din plata pe suprafaţă.

“Am emis ordine de plată pentru 461.000 de fermieri, din cei 700.000 eligibili şi fluxul de autorizare va continua până la ora 24.00 ”, a declarat, pentru Europunkt, directorul general APIA, Mihai Puţintei.

Ordinele de plată corespund unei sume de aproape 200 de milioane de euro. Avansul este de 53 de euro/hectar, pentru o suprafaţă totală eligibilă de 7 milioane de hectare.

Potrivit regulamentelor europene, un stat membru poate acorda un avans din plata pe suprafaţă doar până la data de 30 noiembrie. După acest termen, toţi fermierii intră în procedura de control pe teren şi prin teledetecţie, ceea ce poate amâna efectuarea plăţilor chiar şi cu şase luni.

Săptămâna trecută, directorul general APIA, Mihai Puţintei, declara, în exclusivitate pentru Europunkt, că SIVECO nu a livrat la termen funcţionalităţile care să ne permită efectuarea plaţii în avans. Acesta este primul an în care este implementată noua Politică Agricolă Comună (PAC), ceea ce a dus la modificarea sistemului informatic.

 

Tags: , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu